Constiinta unui Liberal de Stanga: Revansa

Am toate motivele sa cred ca prosteala asta cu "Uniti, salvam orice!" nu are legatura, in realitate, nici cu Rosia Montana, nici cu gazele de sist, nici cu nasterea unei "constiinte ecologice", nici cu altceva. E bine si cu "neamul saturat", dar satul de ce? Ca pana in septembrie toata lumea parea satula de orice altceva, numai de mizeria si poluarea din tara asta, care tara e, slava Domnului, si mizera, si poluata, pentru ca, sa ma ierte domnisoarele, doamnele si domnii care o locuiesc, ei sunt niste mizerabili si niste poluatori!

Nu cred nici ca in spatele demonstratiilor sunt rusii. Stiu, rusii nu sunt niste ingerasi. Dar nici miza nu au. Sa ne intelegem bine: povestea aceea cu Romania care ameninta exporturile rusesti de gaze catre Occident este pentru prosti. Reamintesc ca rusii si-au securizat exporturile catre principalele piete din Europa si din Asia prin contracte de lunga durata. Recent au incheiat un contract de nu mai putin de 150 de miliarde de euro cu RPChineza, care include si construirea unei conducte de cateva mii de kilometri. Va mai reamintesc ca si Japonia se uita tot spre Rusia pentru a inlocui centralele nucleare cu centrale pe gaz, dupa accidentul de la Fukushima.

Ei, bine, noi nu am scos nici macat un metru cub de gaze de sist, si nici din Marea Neagra n-am vazut sa se fi scos ceva. Degeaba ne flutura unii si altii cifre mirobolante in legatura cu rezervele. Rusii stiu la fel de bine ca americanii ce are si ce nu are Romania in subsol. Au stat ceva ani pe aici, si nici la capitolul sateliti nu stau chiar rau. In plus, rusii sunt prezenti in activitatea de explorare si exploatare in Romania, si au cheltuit ceva bani pana acum. Ce rost ar avea sa finanteze o rezistenta interna, galagioasa si influenta, impotriva exploatarii resurselor naturale, inclusiv impotriva gazelor de sist? Vi se pare ca rusii sunt dusi cu pluta? Mie, unuia, nu!

S-au tot vehiculat teorii fanteziste, legate de Republica Moldova, de nu stiu ce razbunari ale rusilor pentru scutul de la Deveselu sau despre alte traznai. Sincer, pe rusi ii doare in cur de noi! Nu insemnam nimic pentru ei, nici economic, nici politic, nici geo-strategic! Punct!

Vad ca n-a interesat pe nimeni anuntul lui Putin si Medvedev, anume ca vor sa aloce circa 50 de miliarde de dolari pentru aducerea la zi a Trans-siberianului, inclusiv pentru achizitia de noi vagoane si locomotive. De ce fac asta? Pentru ca aceiasi chinezi, dar si occidentalii, cauta sa ocoleasca, pe cat posibil, caile maritime de trasport, pentru ca nu pot suporta costurile apararii lor. Sa construiesti portavioane si nave de lupta, submarine, avioane si elicoptere ambarcate, sa instruiesti si sa platesti sute de mii de militari, nu e tocmai o afacere aducatoare de profit. Sa folosesti tras-siberianul devine pe zi ce trece o idee tot mai ademenitoare. Si s-ar putea dovedi si mai rapida, chiar daca ecartamentul cailor rusesti impune doua transbordari.

De ce le-ar pasa rusilor, in aceste conditii, de noi? Ce miza reprezentam noi? Sa fim seriosi! E cineva care se plange acum de ingerintele rusilor in politica lui interna, in afara de noi, si de unii de prin fostele republici sovietice? Rusii nu au niciun interes sa-si puna in cap UE sau NATO. Interesele lor economice sunt uriase. Iar Moscova este, ca si Beijingul, motivata DOAR economic, motivatia ideologica disparand. Putinismul este ORICE, numai ideologie, nu! Cu cine este compatibil in lumea asta, ideologic vorbind, partidul lui Putin?

Trecem...Atunci despre ce este vorba? Simplificand, este vorba doar de razbunarea lui basescu. Cu ajutorul cretinilor de la SRI, in principal, a reusit sa intoarca niste proteste care erau partial nemotivate ideologic, partial induse de Budapesta, care, cum nu voi obosi s-o spun, mizeaza pe esecul si pe destramarea UE, procese care, cred ungurii, vor duce la redesenarea granitelor in Europa si la anularea Trianonului. Caz in care vor Transilvania cu resurse, cu tot.

Daca era un protesc impotriva clasei politice romanesti, atunci isi luau si PDL, si basescu, portia de injuraturi. Deocamdata si-o ia numai Ponta! Si, ceea ce mi se pare cel mai grav, este faptul ca se introduce violenta in viata politica. Paralela cu interbelicul si cu actiunile legionarilor nu este deloc fortata. Legionarii au folosit violenta, inclusiv asasinatul, atat in perioada de afirmare, cat si in scurta perioada cat s-au aflat la guvernare. Si ei erau tot cu "Jos toti!"

Din pacate noi suntem acum victimele dementei lui basescu. Ura lui impotriva lui Ponta devine patologie. Daca pentru a se razbuna pe Ponta va trebui sa dea foc Romaniei, o va face. De fapt, a si facut-o, sustinand manifestatiile si violenta. Are nevoie de violenta, pentru a radicaliza protestele. Faptul ca jandarmii nu intervin il calca pe nervi. Vrea o reactie la "represiunea lui Ponta".

Sa arunci tara in haos cu program, deliberat, asta dovada de patriotism! Iar faptul ca SRI, si, la alta scara, DNA, ii sustin proiectul scelerat, le face odioase. Esecul actualului Guvern nu este unul care poate fi gestionat de basescu, nici chiar daca da o lovitura de stat. Nimeni nu va accepta asa ceva, intr-o tara membra a UE si a NATO. Furia multimii va creste, pentru ca izolarea care va urma esecului democratic va accentua saracia.Victoria lui basescu va fi doar o amagire. Iar daca crede ca fortand alegeri anticipate, sau formarea altei majoritati guvernamentale, rezolva problemele, inseamna ca nu stie pe ce lume mai traieste!

Suntem in cea mai periculoasa situatie. Iar basescu umbla cu lumanarea printre butoaiele cu pulbere...Deci, da! Uniti salvam onoarea pierduta a unui dement!