Zeci de kilometri de carosabil din Craiova nu exista in scripte.

Este vorba, de fapt, despre diferenta intre realitatea din teren si suprafata de carosabil atestata oficial. In cazul a numai opt strazi a reiesit ca fizic sunt cu 56.528 de metri patrati de carosabil mai mult decat este inscris oficial in HG nr. 141 din 2008. Hotarare in care au fost preluate masuratorile efectuate pana in anul 2000, inainte de aparitia altei HG nr. 965 din 2002, de atestare a domeniului public din Dolj si din localitatile de pe raza acestuia. La o strada cu latimea medie de 10 metri inseamna ca 5,6 kilometri de drum nu se regasesc in documentatie. Bulevardul Carol I, de exemplu, apare in HG nr. 141 cu suprafata de 14.600 mp, iar in urma masuratorilor efectuate recent pentru realizarea cadastrului Craiovei a reiesit o suprafata de 23.626 mp. Strada A. I. Cuza se intinde pe 28.812 mp, desi in HG nr. 141 din 2008 se spune ca are 12.305 mp. Bulevardul Tineretului, despre care mai alaltaieri se stia ca are 13.950 mp de carosabil acopera, de fapt, 26.240 mp. Diferenta de 56.528 mp mai insumeaza strada Bariera Valcii, strada Stefan cel Mare, strada Fratii Buzesti, strada Pelendava si strada Amaradiei. Nu se cunoaste ce inseamna la nivelul intregului oras diferenta intre masuratorile facute de Geotop 2001 si cele realizate inainte de anul 2000. Reprezentantii primariei sustin ca neconcordantele sunt inerente, data fiind marja mare de eroare la primele masuratori, precum si modificarile survenite in ultimii ani in structura strazilor: largiri, giratorii etc. "Nu poate fi comparata acuratetea noilor sisteme de masurare cu calculele facute dupa kilometrajul masinii, de exemplu, ca asa au fost masurate dimensiunile pe vremea aceea", spune arhitectul-sef al Craiovei, Mircea Diaconescu.

Proiecte "pe bune"

In cazul strazilor mentionate, diferentele intre fizic si scriptic sunt atat de mari, incat strazile nu pot fi inscrise in cartea funciara. Iar primaria are nevoie ca de aer de dovada dreptului de proprietate, intrucat bunurile fac obiectul proiectelor de modernizare a infrastructurii finantate prin Programul Operatinal Regional.
Municipalitatea a si adoptat recent o hotarare prin care si-a insusit dimensiunile reale ale acestor strazi. "Este necesar sa se intabuleze strazile aferente proiectului in regim de urgenta, pentru a putea fi accesate fondurile. Intabularea se poate face in baza hotararii de consiliu local. Demersurile pentru modificarea HG nr. 141 din 2008 vor fi demarate in paralel", a precizat Ovidiu Vanghelie, directorul Directiei patrimoniu a primariei.