Va multumesc dumneavoastra, doamnelor, supravietuitoare ale Holocaustului, ca sunteti, astazi, aici. Va rog sa acceptati aceasta modesta recunoastere a suferintelor pe care le-ati indurat alaturi de familiile dumneavoastra. Aceasta ceremonie de decorare are loc la exact 70 de ani de la eliberarea lagarelor de concentrare de la Auschwitz-Birkenau. Prin intermediul ei aducem un pios omagiu tuturor victimelor Holocaustului din cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Ziua eliberarii acestui teribil complex de exterminare este dedicata memoriei suferintei, vocilor rezistentei si preocuparii pentru aducere-aminte.
Momentul de astazi mai inseamna, insa, un lucru. Inseamna ca noi, ca natiune, ne opunem ignorarii deliberate a trecutului. Inseamna ca nu ne ferim sa discutam deschis despre culpabilitate si responsabilitate. Tacerea in fata ororilor, igoranta in fata discriminarii, acceptarea in fata crimelor, nepasarea in fata urii au facut si ele posibil genocidul. Deportati in Transnistria de catre regimul antonescian ori la Auschwitz de catre autoritatile horthyste, evreii de pe aceste locuri au fost victime ale politicilor rasiale, antisemite, discriminatorii si criminale. Convoaie de barbati, femei, copii si batrani au parasit satele si orasele pentru a fi deportati. Mii de suflete nevinovate au disparut. Si odata cu ele si spiritul civic ori datoria morala.
Prin tot ce a facut in ultimul deceniu in privinta comemorarii si cunoasterii Holocaustului, statul roman si-a insusit lectia trecutului. A inteles pe deplin sa actioneze impotriva uitarii si a oricaror forme ale intolerantei, discriminarii, rasismului, antisemitismului si xenofobiei.
Doamnelor si domnilor,
Prin toate demersurile mele in aceasta directie voi cauta, in calitate de Presedinte al Romaniei, sa urmaresc o misiune sacra: sa apar memoria victimelor Holocaustului si sa onorez adevarul istoric. O natiune nu poate avea viitor fara a-si respecta si cunoaste trecutul. Statul roman, prin institutiile sale, va continua eforturile concrete pentru prezervarea memoriei Holocaustului. Se pot gandi masuri educative in domeniu, dar si simbolice, precum amenajarea ori intretinerea spatiilor memoriale.
In incheiere, as vrea sa adaug ca, in acele vremuri tulburi de deruta si disperare, au existat romani, si nu putini, cunoscuti sau nu astazi, care au dat dovada de solidaritate umana. Ei si-au riscat libertatea si viata, pentru a salva de la moarte semeni evrei sau romi. Sa ne indreptam gandul si catre ei. Gesturile lor curajoase reprezinta pentru noi un exemplu. Mi-as dori mult ca, in anii ce vin, in paralel cu comemorarea victimelor, sa incercam sa cunoastem cat mai multi dintre bravii cetateni romani care au facut astfel de gesturi in timpul razboiului.
In final, va cer tuturor sa ne rugam in tacere pentru cei disparuti! Va rog sa pastram un moment de reculegere!
Fie ca amintirea victimelor sa ramana vesnica in inimile noastre!