Colegi in alianta aflata la guvernare, presedintele Consiliului Judetean Gorj, Ion Calinoiu (PSD), si consilierul judetean Ionel Mantog (PD-L) s-au certat ieri ca la usa cortului in ultima sedinta a CJ.

Ultima sedinta a Consiliului Judetean (CJ) Gorj s-a transformat intr-un veritabil scandal, in care colegii de alianta social-democratul Ion Calinoiu si democrat-liberalul Ionel Mantog si-au aruncat unul altuia cuvinte "grele". Daca nu ar fi existat interventia de final a presedintelui CJ, Ion Calinoiu, sedinta s-ar fi incheiat in liniste si pace. La un moment dat, in sala s-a auzit cateva minute numai vocea pesedistului Calinoiu, care a parcurs, linistit, punctele de pe ordinea de zi. La randul lor, consilierii pareau picati intr-o letargie din care numai terminarea sedintei ii putea scoate. Alesii au votat cuminti, in momentul cand li s-a solicitat acest lucru, foarte rar cineva ridicand vreo obiectie la cele expuse de presedintele de sedinta, Ion Calinoiu. Totul parea ca va continua in aceeasi monotonie, iar consilierii judeteni se vor retrage la casele lor sau se vor intoarce la locurile de munca, insa Calinoiu a aruncat samanta de scandal.

Trebuie sa fie atenti cand cer informatii

Seful CJ Gorj a declansat "razboiul" dupa ce le-a solicitat colegilor sai, alesii judeteni, sa fie mai atenti la modul in care cer informatii de la functionarii CJ. Calinoiu le-a recomandat acestora sa nu foloseasca in campania electorala datele obtinute de la institutia pe care o conduce si sa formuleze cereri clare, in baza Legii nr. 544, si sa nu mai solicite informatii verbal. Exemplul dat a fost cel al consilierului judetean liberal Valerica Barbulea, care a cerut date despre licitatia la DJ 661 unui subaltern de-al lui Calinoiu. "Trebuie sa solicitati informatii clare, sa nu existe suspiciuni asupra CJ cand le folositi. Sigur ca salariatii au toata libertatea sa le furnizeze. Domnul Barbulea a solicitat niste date despre DJ 661, apoi l-a sunat Morega si a inceput sa ii puna intrebari functionarului. De aici a degenerat totul. Va rog foarte mult sa nu mai puneti angajatii in astfel de situatii. Sunt convins ca intelegeti. Nu sa te apuci sa-l tii pe om o jumatate de zi cu intrebarile: ce e aia si ce e ailalta?! Sa nu dezinformam electoratul in platformele electorale folosind aceste informatii", le-a cerut Calinoiu consilierilor judeteni.
Lui Mantog i s-a aprins "fitilul"

Pozitia presedintelui Ion Calinoiu l-a iritat pe liderul PD-L, Ionel Mantog. Acesta a stat plictisit toata sedinta, insa brusc a inceput sa ii ceara socoteala colegului sau de alianta, recomandandu-i sa infiinteze o camera unde oricine sa poata studia actele legate de licitatia si lucrarile de reabilitare la DJ 661, Tantareni - Targu Carbunesti - Sacelu - Crasna: "Pozitia dumneavoastra este agresiva si nejustificata. As vrea sa aflu si eu temeiul pentru care este limitat accesul la informatiile de interes public. Consilierii judeteni nu trebuie sa foloseasca Legea nr. 544. Nu e cazul! Noi avem dreptul sa intrebam despre chestiuni care pot fi facute publice. Va rog sa-mi spuneti dumneavoastra cum sa procedez ca sa vad toata documentatia la DJ 661! Niciodata nu am cerut nimic de la vreo institutie, pentru a nu se interpreta. Pozitia dumneavoastra e agresiva si trebuie pusa la punct. Eu si colegii mei cerem sa se faca o camera si acolo sa poata fi consultata documentatia. Consilierii judeteni nu sunt supusi ai lui Calinoiu", a spus Mantog.
In replica, Ion Calinoiu i-a amintit lui Mantog ca a avut acces la informatii prin trustul de presa pe care il controleaza. Cei doi s-au certat, peste masa de sedinte, in auzul celor din sala, care fie au parasit in graba cladirea dupa terminarea rafuielii, fie au incercat sa isi ascunda zambetele, vorbind despre inceperea campaniei electorale.

Bani grei in joc

De precizat ca DJ 661, Tantareni - Targu Carbunesti - Sacelu - Crasna, este reabilitat de SC SCT BUCURESTI SRL, valoarea lucrarilor fiind de 38 de milioane de lei. Ulterior primei licitatii, care a avut loc anul trecut, au fost organizate o negociere directa fara publicare, la acelasi DJ 661, pentru lucrari suplimentare, precum si o licitatie deschisa pentru consolidare terasamente. Lucrarile suplimentare in valoare de 2,8 milioane de lei au fost atribuite, prin negociere directa, grupului de firme SC SCT - DIMAR - PROREDRUM, lider fiind SCT Bucuresti, iar cele de consolidare a terasamentelor au fost castigate prin licitatie de asociatia SC TEHCON ROMPREST SRL & SC ROVIMCON COMPANY SRL & SC COMPANIA ROMPREST SERVICE SA. Valoarea contractului este de 3,4 milioane de lei.