CorectNews: Fuga de referendum - o infrangere strategica a Presedintelui-suspendat (Autor: Adrian Severin)
Pana acum lupta dintre USL si Presedintele Basescu a servit cel mai mult PDL. Intr-adevar, nefiind tinta principala si, de aceea, nefiind principal combatant in batalia demiterii Presedintelui, PDL a reusit sa scoata de pe agenda analiza critica a guvernarii sale, procurandu-si, astfel, un respiro esential. In acelasi timp, pronuntandu-se impotriva demiterii (referendumului) ca procedura (chipurile, nedemocratica) iar nu ca judecata a autoritar-populismului (neo-cezarismului) basescian, si afirmand ca lupta in apararea democratiei iar nu a Presedintelui -suspendat, PDL a omorat doua muste cu o singura lovitura. Pe de o parte, a redeschis dialogul cu populatia pe o tema nelegata de propriile sale pacate, reacreditandu-se ca interlocutor frecventabil. Astfel a resuscitat curajul electoratului sau captiv si a adunat in curtea sa pe toti cei carora nu le place discursul stangii, Victor Ponta sau Crin Antonescu; ori, pur si simplu, stau prost cu memoria. Pe de alta parte, s-a decuplat discret dar sesizabil de opresivul sau tutore traditional, Traian Basescu. In atare context, PDL a anihilat firesc initiativele concurente de dreapta, intarindu-si monopolul asupra acestei parti a spectrului politic (Mihai Razvan Ungureanu a fost obligat sa treaca la PDL cu arme si bagaje, in timp ce de Teodor Baconski nu se mai aude nimic) si a adus la ordine dizidentele interne (Monica Macovei, Cristian Preda & Co), rapindu-le aura de atleti ai justitiei si expunandu-i ca ordinari propagandisti de partid. Incununarea acestui parcurs a fost obligarea lui Traian Basescu de a accepta infrangerea strategica in razboiul demiterii prin boicotarea referendumului.
Cu instinctul sau politic indiscutabil, domnul Basescu a inteles perfect ca principala miza a referendumului este legitimitatea. In 2007 Traian Basescu a castigat nu pentru ca referendumul nu a fost validat ci pentru ca numarul celor care au votat impotriva demiterii a fost covarsitor. Daca lucrul nu se repeta in 2012, invalidarea referendumului este din punct de vedere politic inutila. In 2007 oponentii lui Traian Basescu au capitulat sub presiunea celor care au votat iar nu din cauza celor care au stat acasa. Chiar daca mai multi ar fi venit la vot, tinand seama de numarul celor care s-au opus explicit demiterii, balanta tot nu s-ar fi inclinat in sens invers. In 2012, daca ar fi ca Traian Basescu sa revina la Cotroceni prin jocul speculatiilor procedurale iar nu pe valul simpatiei populare, el va fi plecat ca Presedinte-jucator pentru a se intoarce ca Presedinte-leguma; ori va fi silit sa adopte statutul de Presedinte-gheriler, ceea ce este deopotriva isuportabil si inadmisibil atat pentru romani cat si pentru comunitatea internationala.
Fugind de referendum (deci, de judecata cetatenilor) Traian Basescu arata ca nu mai crede in victorie. Or, pierderea increderii in capacitatea de a castiga o confruntare este o infrangere strategica. Aceasta infrangere este amplificata de schimbarea de paradigma pe care Presedintele Basescu este obligat sa o accepte: din luptatorul care primeste orice provocare si castiga pe campul de batalie chiar si infruntarile fara speranta, el se transforma in fugarul care evita lupta sperand sa obtina, de la un adversar aflat sub presiunea timpului si timpurilor, conditii de pace convenabile la masa verde. Aceasta ar putea sa ii instraineze simpatizantii si sa ii mobilizeze impotriva-i pe indecisii pentru care neprezentarea la vot va deveni de acum o forma de inregimentare prin inselaciune.
Nu cred ca domnul Basescu a acceptat cu bucurie si fara sa sesizeze riscurile, aceasta capitulare strategica. Cel mai probabil a facut-o atunci cand a aflat ca, in realitate, PDL nu il sustine (mai mult decat din varful buzelor) si nu este gata sa se mobilizeze pentru a-i salva mandatul.
In mod corelativ infrangerii admise de Presedintele-suspendat, USL inregistreaza o victorie strategica. Aceasta va trebui desavarsita printr-un succes tactic. Succes care se cere obtinut, cu orice pret, repede iar nu printr-un razboi de uzura.
Beneficiarul unei confruntari de ariergarda lungi este PDL; desi tot PDL ar putea fi obligat sa plateasca scump la viitoarele alegeri iritarea electoratului convins ca i s-a confiscat decizia urnelor. O astfel de confruntare este, insa, in defavoarea USL pe care il asteapta nu doar alegerile parlamentare din toamna ci mai ales responsabilitatile guvernarii. Vestea buna este ca de aceasta data Guvernul roman s-ar putea sa primeasca sprijinul strainatatii; mai ales daca va practica o diplomatie adecvata.
In plina campanie prezidentiala, administratia Obama nu are nevoie ca Romania - tara unde SUA si-au stabilit baze militare si pe care au integrat-o in sistemul de aparare antiracheta - sa fie instabila. O atare instabilitate ar putea deveni subiect de disputa electorala cu partidul republican, caruia i-ar servi spre a denunta riscurile unei atitudini lipsite de vigilenta a Casei Albe si ale renuntarii la abordarea neo-conservatoare in relatia cu Bucurestiul.
Cu perspectiva falimentului Greciei si sub presiunea nevoilor Spaniei, UE nu mai are nici ea interesul sa sustina un Presedinte emasculat politic cu pretul instabilitatii politice a Romaniei, instabilitate care risca sa induca artificial si o criza economica. Chiar daca dificultatile launtrice ale Romaniei ar putea fi pe placul Rusiei, aliatul german al acesteia nu va mai putea tolera extinderea dezordinii in Europa. UE va prefera, deci, sa cada la intelegere cu USL mai degraba decat sa vada razboiul hobbesian din Romania perpetuindu-se, confruntarea politica mutandu-se in strada si dezechilibrul intre putere si opozitie adancindu-se; asta mai ales acum, dupa forfaitul prezidential.
USL trebuie, deci, sa incheie imediat confruntarea pornind cu curaj de la avantajul strategic obtinut. Daca pe 29 iulie referendumul nu va fi validat, Presedintele-suspendat se va afla in situatia unui boxer care a refuzat sa intre in ring intrucat stia ca nu poate castiga dar, dupa ce este declarat invins prin neprezentare, pretinde sa pastreze centura de campion pe motiv ca meciul nu a avut loc (sic!). El va incerca sa beneficieze de propria vina in invalidarea referendumului spre a scapa de consecintele infrangerii si, mai mult de atat, sa fie declarat invingatorul unui concurs in fond pierdut. O asemenea teza nu poate fi si nu trebuie sa fie acceptata; nici in Romania, nici in afara ei.
In mod normal Curtea Constitutionala are a se pronunta asupra validitatii referendumului si a confirma rezultatul lui asa cum a fost consemnat de autoritatile electorale. Pornind de aici Parlamentul va trebui sa stabileasca urmarile practice, in calitate de reprezentant direct al poporului si de autoritate legislativa suprema. Va fi obligatoriu ca decizia sa sa puna de acord realitatea politica cu regula de drept si principiile democratiei cu solutia juridica. Orice decizie sustinuta de societate si acceptabila pentru aliatii Romaniei este legitima si viabila.