Inpolitics.ro : Intrebarea zilei: ii coace USL lui Basescu o demitere fara referendum (Autor: Bogdan Tiberiu Iacob)

Traian Basescu a avut grija in ultima perioada sa se betoneze legislativ contra unei eventuale noi suspendari din functie, dar degringolada tot mai accentuata din sanul puterii pare sa il impinga spre un scenariu si mai de cosmar, impotriva caruia nu poate face nimic. E vorba de o debarcare din functie fara referendum si avizul C.C., si sunt deja indicii ca opozitia lucreaza intens la aceasta varianta.
O declaratie politica facuta in parlament zilele trecute de vicepresedintele Comisiei SRI, deputatul PSD Ion Stan, (considerat una dintre portavocile neoficiale ale serviciului amintit), si intitulata "Dezinformari si raspunderi penale prezidentiale", ar putea devoala planul secret al opozitiei de a se debarasa definitiv de Traian Basescu, intr-un viitor nu foarte indepartat, fara ca acesta sa se poata proteja prin mijloacele puse la indemina de guvernarea PDL. Ne referim la introducerea prevederii potrivit careia Curtea Constitutionala poate anula suspendarea presedintelui pentru incalcarea Constitutiei, ca si a deciziei prin care la referendum trebuie sa voteze pentru demiterea presedintelui jumatate plus unu din numarul total al cetatenilor cu drept de vot din tara.
In declaratia sa exploziva, deputatul l-a acuzat pe presedinte ca, in calitatea sa de fost membru al Guvernului Romaniei, "care si-a asumat coordonarea si implementarea programelor PSAL I si PSAL II, in numele dezideratului unei "economii de piata eficiente", este in buna parte responsabil de deciziile privind abandonarea prelucrarii minereului de cupru la Zlatna si Baia Mare, respectiv producerea cuprului pur, in concentratie de peste 99%. In urma acestei decizii catastrofale, minereul de cupru a fost extras in stare bruta, cu subventie de patru dolari la un dolar valoare minereu, si furnizat unor SRL-uri pentru a-l exporta. Prejudiciile cauzate, in acest fel, sunt la dimensiuni de subminare economica a statului, in intelegere cu centre de decizie externe, ceea ce intruneste continutul material si intentional al infractiunii de tradare, pentru care cetateanul Traian Basescu va fi, cat de curand, chemat sa raspunda.
Peste 40 de ani, cand vor fi accesibile arhivele Serviciului Roman de Informatii create pana in anul 2000 inclusiv, posteritatea o sa afle cum agentia de evaluare si implementare a PSAL I si II a fost ocupata cu personal incompetent, retribuit cu 72.000 dolari/an, din care o juna bruneta, succesoare in functie ministrului in cauza, colecta 60% pentru cel care afirma ca "nu poate indeplini obiectivele PSAL II din cauza opozitiei sistemului mafiot" sau ca "(...) A ne agata de un fals patriotism ca pierdem bancile este complet gresit".
In fata justitiei pe care ai reformat-o, obedienta oricarei alternante a puterii, fii pregatit sa dai dovada exemplara a adevaratului tau patriotism, cetatene Traian Basescu!" mai spune Stan in declaratie.
Pentru cei care nu s-au prins, bruneta juna este Anca Boagiu, fosta directoare a Programului de Restructurare a Sectorului Privat(PSAL) in perioada cind Basescu era ministru.
Acuzatia de tradare, de care pare sa vorbeasca la modul cel mai serios reprezentantul PSD, ii poate crea probleme insurmontabile lui Basescu, pentru ca ii poate aduce suspendarea rapida din functie, fara posibilitatea de a se apara.
Exista o singura conditie pentru asta, care, in contextul politic de pina acum, a fost suficient de aspra pentru a-l linisti pe presedinte.
Mai precis, art.96 din Constitutie reglementeaza a doua modalitate prin care Basescu poate fi debarcat: seful statului poate fi pus sub acuzatia de inalta tradare de catre doua treimi din numarul parlamentarilor, ceea ce aduce cu sine suspendarea automata din functie pina cind Inalta Curte de Casatie si Justitie decide daca e vinovat sau nu. Cum un asemenea proces poate dura foarte mult timp, e limpede ca punerea sub acuzare l-ar scoate din carti pe seful statului foarte probabil pina la finalul mandatului, timp in care presedinte interimar ar fi liderul Senatului. Poate Crin Antonescu, din toamna.
Daca, in actualul mandat, o majoritate anti-Basescu de doua treimi era imposibil de realizat sau macar de visat, din toamna lucrurile s-ar putea complica pentru presedinte, pe fondul disolutiei puterii si al ascensiunii opozitiei in sondaje. In principiu, fie doar si teama fata de o asemenea strategie ar fi suficienta, insa, pentru a-l transforma pe presedinte intr-o leguma politica, nefiind, deci, obligatoriu ca ea sa se si aplice de facto.
Potrivit unor informatii de culise, pentru prima data varianta aplicarii art.96 a fost dezbatuta in interiorul USL la inceputul acestui an si a transpirat in media in februarie, gratie unei limbarite exagerate a deputatului PNL Ioan Ghise, "calmat" rapid de colegi. Referiri la ea au mai scapat si fostul purtator de cuvint al PSD, Emil Moldovan, lucru care s-ar putea sa-l fi costat functia, la scurt timp dupa aceea.
In perioada mentionata, presa puterii lua in ras un asemenea scenariu; s-ar putea ca, in noile conditii, unora sa le piara zambetul. Incepind cu Traian Basescu.