CorectNews : Protestele romanilor in context global (Autor: Adrian Severin)

Incepand cu primavara anului 2011 lumea a cunoscut un sir de revolte populare atestand divortul intre mase si elitele politice. Specifice acestor revolte sunt amploarea spatiului pe care il acopera (el include democratiile consolidate euro-atlantice) si durata lor in timp. Anterior, izbucnirile adesea violente ale protestatarilor impotriva globalizarii aveau loc in legatura cu anumite reuniuni politice sau economice internationale la varf, incetand odata cu terminarea acestora. De un an avem de a face cu proteste care se declanseaza si se consuma simultan in mai multe locuri, amorsate aparent de realitati locale. Intre ele exista, totusi o legatura: toate sunt proteste antisistem.
Bizar este faptul ca sistemele contestate sunt diferite. Pe de o parte, sunt contestate sistemele autoritare. Nu, insa, neaparat in numele democratiei. Pe de alta parte, in masura in care democratia presupune corectarea deciziei politice fara violenta, iritarea strazii pune in discutie functionalitatea sistemului democratic insusi cerand daca nu inlocuirea cel putin revizuirea lui in scopul adecvarii la noile realitati socio-economice. Am putea vorbi, in cazul din urma, de revolta impotriva sistemelor oligarhice deghizate in haine democratice, adica despre negarea imposturii democratice, a cripto-oligarhismului in care a degenerat democratia.
Se pune intrebarea daca protestele izbucnite in Romania la inceputul lui 2012 se incadreaza in acest curent general sau reprezinta o realitate specific romaneasca?
"Primavara araba" a fost o revolta impotriva autoritatii (politice, religioase, familiale, tribale) demarata pe fondul si sub presiunea efectelor crizei economice globale si facilitata de emanciparea "generatiei internet". Ulterior, interventia externa inspirata de interese geo-politice si geo-economice, a dat revoltelor trasaturi diferite. Lozincile democratice folosite atat de protagonistii interni cat si de sprijinitorii lor externi, sunt inselatoare. In fapt, cu sau fara intentie, trimiterile la democratia de factura euro-atlantica nu au fost decat o acoperire ideologica pentru agende sociale, politice si geo-politice fara legatura cu modelele democratice invocate si admirate declarativ.
In acelasi timp, asemanarile cu revolutiile anti-comuniste din anii 80, izbucnite in Europa Centrala si de Est, nu sunt cu totul intamplatoare. Ele indica confuzii, erori, iluzii, riscuri si scenarii (in special externe) similare. Toate sugereaza ca avem de a face cu incheierea unui ciclu istoric: sistemele de organizare sociala autoritar-egalitariste circumscrise de ideea nationala, nascute in secolul al XX-lea s-au epuizat. Ceea ce urmeaza nu este neaparat democratia (mai ales nu democratia de tip euro-atlantic), desi numele ei a fost deseori invocat. Oricum, sansele instaurarii unor regimuri macar pluraliste si liberale, depind de masura in care puterile euro-atlantice se vor abtine sa isi impuna modelul, precum si de succesul emergentei unei democratii transnationale si internationale reale.
Miscarea "Occupy Wall Street" este o forma de protest, in traditia revoltelor antiglobaliste, fata de guvernarea economico-financiara transnationala oculta de factura oligarhica. Aceasta vizeaza nu atat negarea globalizarii ci civilizarea capitalului transnational si crearea unei democratii transnationale apte a controla plutocratia transnationala.
Intre miscarile de tip "Occupy" si cele anti-globaliste exista o diferenta de nuanta. Miscarile anti-globaliste nu se opuneau globalizarii istoriei care este un fenomen natural, ci se revoltau in legatura cu modul in care globalizarea era administrata. Criticand capitalismul global ele puteau fi privite ca fiind anticapitaliste. Miscarile "Occupy" se adreseaza inegalitatii rezultate din lacomia protagonistilor economico-financiari ai globalizarii, adica plutocratiei globalizate. Nu atat capitalismul este negat ci gestiunea lipsita de control democratic. Acesta a generat criza economica din care cei bogati vor sa iasa pe seama celor saraci.
Protestele din Grecia, Ungaria si partial Italia, Spania si Portugalia au un dublu mesaj: national si ideologic. Pe de o parte, ele afirma impotrivirea fata de ceea ce este perceput drept dominatie straina si cedare a suveranitatii nationale catre puteri straine sau institutii internationale in spatele carora se ascund oligarhi nelegitimi. Pe de alta parte, exprima impotrivirea fata de politicile neo-liberale promovate intru combaterea crizei economice.
