Dan Tapalaga publica pe HotNews articolul intitulat "Un nou partid", din care puteti citi in continuare partea a doua.

Ajungem apoi la Monica Macovei, care a ezitat si pare sa oscileze inca intre reformarea PDL din interior si formarea unui nou partid. "Eu sunt in PD-L acum si incerc solutia reformarii acestui partid. Daca o sa fac eu un nou partid asta nu stiu. O sa anunt atunci", a spus Macovei, in decembrie 2010, intr-o emisiune la B1TV.
Sansele ei in interiorul PDL sunt mici, deoarece masa critica din acest partid e formata din oameni care nu-i impartasesc principiile. Va opta in cele din urma pentru un nou partid? Are sanse o femeie sa adune, intr-o tara ca Romania, oameni in jurul sau? Isi doreste cu adevarat asa ceva? Total neclar.
Ultima strigare ii apartine ministrului educatiei, Daniel Funeriu. Intr-un interviu pentru Blogary.ro, Funeriu a marit suspansul, raspunzand eliptic la intrebarea despre sansele unui nou partid: "Raspunsul va putea fi dat doar dupa congresul PDL-ului. Restul sunt speculatii, nefundamentate din viata politica reala".
Toate aceste semnale indica faptul ca, in scenariile strategilor, exista varianta ruperii PDL dupa Congresul din mai, la fel cum s-au rupt Valeriu Stoica si Theodor Stolojan, in 2006, de PNL, infiintand PLD.
Pana una alta, exista deja un nou partid care se manifesta, intr-un anumit segement de electorat. Dan Diaconescu umbla prin tara in cautare de adepti cu al sau Partid al Poporului. Cu discurs antisistem primitiv, ultrapopulist, neovadimist, Diaconescu paraziteaza un concept generos: alternativa. Ghinionul sau si norocul celorlalti este ca se adreseaza unui public fara asteptari. Publicul OTV inghite bucuros balivernele sale, traieste satisfactii solitare, de telelespectator cu pet-ul langa pat.
Pentru publicul OTV, toata distractia e sa te uiti, nu sa actionezi. Din acest motiv, sansele PP sunt infime. Dovada, numarul infim de otevisti mobilizati in strada sa-l sustina pe Diaconescu, la momentul arestarii sale. Cu toate acestea, nu-i exclus sa-l vedem intrat in Parlament in 2012, mai ales daca actuala majoritate va cobora pragul electoral la 3%.
Au mai existat in trecut incercari de a specula exasperarea celor dezamagiti de establishment: URR-ul lui Cozmin Alexandru, PNG-ul lui Becali, PIN-ul lui Cozmin Gusa. Tentativele lor au esuat deoarece fie s-au intamplat prea devreme (Alexandru), fie au gresit liderul si publicul (Becali, Gusa).
Dar cine formeaza, totusi, publicul exasperat, adormit in asteptarea unei solutii, dispus la actiune si iesire din contemplatie? Este generatia celor care in ‘89 aveau intre 10 sau putin peste 20 de ani, neinfectati profund de comunism, ajunsi astazi, in plina forta, la apogeul carierei lor. A venit, poate, vremea lor. Poate acesta e momentul de manifestare. O fi timpul idealistilor energici, nu a resemnatilor acriti de vremuri.
Cei care si-au cladit CV-uri solide si cariere pe bune, in Romania sau in afara ei, vor spune ca a venit, in fine, randul lor. Reclama puterea si refuza sa fie mereu impinsi catre marginea sistemului. Lor, le lipseste doar un vehicul si un lider.
Presiunea vine din randul celor care si-au construit si dezvoltat mici afaceri, au gustat succesul personal, au o viata implinita, o familie, o casa, copii si vor mai mult. Vor sa schimbe ceva in jurul lor. Au facut cariere oneste in multinationale, in universitati sau in societatea civila si s-au fript, pe rand, cu toti expiratii de azi: si cu liberalii, si cu pedelistii, si cu pesedistii. Cu totii au guvernat la un moment dat impreuna sau separat, au facut aliante si s-au rupt. Ce mai pot oferi ei astazi in afara de garantia viitoarelor esecuri?
Generatia exasperata nu mai poate fi pacalita cu false modele, cu falsi reprezentanti, cu mediocritati si pseudo lideri crescuti artificial. Cu totii il vad pe Nastase in spatele lui Ponta, pe Voiculescu catarat in carca lui Antonescu sau pe Basescu sufland in panzele Elenei Udrea.
Un numar mic de lideri, o nomenclatura restransa de la varful partidelor, a controlat pozitiile cheie de putere in ultimii 20 de ani. Mereu datori sa hraneasca retelele piramidale de sub ei, au promovat in mod fatal o clientela incompetenta si profund corupta, exeptiile fiind de regula miscari calculate cu scopul de a pastra aparentele unui sistem frecventabil.
Acesti lideri uzati nu mai au ce-i spune astazi generatiei exasperate, necum s-o mobilizeze la vot. Dintr-o dezamagire in alta, unii au clacat pe parcurs. Veti fi intalnit in jurul vostru destui dezorientati, resemnati, acriti, convinsi ca "nu se poate face nimic". Sunt destui opariti pe viata si lume, incapabili sa construiasca ceva.
Dar gasiti la fel de multi dispusi sa-si sacrifice timpul ramas pentru a schimba ceva in jurul lor. Sunt numerosi si cei care refuza sa accepte ca viata trece pe langa ei si ca vor lasa copiiilor lor o lume cladita dupa tiparele stricate ale anilor ‘90.
Cine va intelege ca este suficient sa organizezi energiile acestor oameni, va reusi sa faca ceva care sa conteze in 2012. Ei, activistii generatiei exasperate, trebuie doar identificati si lasati sa-si promoveze singur liderii, sa-i recunoasca si sa-i accepte in comunitatea lor. Daca noul partid va fi suma naturala a unor comunitati valide, populate cu competente deja testate in lumea reala, va avea sanse. Daca nu, va fi doar un nou truc menit sa salveze vechile partide de la disparitia lenta la care le condamna timpul.
Ideea unui nou partid mai are ceva drum de parcurs. Scepticii vor spune ca noul partid mai trebuie sa treaca de monopolul detinut de moguli asupra televiziunilor si principalelor ziare. Optimistii vor raspunde ca exista internet si vor da exemplul Cehiei. Cel putin pentru inceput. Mircea Cartarescu a facut o observatie realista: tinta nu e in mod necesar 2012.'