Octavian Stireanu publica pe Amos News articolul "Sindicatul patronal si struto-camila politica", pe care il puteti citi in continuare.
'Luni dupa-amiaza, intr-una din salile Parlamentului, a avut loc o intalnire memorabila. Lideri clasici si clasicizati ai sindicatelor, Dumitru Costin, Bogdan Hossu s.a., s-au intalnit cu viitorii lideri ai viitorului partid, care-si cauta un viitor de centru-stanga, si anume Gabriel Oprea si Marian Sarbu, secondati de stingherul Cristian Diaconescu si de si mai stingherul Valeriu Steriu.
Nu comentam aici cat de ilustrativi pentru ceea ce inseamna starea de saracie din tara erau respectivii participanti. Fisele de avere ale unora dintre ei sunt semnificative, ale altora, deocamdata, nu sunt publice. (La propunerea ca si liderii confederatiilor sindicale de nivel national sa fie obligati prin lege in a face declaratii de avere si de interese, proletarul, sindicalistul, omul dintre noi, fratele mai mare cu salopeta nadusita si pufoaica soioasa - l-am numit pe dl Bogdan Hossu - a avut una dintre cele mai vehemente reactii de respingere.)
O asemenea intalnire avea, deci, o prima problema privind legitimitatea asumarii unor politici de stanga de catre niste oameni care sunt mult prea bogati pentru a fi credibili in acest domeniu. Cu toate acestea, unul dintre participanti nu se sfia sa vorbeasca apasat despre problemele celor multi si despre problematica salariatilor, indiferent ca sunt bugetari ("cu gulere albe") sau din mediul privat ("cu gulere albastre"). Acelasi lider se tanguia, afirmand ca, dupa doua decenii de activism social sindical, inca n-a gasit partenerul politic dispus sa inteleaga maretia luptei sale sindicale si scopurile nobile pentru care si-a suflecat manecile atata amar de vreme, in fruntea sedintelor si mitingurilor de tot felul. Dar acum l-a gasit: in "independentii" lui Basescu!
Daca n-ar fi fost aceasta imensa ipocrizie (si, desigur, pitorescul imaginii in sine!), n-as fi acordat atentie respectivei intalniri. Dar ipocrizia si fariseismul fara limite pot fi macar amendate, daca nu starpite cu totul.
Cum n-o fi gasit acel lider un "partener politic", cand toate confederatiile sindicale (inclusiv cea pe care o conduce) au facut, in mod repetat, cate un pact cu absolut toate partidele, in a trece pe listele pentru Parlament oameni de incredere, recomandati de bosii sindicalisti. Fiecare partid a avut obligatia (contra promisiune de voturi) de a prelua pe locuri eligibile cate unul sau doi reprezentanti din partea confederatiilor sindicale, conform unei repartizari judicios alcatuite la o aceeasi masa, de catre toate partile.
Multi dintre acesti lideri sindicali, ajunsi parlamentari pentru cate unul sau doua mandate fiecare, si-au facut plinul fie revenind in pozitiile de pe care au plecat, fie decoland in politica, fie ajungand maripatroni, fie toate la un loc.
Radacinile acestui comportament deviant de la ceea ce se vrea a fi o veritabila miscare sindicala se afla in anii ‘90, cand doi dintre cei care se pusesera in varful trebii - Miron Mitrea si Victor Ciorbea - au facut o intelegere la o raspantie politica: unul s-o ia spre dreapta si altul spre stanga. Cu basculantele si trompetele "sindicatului" in spate, unul a ajuns prim-ministru, iar altul ministru, mare lider de partid, parlamentar la al patrulea mandat etc. etc.
In siajul acestor atitudini, au crescut alti lideri, multiplicati prin sciziparitate si raspanditi prin toate celulele din fagurele puterii. Pe unii ii gasesti neclintiti, la umbra, prin Consiliul General al Capitalei, stapani invizibili ai spatiilor comerciale, vandute prin legi bine ticluite de fratii mai mari din Parlament, ori ai licitatiilor pentru reparatii de strazi, alei si cladiri, organizate asijderea. Altii sunt prin Parlament, la vedere sau doar pe statele comisiilor de specialitate. Iar aceiasi cativa, inamovibili ca patriarhul bisericii ori guvernatorul Bancii Nationale, participa acum la intalniri televizate in direct cu niste persoane care cica ar vrea sa faca un partid preocupat exact de ceea ce-i framanta pe acesti bravi lideri sindicali.
Si tichetele de masa au fost implementate in Romania dupa model occidental, tot spre a ajuta clasa muncitoare. De aceea, afacerea respectiva se afla, in mod logic, in proprietatea unui sindicalist. La acestea s-au adaugat si tichetele de vacanta, oferite de un ministru preocupat de refacerea fortei de munca a salariatilor, si nu de prosperitatea patronilor de hoteluri, care au primit cadou o clientela sigura si solvabila la termene precise.
Intalnirea de luni dupa amiaza de la Parlament ramane o pagina de pomina din antologia demogogiei sindicaliste romanesti.'