EVZ.ro : Ion Cristoiu: "Cauza esecului PDL a fost pierderea poftei de lupta"
(Autor: Carmen Vintila)
Analistul politic crede ca nu doar austeritatea a dus la scorul slab al democrat- liberalilor.

Intr-un interviu acordat in exclusivitate Evenimentului zilei, analistul politic Ion Cristoiu a facut o radiografie a alegerilor locale de ieri. In opinia acestuia, nici alegatorii si nici alesii nu s-au schimbat in 22 de ani. Cat priveste rezultatele alegerilor, Cristoiu spune ca o victorie importanta nu-i "a buna" pentru USL.
- EVZ: Cum se explica dezastrul PDL?
- Ion Cristoiu: E limpede ca a fost un vot politic, multi dintre primarii PDL fiind victimele acestui vot. Invocarea de catre liderii PDL a masurilor de austeritate e o greseala deoarece cauzele esecului sunt mult mai complexe decat le prezinta liderii PDL. Una dintre ele ar fi, de exemplu, pierderea poftei de lupta, avand si temeiul, pe de o parte, in credinta ca va face Traian Basescu ceva si ne va salva, pe de alta, in bataliile interne din PSD.

- Cum va influenta rezultatul alegerilor viata interna dar si externa a partidelor?
- Oricat ar suna de ciudat viata partidelor va fi influentata de constiinta lucida a rezultatului. Daca rezultatul va fi considerat ne¬mul¬tumitor, partidul va avea de castigat in perspectiva ale¬gerilor parlamentare. E cazul, se intelege, al PDL. In cazul USL, fiind vorba totusi si de rezultate pe fiecare partid component, situatia USL va depinde de numarul de voturi raportat la fiecare dintre partidele componente. Crin Antonescu a declarat deja ca rezultatul final trebuie sa fie numai al USL si nu al fiecarui partid. Stie el ce stie!

Alegerile dintr-un tur, o idee proasta

- Se prefigureaza o victorie zdrobitoare a USL-ului. Se va repeta si la alegerile generale sau ideea de partid stat va speria lumea si scorul USL va scadea?
- O victorie zdrobitoare a USL ar fi dezastruoasa pentru USL. Nu atat pentru ca electoratul s-ar speria de partidul-stat, ci pentru ca, din experientele anterioare, cu¬noastem capacitatea PSD de a se umfla pana la pocnire cand beneficiaza de aerul cald al victoriei.

- Cum vi s-a parut prezenta la urne?
- Prezenta este foarte slaba daca tinem cont ca: 1 - desfasurarea intr-un tur a alegerilor a obligat partidele sa se mobilizeze exemplar astazi, deoarece de aceasta mobilizare depinde rezultatul definitiv, si cu toate acestea prezenta este mai mare cu cateva procente fata de 2008. 2 - daca ar fi fost sa-i credem pe "cantaretii" asa zisei revolutii din ianuarie, un fel de Maiakovski ai revolutiei bolsevice USL-iste, poporul roman, desteptat, ar fi trebuit sa ia cu asalt urnele de vot. Raportat la acest orizont de asteptare, prezenta este foarte slaba.

- Considerati ca a fost o idee buna ca si primarii sa fie alesi intr-un singur tur?
- Nu, a fost o idee proasta. Cum a fost si o idee proasta alegerea dintr-un tur a presedintilor Consiliilor Judetene si cum va fi o idee dezastruoasa uninominalul pur de la parlamentare. Daca ar fi fost doua tururi, niciunul dintre primarii in exercitiu nu ar fi fost siguri ca vor castiga. PDL a impus acest vot crezand ca va organiza el alegerile. Si cum s-a mai intamplat pana acum dupa decembrie 1989, nu-i pentru cine se pregateste e pentru cine se nimereste.

Operatiunea telefonul mobil

- BEC a interzis intrarea in cabina de vot cu telefonul mobil. Vi se pare o masura care ajuta la combaterea fraudei electorale sau o masura abuziva?
- Mi se pare o masura menita a intra in istoria mondiala a prostiei omenesti deoarece ea isi are cauza in realitatea ca unii alegatori vor filma cu telefonul mobil buletinul stampilat pentru ca la iesire sa-l arate si sa fie platit cumva. Dincolo de uluitoarea performanta romaneasca - folosirea ultimului racnet al tehnologiei pentru a obtine un bacsis - ramane inexplicabila in plan omenesc incercarea unui om care are bani pentru a-si cumpara telefon mobil, stie sa filmeze cu el, dar se bucura la galeata cu faina promisa de mituitor.

"Putem vorbi, azi, de cea mai bleaga campanie post-decembrista"

- Sunteti un observator al vietii politice post-decembriste inca de la inceput. Cum vi se pare ca s-a schimbat desfasurarea alegerilor in ultimii 22 de ani?
- In 2004, cand alegerile locale au fost organizate de Octav Cozmanca, am comentat la o televiziune de stiri, in direct, desfasurarea scrutinului si am remarcat numarul mare de incidente. Au trecut opt ani, tot PSD organizeaza alegerile, lipseste Octav Cozmanca, dar incidentele sunt intr-un numar mult mai mare. Din cate se vede, cele mai multe sunt de fraudare a a scrutinului. Incontestabil un numar mai mare de infractiuni decat in cei 22 de ani de alegeri locale libere si pentru acestea am avea urmatoarele explicatii:

Unu. Desfasurarea alegerilor intr-un tur a ridicat miza scrutinului in multe localitati ale tarii. Cand erau doua tururi, voturile nu mai contau vot cu vot la primul tur deoarece, in cele mai multe cazuri, rezultatul de la primul tur nu conta la al doilea.

Acum, rezultatul fiind definitiv si avand in vedere ca sunt localitati cu un numar mic de alegatori, fiecare vot conteaza pentru ca cineva sa ajunga primar

Doi. Sa ne imaginam ca alegerile ar fi fost organizate de PDL. Victor Ponta, Crin Antonescu, luandu-l si pe ala micu, ar fi umplut televizoarele tipand ca alegerile sunt fraudate la nivel national. Sunt aproape sigur ca Victor Ponta, care a iesit acum sa inalte un elogiu incidentelor electorale, ar fi amenintat cu nerecunoasterea scrutinului. Organizarea de catre USL a dat frau liber fraudarii, deoarece PDL - redus la stadiu de soricel nu mai poate nici sa chitaie, dar sa raga.

- Cum ati caracteriza, in cateva cuvinte, campania electorala care s-a incheiat?
- Blestematul scrutin intr-un tur a facut ca primarii aflati in functie sa nu-si simta amenintata pozitia, iar posibilii contracandidati sa porneasca in cursa electorala convinsi ca nu au nicio sansa. Putem vorbi, azi, de cea mai bleaga campanie electorala din perioada post-decembrista, in care multi dintre contracandidatii primarilor in functie au lasat impresia ca si-au aranjat deja o licitatie cu viitorul primar.

- Ati avut senzatia de non combat in multe localitati?
- Da, nu numai senzatia, dar si convingerea. Nu e vorba de localitati, cat de Consilii Judetene. Din cate am aflat, in cateva dintre republicile chiaburilor PSD din Romania n-au cum sa apara contracandidati veritabili, deoarece intreaga structura asa-zisa de stat e in mana mafiei lor. Singura sansa de a scapa de aceste republici autonome transistrene pe teritoriul Romaniei ramane desfiintarea judetelor, urmata de udarea cu agheasma acolo unde a fost granita lor.