Senatoarea Gabriela Firea a sustinut o declaratie politica intitulata "Incepand de azi, primarii nu vor mai semna ca primarul!" pe care o puteti citi in continuare.

Prin adoptarea de catre Senat, in sedinta de marti, 11 februarie 2014, cu 110 de voturi pentru, 15 voturi impotriva si 6 abtineri, a initiativei de modificare a Legii 215/2001 privind administratia publica locala, sintagma "semneaza ca primarul" a incetat sa mai existe !
Potrivit proiectului de lege initiat de senatorii PSD Gabriela Firea si Darius Valcov, primarii vor putea sa isi delege din atributii viceprimarului, secretarului, conducatorilor compartimentelor functionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum si conducatorilor institutiilor si serviciilor publice de interes local, in functie de competentele ce le revin in domeniile respective.
"Am facut un pas important pentru debirocratizarea si profesionalizarea administratiei publice locale, degrevand primarii de obligatia de a semna documente a caror verificare necesita cunostinte avansate in anumite domenii, cunostinte pe care primarul nu este obligat sa le stapaneasca. Responsabilitatea avizarii unor astfel de documente va reveni personalului din subordinea primarului care are pregatirea de specialitate necesara. Am preluat argumente in acest sens si din practica unor tari europene cu administratie moderna si cu bogate traditii democratice, unde se utilizeaza pe scara larga institutia juridica a delegarii de competenta", a declarat senatorul PSD de Ilfov Gabriela Firea, principalul initiator al modificarii legislative.
Senatorii au adoptat, totodata, si un amendament formulat in Comisia juridica, respectiv Comisia pentru administratie publica din Senat, potrivit caruia si presedintele consiliului judetean poate delega, prin dispozitie, din atributii vicepresedintilor, conducatorilor compartimentelor functionale sau personalului din aparatul de specialitate, precum si conducatorilor institutiilor si serviciilor publice de interes national.
Impotriva acestui proiect de lege, initiat de senatorii PSD Gabriela Firea si Darius Valcov au votat senatorii independenti Andrei Liviu Volosevici, Mihai Ciprian Rogojan, senatorii PDL Nicolae Vlad Popa, Dan Mihai Marian, Alexandru Peres, Alin Paunel Tise, Marinica Dinca, Gheorghe Flutur, Daniel Cristian Florian, Dumitru Oprea, Anca Daniela Boagiu, Valeriu Todirascu, Gavrila Ghilea, Marin Adranel Cotescu si senatorul UDMR Laszlo Attila. S-au abtinut senatorii Ioan Iovescu-neafiliat, Traian Igas-PDL, Paul Ichim -PNL, si senatorii UDMR Pataki Csaba, Vegh Alexandru, Tanczos Barna.