Protestele romanesti sunt diferite in ceea ce priveste cauza si scopul. Ceea ce frapeaza in prima instanta este nihilismul: nimic nu este bun, nici o masura nu este acceptabila, nimeni nu este capabil. Consecinta este ca toti trebuie sa plece; fara sa stim ce si cine sa fie pus in loc.
Nihilismul se exprima si in confuzie; cu care intra in cerc vicios. Protestatarii cer libertate desi saptamani intregi au putut protesta fara autorizatie legala. Tot ei cer democratie desi contesta nu doar elita politica ci si formele ei de organizare fara de care mecanismele democratice nu pot functiona - partidele.
Revoltatii din Romania nu sunt, totusi, explicit anarhisti. Nihilismul lor ii conduce, insa, spre formule, expresii si revendicari anarhiste.
Sentimentul ca democratia romaneasca este moarta, mai mult decat tentatia de a inlocui democratia reprezentativa cu o utopica democratie directa, sunt rezultatul crizei de incredere care caracterizeaza societatea romaneasca actuala. In Romania, asadar, avem de a face cu o rebeliune nihilista generata de neincrederea condusilor in conducatori. Nu disperarea produsa de profunzimea problemelor existentiale i-a scos pe romani in strada ci exasperarea de a trai sub conducerea unor lideri pe care nu ii inteleg si in care nu cred, ca si aceea rezultata din asteptarea unei izbaviri care nu mai vine. Romanii nu se plang de autoritate ci de lipsa autoritatii - cel putin ca autoritate comprehensibila si credibila. Ei se implica direct nu pentru ca vor sa conduca ci intrucat isi cauta conducator; nu fiindca neaga rolul autoritatii reprezentative ci pentru ca o considera dezertoare.
In fine, protestatarii romani sunt cu totul indiferenti fata de globalizare, de nevoia unei democratii transnationale sau de consecintele transferului de suveranitate. Mai degraba globalizarea nu ii inspaimanta, democratia transnationala le surade iar transferul de suveranitate nu le repugna. La limita pot suporta si efectele neo-liberalismului desi principiile acestuia nu intra in traditiile lor culturale. Toate in masura in care puterea nu este vacanta. Or, lipsa de credibilitate a detinatorilor acestei puteri (reali sau potentiali) echivaleaza cu vacanta ei.
Daca acestea sunt cauzele protestelor, pornind de la ele le putem stabili natura, asemanarile si diferentele, precum si terapiile de aplicat. Ceea ce se poate spune este ca toate contestarile contemporane cunosc o retorica vorbind despre democratie dar au intelesuri diferite in legatura cu ea. Ele exprima tocmai ruptura intre demos (popor) sicratos (conducere), pe care chiar daca uneori o regreta nu o vad totdeauna reparabila.
Societatile arabe ii resping pe liderii (nationali) autoritari. Cele sud-europene, pe liderii transnationali. Occidentul euro-atlantic (anglo-saxon) reclama lipsa liderilor transationali legitimi. Romania nu are incredere in liderii sai (nationali).
In primul caz este nevoie de democratie nationala; cu conditia, insa, sa existe natiune. Odata nascuta aceasta va defini o modalitate specifica de acces al societatii la procesul deciziei politice. In cazul natiunilor supra indatorate in prag de faliment, solutia nu este nationalismul ci integrarea intereselor nationale intr-o democratie transnationala ce trebuie rapid construita. Raspunsul la miscarile anti-globaliste si "occupy" este dat tot de emergenta unei democratii transnationale care sa garanteze functionarea capitalismului global in folosul tuturor.
Pentru romani se impune alta terapie. Daca motivul revoltei este lipsa de incredere si frica generata de ea, remediul este sinceritatea. La nivelul discursului aceasta inseamna ca Opozitia trebuie sa spuna strict ceea ce crede. La nivelul politicii reale inseamna ca Guvernul trebuie sa faca ceea ce spune. Intrucat nimic nu se obtine mai greu si nu se pierde mai usor decat increderea, o atare terapie va lua timp pana sa vindece boala. Ceea ce se cere retinut este nu doar nevoia de a se trece cat mai urgent la aplicarea tratamentului ci si ca politica Guvernului cu greu va creste increderea daca samanta nu a fost pusa de discursul Opozitiei. Vestile proaste date de Guvern si Basescu nasc repulsie si melancolie. Cele date de Opozitie genereaza respect si mobilizare. Iata motivul pentru care raspunderea actualei opozitii (USL) este atat de mare.