Senatorul Nicolae MOGA a sustinut o declaratie politica intitulata: : Imunitatea parlamentara. Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
Pe parcursul vietii politice, in special cea parlamentara, apar situatii care pot da nastere la perceptii eronate, controverse sau chiar conflicte intre puterile statului, mai mult sau mai putin constructive, mai mult sau mai putin utile societatii romanesti. Important nu este sa ascundem neajunsurile, ci sa le corectam asa cum trebuie pentru a fi cat se poate de transparenti si dedicati interesului public in acord cu misiunea noastra.
Recentele discutii despre imunitatea parlamentarilor nu trebuie sa alarmeze sau sa sperie pe nimeni. Ele trebuie directionate in mod constructiv catre o logica corecta si actuala pentru vremurile noastre.
Poate ca a venit vremea sa clarificam care este gradul de imunitate pe care trebuie sa-l avem pentru a ne desfasura activitatea independenti de orice presiune si nu acela pe care dorim sa-l avem. Pe de alta parte, nu cred ca este apanajul vreunui alt actor, decat al Parlamentului, sa spuna care este gradul de imunitate pe care membrii forului legislativ trebuie sa-l aiba. Tinand cont si de cererile din societate, precum si de opiniile altor institutii, dar si de practica europeana din alte state si din Parlamentul European, trebuie sa spunem clar lucrurilor pe nume.
Sloganuri de genul parlamentarii sa fie lasati fara imunitate” raman doar simple sloganuri sau descriu doar o neintelegere a acestei institutii pe care nu am inventat-o noi. Din pacate, poate pentru prestanta noastra, nici in acest caz nu am inventat roata. Este o intreaga istorie a acestei institutii, care isi gaseste originea in viata politica britanica, cand membrii parlamentului au fost nevoiti sa introduca acest privilegiu pentru a fi feriti de abuzurile regelui, ale puterii executive. Ulterior, ea a fost preluata si de alte democratii. Sa fi procedat ele gresit?
Noi ne-am inspirat din viata politica franceza si am reintrodus imunitatea in Constitutia din 1991. Pentru prima data am avut-o in Constitutia din 1866 si am reluat-o apoi in cea din 1923. Ulterior a devenit irelevanta in perioada regimului autoritar al lui Carol al II-lea si in perioada regimului comunist.
Stim clar ca rostul imunitatii este in dublu sens. Imunitate pentru pozitiile politice din Parlament si imunitate fata de eventualele sicane ale altor institutii. Evident, nu inseamna ca parlamentarii trebuie sa fie primii dintre egali, ci doar aceia care, in exercitarea functiei legislative, sa-si poata desfasura activitatea in mod independent. Deci nu inseamna ca suntem imuni in fata justitiei. Nici nu trebuie sa fie asa! Tarile UE au instituit acest mecanism. In Franta, membrii Parlamentului nu pot fi arestati sau retinuti fara acordul conducerii camerei. La fel si in Germania, Danemarca, Estonia, Belgia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania.
Poate nu inseamna ca trebuie sa fie si la noi la fel. Poate ca inseamna doar ca tinand cont de experientele altor state, democratii mai vechi sau mai noi, ar trebui sa clarificam pentru o perioada buna de timp de acum inainte, care este gradul de imunitate pe care trebuie sa-l avem, fara sa mai facem o tema politica din acest privilegiu, care in mod normal exista doar pentru ca activitatea noastra sa poata fi independenta.
Propun ca in plenul Parlamentului, care este suveran in toate deciziile politice luate, sa facem o dezbatere serioasa si informata. Sa ne bazam decizia pe opiniile specialistilor, pe diverse materiale documentare. Doar asa putem sa recredibilizam Parlamentul, sa respingem toate acuzatiile ca ingropam” in comisii subiecte fierbinti, ca nu suntem receptivi la doleantele societatii sau ale altor institutii.
Acest subiect nu ma priveste numai pe mine, ci pe fiecare dintre dumneavoastra, mai mult pe fiecare cetatean care-si pune votul si increderea in noi.