Europarlamentarul PSD Corina Cretu publica, pe blog, un material intitulat "PSD inaintea Congresului. Un punct de vedere",
in care analizeaza starea PSD si pe care il puteti citi in continuare.
'Orice incercare de acest fel este, indiferent de cat de "obiectivi" incercam noi sa fim, mai mult sau mai putin subiectiva. Fiecare dintre noi percepe altfel si traieste mai mult sau mai putin intens diversele evenimente si decizii care se iau intr-un partid.
La precedenta postare au fost si reactii de genul: "cine esti tu sa-ti dai cu parerea despre PSD?" Nu reactia in sine ma deranjeaza: in fond, libertatea de exprimare este unul dintre marile castiguri ale ultimelor doua decenii. Ma deranjeaza exclusivismul acestei opinii, dar si faptul ca nu este prima data cand sunt luati peste picior oameni care au muncit mult, bine sau rau, pentru acest partid. Sunt un om de stanga, din 89 incoace, intr-un fel, viata, munca si sperantele mele au fost legate de acest partid. Nu m-am batut niciodata cu pumnul in piept, dar in diferite momente ale evolutiei PSD am participat la efortul de afirmare a sa ca un partid social-democrat, ca partid de guvernamant, la luarea deciziilor. Am fost secretar executiv al PDSR in perioada 1996-2000, am condus campania media pentru alegerile prezidentiale din 2000, am fost aleasa vicepresedinte al partidului la Congresul din 2005, dupa care am fost obligata sa aleg intre calitatea de vicepresedinte al partidului si cea de parlamentar european, desi altor colegi de-ai mei nu li s-a impus acelasi lucru.
Sunt profund interesata de starea partidului, cred in el si in capacitatea lui de a reprezenta interesele multora dintre cetatenii romani, din tara si din diaspora. Mie chiar imi pasa de felul in care va arata partidul dupa Congres, imi pasa de munca depusa de toti cei care, in ultimii douazeci de ani, au lucrat pentru afirmarea social-democratiei romanesti si pentru succesul partidului. Aceasta analiza este o dovada, printre multe altele, a faptului ca imi pasa.
PSD, imi place sa cred, va ramane un partid deschis, democratic, care va sti sa asculte toate vocile, nu doar pe cele ale liderilor de moment, sa tina cont de toate opiniile pertinente si sa foloseasca toate fortele in efortul de a servi interesul public.
PSD este astazi, in opinia mea, un partid suficient de puternic si indeajuns de democratic incat sa-si permita sa accepte diversitatea de opinii si de puncte de vedere si sa nu traiasca dramatic abordarile critice ale membrilor sai, indiferent cat de sus sau de jos sunt pe scara ierarhica.
Ma bucur sa constat ca, spre deosebire de alte episoade din trecut, cand un insucces era prilej de conflicte in partid, acum lucrurile sunt abordate cu o maturitate si un calm care ne dau sperante ca, in sfarsit, vom putea face o ampla analiza a starii partidului dupa un lung ciclu de confruntari electorale, care, din pacate, nu au adus PSD la guvernare si nici pe candidatul sau la Cotroceni.
Am citit cu real interes punctul de vedere al domnului Adrian Nastase, publicat pe blogul sau. Nu de putine ori punctele noastre de vedere coincid sau sunt apropiate. Sunt de acord si cu opiniile colegului nostru Cristi Diaconescu, referitoare la nevoia intaririi identitatii de stanga a PSD, cu atat mai mult cu cat partidul are in continuare probleme identitare.
Astept cu mare interes opiniile Presedintelui Iliescu, desi stiu ca nu mai vrea sa se implice in mod direct in gestionarea treburilor de partid.
Iata care este punctul meu de vedere, cum spuneam, fatalmente subiectiv. Plec de la constatarea ca, indiferent de suisurile si coborasurile din ultimii ani, PSD a dovedit ca ramane un partid important, capabil inca sa determine dinamica politica a Romaniei, desi nu mai este partidul care domina scena politica, prin organizare, disciplina si competenta administrativa.
De unde vin in principal problemele PSD? Dintr-o iluzie, comuna mai tuturor partidelor romanesti: aceea ca "reforma" este echivalenta cu schimbarea oamenilor din fruntea partidului, si se reduce doar la ea. Aceasta iluzie a generat schimbarea din aprilie 2005, de la Congresul PSD, congres urmat de o serie de evenimente, care puteau duce la o evolutie extrem de nefavorabila partidului. Cred ca ceea ce s-a petrecut la Congresul din 2005 si imediat dupa a marcat puternic in rau evolutia ulterioara a partidului nostru.
Rotatia unor lideri este una, adaptarea partidului la diversele ipostaze - putere, opozitie, guvernare - este cu totul alta. Adaptarea PSD la noile realitati ale scenei politice, dar si la schimbarile sociale si de mentalitati, de valori morale si politice, cere mult mai multe: strategii, politici de aliante, pregatirea si promovarea de noi lideri, armonizarea diverselor viziuni din sanul partidului, constructia consensului.
