Interesul de partid al Presedintelui UNPR, Gabriel Oprea, excede stelele aceluiasi Ministru al Apararii Nationale, se arata intr-un comunicat de presa al Grupului PSD din Senat.
Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea, a fost prezent sambata, 9 octombrie 2010, la Conferinta de constituire a Organizatiei judetene Satu Mare a Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei (UNPR), in calitatea sa de presedinte executiv al acestui partid. La conferinta, ministrul Gabriel Oprea a fost acompaniat si de alti lideri nationali ai UNPR, respectiv, de presedintele Marian Sarbu, presedintele de onoare Cristian Diaconescu si vicepresedintele Valeriu Steriu.
Conform relatarilor din presa locala, ministrul Gabriel Oprea a sosit la Satu Mare, cu o zi inainte, cu un avion militar AN-26, inscriptionat MApN, care a aterizat pe Aeroportul Satu-Mare la orele 16.23. Ministrul Oprea a fost asteptat la scara avionului de patru autoturisme cu numar indicativ al Armatei, deplasandu-se cu autoturismul nr. A-114 si avand antemergator un autoturism al Politiei Militare. Autoturismele au fost aduse la Satu-Mare de la Comandamentul Diviziei 4 Infanterie Gemina din Cluj-Napoca.
Ministrul Apararii Nationale a plecat din Satu-Mare sambata seara, dupa incheierea conferintei judetene a UNPR, cu avionul militar cu care venise, care a decolat la orele 18.23, stationand pe Aeroportul Satu-Mare din ziua precedenta. Ministrul Oprea a fost insotit in avion de liderii UNPR Marian Sarbu, Cristian Diaconescu si Valeriu Steriu, care nu au nicio tangenta cu Ministerul Apararii Nationale.
Este evident ca d-l ministrul a folosit un avion, autoturisme si personal apartinand Ministerului Apararii Nationale in scopuri politice, respectiv in interes de partid.
Sambata, dupa ce in presa locala din Satu-Mare au aparut relatari ca ministrul apararii nationale a venit la Conferinta judeteana a UNPR cu un avion militar, Ministerul Apararii Nationale a emis un comunicat de presa in care se arata ca ministrul Gabriel Oprea a efectuat o vizita la Batalionul 52 Geniu Tisa din Satu-Mare. Vizita la acest batalion a fost doar un pretext, fiind scurta si formala. Mai mult, potrivit unor surse din batalion, aceasta vizita a avut conotatii politice, intrucat principalul mesaj transmis militarilor prezenti de catre Ministrul Apararii Nationale a fost nu sa aiba incredere in promisiunile opozitiei si sa aiba incredere ca actuala guvernare va rezolva problemele legate de salarii si pensii. Totodata, ministrul Oprea le-a solicitat sa nu se ralieze actiunilor de protest preconizate de militarii pensionari cu ocazia Zilei Armatei (in data de 25 octombrie).
De asemenea, exista informatii ca ministrul Gabriel Oprea a folosit aviatia militara in interes de partid si cu alte ocazii. De exemplu, in cursul lunii septembrie a.c., s-a deplasat cu un elicopter militar la Resita, la Conferinta de constituire a organizatiei judetene Caras Severin a UNPR.
PSD ii atrage atentia d-lui Oprea ca, in urma cativa ani, un ministru al apararii din Germania (Rudolf Scharping) a trebuit sa demisioneze dupa ce presa a dezvaluit ca a folosit un avion militar intr-un scop personal. De aceea, senatorii PSD astepta un asemenea gest de onoare si din partea ministrului Gabriel Oprea, care sa fie conform cu demnitatea celor patru stele de general pe care le detine.