Infobrasov.net : Regionalizarea - nu pe criterii etnice, ci pe criterii de dezvoltare!!

Regionalizarea nu va fi facuta pe criterii etnice, ci pe criterii de dezvoltare, economice, obiectivul principal al organizarii administrative, respectiv a infiintarii regiunilor administrative fiind micsorarea decalajelor de dezvoltare, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltarii.
"Nu se desfiinteaza judetele, nu se mareste numarul de personal, nu se maresc cheltuielile publice", a precizat Dragnea la Antena 3. El a anuntat ca va avea discutii cu toate partidele politice pe aceasta tema, inclusiv cu UDMR, cu reprezentanti ai societatii civile si cu specialisti, pentru ca acest proiect, care are ca termen sfarsitul anului 2013, este poate cel mai important proiect pentru Romania de la Revolutia din decembrie 1989.
"Vor fi discutii foarte largi. Intentionez sa-mi creez la nivelul ministerului un fel de consiliu consultativ. Poate ca este cel mai important proiect dupa Revolutie. Vor fi discutii cu toate partidele politice, inclusiv cu cei din UDMR, cu societatea civila, cu oameni care au expertiza in domeniu si vor fi acceptate absolut toate propunerile care sunt bune", a spus Dragnea.
Vicepremierul a aratat ca odata cu alegerile locale viitoare va fi stabilita modalitatea in care va fi ales presedintele regiunii - direct, indirect. In opinia acestuia, regionalizarea este necesara in primul rand pentru ca tara noastra poate pierde foarte multi bani, dar si modelul de dezvoltare strategica care se intampla in majoritatea tarilor dezvoltate.
Liviu Dragnea a precizat ca de la guvernul central se va lua pachetul de competente si atributii care urmeaza sa fie definite in perioada urmatoare. "Se vor lua aceste competentei si vor fi transferate la regiuni. De asemenea, drumurile nationale, cu exceptia traseelor europene, vor fi transformate in drumuri regionale si administrate de regiuni prin atribuirea competentelor la nivel regional", a spus Dragnea, mentionand ca in viitor regiunea va putea fi un partener al Comisiei Europene.
"Decizia noastra are in vedere finalul acestui an", a adaugat Dragnea.
Ministrul Dezvoltarii a subliniat ca regionalizarea nu va creste numarul de functionari din administratie.
"Sa nu credeti ca, daca acestor functionari le vin atributii in plus, cad in genunchi", a spus el dand drept exemplu trecerea spitalelor in subordinea autoritatilor locale care nu a marit numarul de functionari, dimpotriva.
De altfel, Liviu Dragnea considera ca ceea ce se intampla in sistemul public nu este in regula, anuntand in context ca premierul s-a decis sa faca o analiza serioasa. El a adaugat ca la nivelul ministerului pe care il conduce vor disparea 50 de posturi, iar din 12 directii generale au ramas sase. "Si nu cred ca ministerul functioneaza mai prost", a adaugat Dragnea.