AmosNews: Orfanii Licuriciului (Autor: Octavian STIREANU)
In aceasta dimineata, pe unii politicieni si parerologi damboviteni i-a apucat brusc sughitul. Nu stiu cum sa iasa din tot ce-au trambitat, luni in sir, despre Donald Trump - ironizandu-l, privindu-l de sus si batand campii despre antisistem, Putin, extravaganta, sexism, cu asta vin rusii peste noi si alte asemenea consideratiuni savante. Acum, respectivii, simtind ca s-ar putea sa ramana orfani de Licurici, se zbat s-o dea la intors, stai sa vezi, dom'le, nu e chiar asa! Spectacolul analistilor de mucava cu batistuta si ciorapi tricotati e de-a dreptul comic - si merita savurat, face parte din peisaj. Multa lume se intreaba, totusi, ce influenta va avea alegerea lui Trump asupra Romaniei. Eu cred ca niciuna. Romania va ramane steluta 51 pe drapelul marelui partener strategic. Sistemul este de neclintit. Miscarea suveranista, supravegheata atent de divizia pentru apararea Constitutiei, e sufocata din fasa. Cateva consecinte ale votului din America sunt, totusi, previzibile. Prima este ca ambasadorul Klemm va trebui sa plece. Noua administratie republicana isi va recompensa oamenii sai. Aici rasare speranta, vorba d-lui Klemm: aceea ca republicanii sa trimita un ambasador care, in sfarsit, sa nu se mai amestece in politica interna a Romaniei, sa nu se trezeasca si sa se culce laudand DNA-ul, si nici sa vada lupta impotriva coruptiei drept singura mare virtute a tarii. Trebuie mentionat ca schimbarile majore in istoria recenta a Romaniei - cum ar fi Revolutia din decembrie ori intrarea in NATO - sunt legate, coincidenta sau nu, de administratia republicana. In contrapartida, administratia democrata a fost cea care, prin ingerinte nepermise, a deturnat decizii fundamentale ale poporului roman, jignindu-l si umilindu-l, cum s-a intamplat in cazul referendumului pentru demiterea lui Basescu. Lectiile de democratie administrata, impuse de alde Victoria Nuland ori Phill Gordon si aplicate cu asupra masura de Gitenstein ori Klemm nu sunt decat pagini de umilinta, nicidecum de parteneriat. De aceea, speranta maximala a romanilor fata de noua administratie de la Washington este una modesta. Ce sa-ti dau eu tie, dulce Romanie? O misiune diplomatica la Bucuresti care sa nu mai epateze; sa nu mai defileze cu pistolul sub haina pe culoarele Parlamentului. Sa nu mai cheme la ordine sefii Camerelor, cum facea Visinschi pe vremuri; sa nu mai plece urechea la lingatorii de clante care deja isi fac planul de cum sa-si ofere serviciile viitorului guvernator. Americanii raman cu scutul lor, vor comanda ce trupe vor pe flancul estic, pot sa schimbe cifrul, sa controleze Kogalniceanu, sa faca flota in Marea Neagra si alte asemenea lucruri care nu depind de republicani sau democrati, si cu atat mai putin de romani. Dar sa ne ofere la schimb macar putina demnitate, mai multa discretie in spatiul public si minimul respect datorat unui stat suveran.