Bunele rezultate din alegerile parlamentare si europene, obtinute de PSD, au o singura explicatie: reconcilierea din sanul partidului, mobilizarea lui pentru atingerea obiectivelor propuse. Nu idealizez situatia din PSD: au ramas multe rani nevindecate, multe probleme ne-rezolvate, multe conflicte mocnite. Unele dintre ele au iesit la suprafata dupa turul doi al alegerilor prezidentiale.
Indiferent ce i se reproseaza lui Mircea Geoana in cazul esecului de la alegerile prezidentiale, trebuie sa apreciem proiectul lui, care a fost proiectul partidului. PSD si Mircea Geoana au propus Romaniei un adevarat proiect de modernizare a Romaniei, din perspectiva europeana, concomitent cu o relansare a procesului reconcilierii nationale.
Proiectul Iohannis ar fi fost o mare oportunitate pentru Romania. Ar fi creat o deschidere spre un spatiu european care ne este, daca nu ostil, cel putin nu prietenos. Ar fi dat o guvernare clara, stabila, si mai ales capabila sa introduca acele reforme necesare iesirii din criza.
O decizie nefericita a Curtii Constitutionale a oferit presedintelui Romaniei un privilegiu ne-meritat, si ne-constitutional, acela de a fi unicul decident al persoanei premierului, indiferent de majoritatea parlamentara.
Eu cred ca actiunea de suspendare a presedintelui, in 2007, a fost una justa, si a marcat momentul relansarii PSD, ca partid de opozitie. A fost justa pentru ca miza ei a fost democratia. Era bine ca actiunea din 2007 sa se fi oprit la suspendare, fara sa se ajunga la Referendum. Era evident ca lumea nu era pregatita sa accepte destituirea unui presedinte in functiune. Traian Basescu a iesit intarit din aceasta actiune, repet, pe deplin legitima si justificata.
La doi ani distanta miza alegerilor prezidentiale a fost tot democratia. Din pacate, partidul nu a explicat suficient de clar aceasta miza. Ca partid social-democrat, PSD ar fi trebuit sa fie port-drapelul luptei pentru democratie, pentru prezervarea si consolidarea ei.
Asa cum am mai spus, cred ca intrarea PSD la guvernare alaturi de PD-L a fost o eroare. Era clar ca PD-L nu va juca loial, ca va folosi PSD drept tap ispasitor pentru esecurile guvernarii. Cred si acum ca o alianta PSD-PNL la guvernare ar fi fost una care ar fi redus foarte mult costurile economice si sociale ale crizei, ar fi gestionat-o mai bine si mai eficient.
A existat o presiune din teritoriu pentru intrarea la guvernare, dintr-un motiv pe care il cunoastem cu totii: controlul pe care guvernul il exercita asupra alesilor locali prin intermediul fondurilor bugetare. Acest control, care se va intensifica in anii ce vin, cu PD-L la guvernare, este instrumentul prin care Romania va reveni, practic, la regimul partidului unic.
Unde este PSD acum? In primul rand, in fata unei alegeri cruciale pentru viitorul lui. Trebuie sa aleaga daca ramane consecvent in opozitie pana la alegerile locale si legislative din 2012, si atunci se reorganizeaza ca atare, la viitorul Congres, sau lasa deschisa usa unei participari la guvernare, alaturi de PD-L.
Nu-mi fac iluzii ca actualul guvern va rezista asa pana in 2012. Singura fereastra de oportunitate pentru alegeri anticipate este 2010. Doar ca 2010 este si anul de maxim al crizei, iar PDL o va deconta, indiferent de ce cred Traian Basescu, Emil Boc si ceilalti. Nu vor mai avea pe cine da vina: nu mogulii, nu comunistii, nici altcineva nu guverneaza, ci PD-L. Si Traian Basescu.
De aceea va fi nevoie de o majoritate parlamentara mai larga, mai ales in conditiile unei cresteri alarmante a nelinistii sociale. Noua majoritate parlamentara nu se va putea face in afara PD-L, pentru ca Traian Basescu vrea sa aiba permanent PD-L la guvernare. Si nu va accepta nici o alta formula de guvernare, care sa excluda partidul sau. De aceea nu a admis candidatura lui Iohannis pentru functia de premier si nu a recunoscut noua majoritate parlamentara formata dupa aprobarea motiunii de cenzura.
La Congresul din acest an, PSD trebuie sa decida nu doar in privinta liderilor, a programului sau politic viitor, ci si in alte domenii, chiar mai importante si mai sensibile: atitudinea fata de guvernare, si mai ales politica de aliante. Cu alte cuvinte, intram sau nu la guvernare inainte de alegerile din 2012 si, mai ales, mai putem guverna alaturi de PD-L, dupa felul incalificabil in care s-a purtat si se poarta atat partidul, cat mai ales Traian Basescu?
