Partidul National Liberal ii cere premierului Emil Boc demiterea ministrului Muncii, Mihail Seitan, pentru dispretul aratat fata de oamenii care aduc plusvaloare in Romania si fata de legile statului roman.
PNL califica drept iresponsabile declaratiile ministrului Muncii cu privire la modul de aplicare a noilor reglementari privind plata contributiilor sociale de catre persoanele care realizeaza venituri din activitati independente.
Ministrul Seitan afirma cu seninatate ca penalitatile de intarziere pentru neplata la timp a acestor contributii se vor aplica dupa bunul plac al guvernantilor. Prin aceste afirmatii care indeamna la nerespectarea legii, ministrul devine complice la un proces de evaziune fiscala.
Partidul National Liberal considera ca aceste reglementari reprezinta o culme a incompetentei guvernarii Basescu-Udrea-Boc in materie de politici economice si fiscale.
Ca aparator al celor peste 600.000 de persoane cu profesii liberale din Romania, PNL apreciaza ca inadmisibil faptul ca un contribuabil este obligat plateasca contributiile catre stat de doua ori, in situatia in care acesta presteaza activitati si ca angajat cu carte de munca si cu contract de drepturi de autor.
Partidul National Liberal va lupta cu toate mijloacele pe care le are la dispozitie pentru apararea intereselor romanilor care practica profesii liberale si care sunt loviti de haosul generat de guvernarea Basescu -Udrea -Boc.