Dupa ce, la finele lunii trecute, toti sefii serviciilor deconcentrate si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale au primit decizii de demitere si au intrat in preaviz, a inceput evaluarea viitorilor directori coordonatori si directori coordonatori adjuncti. In cazul Ministerului Muncii, evaluarea candidatilor pentru Directia Muncii, Agentia de Plati si Prestatii Sociale si Inspectoratul Teritorial de Munca a avut loc ieri, 13 mai a. c. Astfel, ieri, au facut un drum pana la Bucuresti Florian Constantin (foto), propus de PD-L Constanta pentru sefia Inspectoratului Teritorial de Munca, Marian Becheanu si Marius Ciobanu (propus initial pentru sefia Comisariatului Regional pentru Protectia Consumatorilor Constanta), care au optat pentru functii de directori coordonatori adjuncti ai ITM. "Ne-am prezentat, ieri, la ministerul de resort, pentru a depune proiectul de management. Pentru mine nu a fost greu, pentru ca lucrez de zece ani la inspectorat si cunosc bine orice aspect al muncii in aceasta institutie", a declarat pentru cotidianul "Replica", Marian Becheanu. Tot ieri, si-au depus proiectele si Valentina Munteanu (foto), propusa de PSD Constanta, pentru sefia Directiei de Munca si Protectie Sociala, dar si Mihaela Ristea (PSD) - pentru Agentia de Plati si Prestatii Sociale. Prin intermediul proiectelor de management pe care le-au depus, candidatii trebuie sa identifice problemele din domeniul de activitate, sa propuna obiective si directii de actiune pentru eficientizarea activitatii, precum si gestionarea mai buna a resurselor financiare, umane si materiale ale institutiei. Conform Ordonantei 37, candidatii care vor fi declarati castigatori, vor fi obligati sa incheie un contract de management. Pana pe 25 mai, Minca se relaxeaza la scufundari in TurciaDe mentionat ca, tot in cursul zilei de ieri, a fost "adjudecata" si conducerea Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca. "A fost greu, dar la final membrii comisiei de examinare m-au felicitat", a declarat Remi Minca (foto), propunerea PD-L pentru sefia AJOFM. Acesta a adaugat ca va face echipa cu Emilia Murineanu (fosta sefa a agentiei) pe post de adjuncta. Potrivit lui Minca, postul de director coordonator urmeaza sa il preia, oficial, din data de 25 mai a. c. , iar pana atunci se va relaxa la scufundari in Turcia. Legat tot de proiectele de management sustinute ieri, presedintele PD-L Constanta, senatorul Mircea Banias a declarat ca in "focurile" examinarii au fost si Dionisie Culetu - pentru postul de inspector adjunct al Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor, Onoriu Barsu - director Directia Fito-Sanitara, Liliana Panaitescu - director Oficiul pentru Consultanta Agricola, respectiv Mihaela Sonel, pentru postul de director adjunct al Oficiului pentru Consultanta Agricola. "Urmeaza ca si celelalte persoane propuse de noi pentru diverse institutii, ca de exemplu Directia de Tineret, Directia de Sport ori Clubul Farul sa sustina, zilele urmatoare, interviurile", a precizat Mircea Banias. (Nicoleta BACIU, Alexandra ANTON)