PSD mai are o problema, si ea este comuna si PNL. Dupa modelul Sarkozy, un instrument de distrugere a opozitiei politice il reprezinta oferirea de portofolii guvernamentale unor lideri ai PSD si PNL, vezi cazurile Calin Popescu Tariceanu si Marian Sarbu. Aceste oferte se vor repeta.
Doar coeziunea interna, solidaritatea si obligatia PSD de a apara democratia pot face partidul sa reziste in opozitie, fara pierderi majore si fara reducerea importantei sale pe scena politica.
Asa cum s-a mai spus, trebuie sa ne afirmam mai pregnant in legatura cu identitatea noastra politica si ideologica. Adversarul nostru principal este si va ramane PD-L, un partid populist - extremist, care spune fiecaruia ce vrea sa auda, dar care aplica masuri economice si sociale de dreapta extrema. Din pacate, discursul lor populist este mai puternic, mai limpede si mai usor de receptat de alegatori decat discursul nostru sau decat discursul liberalilor. Nu cred ca este cazul sa raspundem discursului agresiv, pur si simplu trebuie sa ne adresam problemelor oamenilor si nevoilor lor. Toti cei cu care am stat de vorba in ultima perioada, colegi din strainatate si oameni din tara, remarca nivelul foarte jos al dezbaterilor politice din Romania.
Nu cred ca stanga politica isi pierde relevanta in Romania si in lume. Avem des aceasta discutie in Grupul Socialistilor Europeni si spunem mereu in dezbaterile si sedintele noastre de la Bruxelles ca trebuie sa ne afirmam mai pregnant pe fondul crizei economice globale si sa explicam lumii ca dreapta este cea care a pregatit, intelectual si politic, prin deciziile luate in actul de guvernare, aceasta criza economica si sociala fara precedent. Cred ca si noi, ca partid, trebuie sa ne aplecam asupra acestei probleme la Congres.
Mai este o tema, care nu a fost in atentia PSD in ultima vreme: politica sa externa.
PSD face parte din Partidul Socialistilor Europeni, apartenenta pe care, cred eu, a folosit-o superficial si nu a exploatat suficient aceasta afiliere, inclusiv in timpul alegerilor prezidentiale. Din pacate, unii dintre noi s-au retras si i-au lasat pe cei care pretind ca sunt singurii care detin monopolul politicii externe in acest partid si in Grupul de la Bruxelles. Dar fiecare din cei 11 parlamentari europeni ai PSD la Bruxelles si-a facut un nume si un statut care ar fi putut fi exploatat mai mult. Numai ca majoritatea dintre noi nu consideram ca este nevoie sa ne batem cu pumnul in piept in ceea ce priveste realizarile noastre, ci ne facem treaba cu decenta si responsabilitate, fara a ne lansa intr-o competitie absurda pentru a intra in gratiile mai marilor de la Bucuresti.
Recunosc ca noi, Grupul de la Bruxelles, puteam actiona pentru a-i implica mai mult pe socialistii europeni in aceasta campanie electorala. Ar fi trebuit sa avem insa o strategie comuna. Cei de la PD-L sunt foarte activi si reusesc sa internationalizeze probleme interne, ducand un adevarat razboi impotriva partidului nostru in PE, iar noi nu ripostam in nici un fel si aceasta este, intr-adevar, slabiciunea noastra acolo. Si totul porneste de la greseala ca am acceptat ca in numele intregului Grup de la Bruxelles sa vorbeasca doar doi-trei oameni.
Eu cred ca PSD poate sa fie promotorul unei dezbateri privitoare la viitorul stangii atat in PSE, cat si in Internationala Socialista. Trebuie sa fim mai activi in acest plan, pentru ca renasterea stangii europene va veni din Estul ei, cel care sufera cel mai mult de pe urma crizei.
Si in relatiile noastre cu romanii din strainatate am esuat, intr-un fel. Puteam, folosind si ajutorul, si infrastructura partidelor socialiste din tari precum Italia si Spania, sa ne cream o baza de activisti, implicati si in viata politica din tarile de adoptie, care sa ne ajute si in astfel de ocazii. Cred ca este o directie pe care am exploatat-o prea putin, si acum platim pretul ne-implicarii unora dintre colegii nostri.
Cred ca trebuie sa facem o analiza foarte atenta actiunii in plan extern a PSD, inclusiv a activitatii in Parlamentul European, pentru a fi mai activi si mai vizibili si pentru a aduce problemele noastre in atentia partenerilor nostri si pentru a ne promova mai bine interesele.
O ultima observatie: indiferent de pozitiile noastre, avem obligatia de a pregati cu mare atentie acest Congres, care nu mai poate fi o simpla actiune formala, prilej de a "unge" un nou lider si atat. Noul lider este ultima sarcina a Congresului. Singura mea preocupare in acest sens este ca acest lider, vechi sau nou, sa fie ales in Congres, nu pe coridoare si prin alte locuri ferite. Celelalte subiecte despre care am vorbit aici, privitoare la analiza activitatii, la definirea identitatii, la proiectul politic, la politica de aliante, la participarea sau nu la guvernare sunt cele care conteaza in primul rand.'