Senatorul Marius Sorin Bota, in calitatea sa de Vicepresedinte al Comisiei de buget, finante, activitate bancara si piata de capital, a fost invitat sa participe in zilele de 21 si 22 martie 2011 la Geneva, unde a avut loc Sesiunea Anuala a Conferintei Parlamentare a Organizatiei Mondiale a Comertului. OMC este un forum pentru implementarea acordurilor comerciale, desfasurarea de noi negocieri, solutionarea litigiilor comerciale si examinarea politicilor comerciale nationale.
In cadrul acestei conferinte, care a reunit cei mai importanti pioni de pe "marea tabla de sah a lumii", s-au abordat teme de interes geopolitic mondial, printre care: Runda Doha de negocieri comerciale multilaterale; negocieri privind aderarea de noi membri; negocieri privind largirea accesului pe pietele de achizitii publice; relatia intre sistemul multilateral si acorurile comerciale preferentiale bilaterale si regionale si nu in ultimul rand ajuotrul pentru comert (Aid for Trade).
Senatorul considera ca participarea noastra, ca tara, la acest eveniment era una extrem de importanta intrucat Romania a sprijinit prioritatea acordata multilateralismului in obiectivele politicii comerciale comunitare si alaturi de celelalte state membre ale UE, a sprijinit pozitia Comisiei Europene in cadrul OMC.
Ambasadorul Anthony Mothae Maruping, presedintele Comitetului OMC pentru Comert si Dezvoltare a declarat ca ceea ce face OMC prin programele sale pentru tarile sarace este sa: "va ajutam pentru a va ajuta singuri mai tarziu".
In cadrul conferintei s-a atins si subiectul crizei : "Suntem inca in umbra crizei economice, iar asta ne costa din punct de vedere social si politic" (A.M.Maruping).
Domnul Marius Sorin Bota, in calitate de reprezentant al Senatului Romaniei a participat activ la discutiile omologilor si subliniaza faptul ca, la aceleasi probleme sunt solutii diferite, cel mai interesant exemplu fiind atitudinea antagonica a reprezentantului Austriei. Acesta a solicitat schimbarea structurii OMC.
Cere ca aceasta sa aiba o alta mentalitate in ceea ce priveste rezolvarea probemei saraciei prin stimularea economiilor din tarile slab dezvoltate care sa se redreseze astfel prin forte proprii pentru a putea fi competitive pe plan international in cadrul OMC.