In ziarul "Azi"a aparut un articol intitulat "Ponta, presedinte la PSD", pe care il puteti citi in continuare.
'Brandul Iliescu a inclinat balanta.Victor Ponta a iesit invingator in cursa pentru sefia PSD, dupa ce, initial, Mircea Geoana parea sa fie castigatorul. Ponta a obtinut 856 de voturi, in timp ce Geoana doar 781. Noul secretar general este vechiul secretar general interimar, Liviu Dragnea.
PSD are, deci, un nou presedinte. Cel supranumit "Micul Titulescu" l-a invins in finala pentru sefia partidului pe Mircea Geoana la capatul unui congres ce a tinut mai mult de 17 ore.
Victor Ponta are 38 de ani si este de profesie jurist. A functionat ani buni, dupa decembrie ‘89, ca procuror, ultima data la Curtea Suprema, la Biroul de combatere a spalarii banilor, unde a fost descoperit, acum 10 ani, de Adrian Nastase. De alfel, ca politician, Ponta, s-ar putea spune, este integral creatia lui Nastase.
Fostul prim-ministru l-a adus in partid, impunandu-l apoi in functia de presedinte al Organizatiei de tineret. "Din profil, seamana cu Titulescu", spunea glumind, in 2002, Nastase, comparatie ce i-a adus porecla de "micul Titulescu".
In 2003, acesta pasea in politica mare, ca vicepresedinte al partidului, iar intre 2001 si 2004 a ocupat si functia de sef al Corpului de Control al Guvernului Nastase.
A ramas vicepresedinte in partid si dupa ce protectorul sau a cazut in dizgratie.
In 2008 a fost numit ministru pentru Relatia cu Parlamentul in Guvernul Boc.
In campania prezidentiala a fost purtatorul de cuvant al lui Mircea Geoana, de care s-a grabit sa se debaraseze chiar din noaptea alegerilor. In dimineata cand s-a constatat ca Geoana a pierdut alegerile la mustata, Ponta oferea o explicatie naucitoare: "La ei, sistemul de fraudare a mers mai bine".
In plan personal, Victor Ponta este la a doua casatorie, actuala sotie fiind colega de partid, Daciana Sarbu, dar si fiica senatorului social-democrat Ilie Sarbu, fost ministru al Agriculturii in Cabinetul Nastase si, cateva luni, si in Guvernul Boc.
Cei doi au o fetita, iar din prima casatorie presedintele PSD mai are un baietel. Victor Ponta se declara pasionat de raliuri auto, baschet si fotbal.'