Senatorul UNPR Damian Draghici a sustinut o declaratie politica intitulata "Politici de incluziune a romilor in Romania si in Uniunea Europeana", pe care o puteti citi in continuare.
Ziua de 1 Mai este comemorata ca Ziua Internationala a Muncii din anul 1889, in memoria victimelor grevei generale din Chicago. Ulterior, ziua de 1 Mai a devenit sarbatoarea muncii in majoritatea tarilor lumii.
Pentru romii din Romania, ziua de 1 Mai are o conotatie trista. In urma cu 72 de ani, mai precis pe 1 Mai 1942, a fost decretata deportarea romilor in Transnistria. Potrivit raportului Comisiei Wiesel despre Holocaust, in trenurile catre Transnistria au fost imbarcati , o luna mai tarziu, intr-o prima etapa 11.441 de romi - dintre care:
• 2.352 barbati;
• 2.375 femei;
• 6.714 copii.
Alti 13.176 de romi sedentari au fost deportati in septembrie 1942.
Cele doua loturi de romi trimise in Transnistria reprezentau 12% din totalul populatiei rome recenzate in 1930, care era de 262.501 de persoane rome.
Desi s-a afirmat ca deportarea nu ar fi avut contotatie rasista ci sociala, printre romii deportati la Bug, in Transnistria, s-au aflat si romani neaosi, bruneti, care au fost trimisi in lagar la gramada cu tiganii. Multe dintre rudele romanilor ceva mai bruneti la fata au acuzat autoritatile din acea vreme ca au deportat romani in Transnistria.
Ca dovada, si astazi vietuiesc in Transnistria aproximativ 150.000 de romani, un sfert din populatia autoproclamatei republici autonome transnistrene.
Nu doresc sa vorbesc astazi prea mult despre tragediile istoriei, pentru ca timpul vindeca orice rana. De altfel, tema declaratiei mele este intitulata "Politici de incluziune a romilor in Romania si in Uniunea Europeana".
In acest sens, doresc sa ma refer la afirmatiile doamnei Birgitte Ohlsson, ministrul suedez al Afacerilor Europene, prin care acuza gestionarea defectuoasa a problematicii romilor in Romania.
In calitatea mea de consilier al Premierului pentru problemele romilor, cunosc in detaliu problemele cu care se confrunta comunitatea roma. Realitatea este ca in mandatul actualului guvern, Romania a facut progrese certe in ceea ce inseamna gestionarea cu responsabilitate a problemelor cu care se confrunta minoritatea roma, in directia incluziunii sociale si a scoaterii din saracie a acestei comunitati.
Romania are in prezent o strategie coerenta care sintetizeaza programele si politicile destinate integrarii romilor. In tara noastra functioneaza Agentia Nationala pentru Romi , care este o structura guvernamentala de reprezentare a romilor in plan national. Agentia lucreaza pe un lung orizont de timp, mai precis pana in anul 2020.
Aceasta strategie pentru romi reprezinta mai mult decat un simplu plan de actiune, gandit de sus in jos. Este un proiect prin care, alaturi de reprezentanti ai romilor si de autoritatile locale, am incercat sa gasim solutii adaptate la realitatile fiecarei comunitati in parte.
Evaluarile reprezentantilor UE arata ca Romania este pe un fagas bun in ceea ce priveste minoritatea roma si as mentiona in acest sens declaratiile recente ale comisarului european pentru justitie, cetatenie si drepturi fundamentale, doamna Viviane Reding.
In contextul celui de-al treilea summit al UE dedicat romilor de la inceputul lunii aprilie, doamna Reding a apreciat pasii inainte ai Romaniei in gestionarea problematicii comunitatii rome. Astfel, comisarul Reding a declarat ca Romania este parte a solutiei si nu parte a problemei in ceea ce priveste incluziunea romilor, evocand progresele inregistrate de tara noastra si de celelalte state membre.
In continuare sunt multe de facut pentru a rezolva problemele romilor, insa directia este cea corecta. Esential este insa ca efortul sa fie unul conjugat si solidar la nivelul Uniunii Europene fiindca incercarea de a plasa aceasta problematica doar in sarcina tarilor de provenienta a cetatenilor de etnie roma este contraproductiva si chiar paguboasa.
Din acest motiv, consider ca declaratiile oficialului suedez, tara membra UE, reprezinta o incercare nepotrivita de exploatare electorala a unei probleme pentru rezolvarea careia atat Suedia, cat si Uniunea Europeana au responsabilitati.