Corectnews.ro informeaza: Boc le-a prezentat prefectilor cele 10 prioritati ale Guvernului
Premierul Emil Boc le-a prezentat sambata prefectilor din intreaga tara, reuniti in statiunea Baile Felix, cele zece prioritati ale Guvernului pe termen, scurt, mediu si lung. In fruntea listei, Boc a amintit "prioritizarea investitiilor multianuale ale statului", el acuzand Guvernul Tariceanu ca "a lasat nefinalizate peste 40.000 de obiective de investitii", transmite Mediafax.
"Nu pot fi toate finalizate dintr-o data. Fiecare a inceput investitii fara sa le finalizeze, dar aceasta politica este paguboasa. In primul rand, trebuie sa le finalizam pe cele care sunt necesare, dar aceasta nu se poate decat in parteneriat cu administratiile locale", a declarat Emil Boc, sustinand ca 90 la suta dintre aceste obiective de investitii sunt de importanta locala, iar acest aspect trebuie avut in vedere atunci cand se vor decide sumele alocate de la Guvern pentru bugetele locale.
A doua prioritate a Guvernului este implementarea Programului National de Dezvoltare a Infrastructurii, premierul afirmand ca in acest caz este vorba despre "abecedarul" dezvoltarii comunitatilor din mediul rural. "Abecedar inseamna asfalt, bec, canalizare", a explicat Boc.Seful Guvernului a aratat ca este vorba despre programul in baza caruia se reabiliteaza 10.000 kilometri de drumuri din toate judetele tarii si se stimuleaza realizarea alimentarilor cu apa, obiectiv pentru care Guvernul a alocat peste 700 de milioane de euro pentru 600 de localitati.
O alta prioritate a Guvernului mentionata de Boc este absorbtia de fonduri europene. Premierul le-a cerut prefectilor sa dea dovada de "vigilenta maxima" asupra corectitudinii licitatiilor pentru lucrarile cu finantare europeana, mai ales la nivel local, pentru ca orice neregula ar putea pericilita absorbtia de fonduri europene la nivelul intregii tari. "V-as ruga sa vegheati, oameni buni, asupra acestui aspect. Banii europeni sunt bani publici si orice licitatie trucata la nivel local pune in pericol absorbtia la nivelul intregii tari, pentru ca suntem monitorizati aici de Curtea de Conturi si de Uniunea Europeana. Vigilenta maxima deci pe ceea ce inseamna licitatii pe bani europeni", a spus Emil Boc. El le-a cerut prefectilor sa colaboreze cu alte institutii ale statului, precum Agentia Nationala pentru Reglementare si Monitorizare a Achizitiilor Publice.
O a patra prioritate a Guvernului este rezolvarea problemei arieratelor care "a reprezentant si reprezinta o povara pe care Executivul a trebuit sa si-o asume", a mai spus premierul. El a precizat ca o parte importanta a datoriilor pe care statul le avea fata de firmele care executau lucrari publice a fost deja platita, fara a mentiona insa suma.
O alta prioritate a Guvernului este restructurarea companiilor de stat "care timp de 20 de ani au fost raiul pe pamant". Boc a spus ca Guvernul va trece la privatizarea managementului companiilor de stat "la care trebuie sa aiba acces atat actorii din afara, cat si cei din tara". El a adaugat ca statul isi va vinde pachetele minoritare de actiuni detinute la companii precum Transgaz, Romgaz sau Electrica.
Emil Boc a afirmat totodata ca Guvernul va relansa programele Rabla si Prima casa, va implementa proiectele privind parteneriatale publice private si Programul tinerilor debutanti in afaceri si va continua reforma sistemului de sanatate. "Desfiintarea unor spitale a fost facuta pentru a ne asigura ca cele care raman au resurse pentru a-si desfasura activitatea, pentru ca multe au fost doar centre de triere a bolnavilor. Lucrurile sunt in plina desfasurare in momentul de fata, iar reforma in domeniul sanatatii nu va fi incheiata pana nu se va implementa pachetul minimal de servicii garantate pentru asigurati", a spus primul ministru, referindu-se la reformele deja incepute in domeniul sanatatii.
El a adaugat ca, in prezent, se lucreaza pentru introducerea cardului national de sanatate, a mecanismului de coplata si pentru cresterea gradului de control in prescriptia medicamentelor. Premierul a mai mentionat ca a crescut si baza de colectarea a contributiilor pentru fondul asigurarilor de sanatate, prin impunerea pensiilor de la nivelul de 740 de lei.
O alta prioritate a Guvernului o reprezinta reforma administrativa si reorganizarea administrativ-teritoriala, aceasta din urma "absolut obligatorie" daca Romania vrea sa ia si pe viitor fonduri europene.
Dupa cum noteaza Mediafax, pe parcursul intregii prezentari, premierul a criticat in special guvernarea Tariceanu, despre care a spus ca "a dus tara in sant" si le-a spus prefectilor ca trebuie sa popularizeze prioritatile Guvernului pentru a bloca ascensiunea urmasilor acestei guvernari.