Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, a declarat luni ca exista intentia de a se folosi Comisia Europeana pe post de sperietoare pentru a justifica unele actiuni politice interne.
Intrebat despre informatiile publicate de presa germana, referitoare la intentia "sacrificarii" sale de catre PSD, in schimbul ridicarii de catre Comisia Europeana a monitorizarii pe Justitie, Nastase a raspuns: "Exista in acest moment intentia de a se folosi Comisia Europeana pe post de sperietoare pentru a justifica actiunile politice interne". "Nu este vorba neaparat de colegi din PSD, ci de cei care au incercat fara succes sa dea aceasta conotatie politica. Sigur, este vorba de un an electoral, este o optiune politica, daca pana si in Germania au ajuns sa isi dea seama de asta", a adaugat el.
Nastase a mai spus ca solicitarea Procurorului general, adresata Parlamentului in privinta unui aviz asupra solicitarii inceperii urmaririi penale, nu poate decat sa fie trimisa de Biroul Permanent al Camerei Deputatilor catre Comisia juridica.
Procurorul general al Romaniei Laura Codruta Kovesi a trimis o scrisoare conducerii Camerei Deputatilor prin care solicita ca plenul acestui for legislativ sa se pronunte asupra sesizarii Parchetului privind inceperea urmaririi penale in cazul deputatului Adrian Nastase.
Viceliderul PNL din Camera Deputatilor, Eugen Nicolaescu, a precizat, pentru Mediafax ca in sesiunea trecuta, Biroul Permanent al Camerei a returnat Parchetului un dosar de incepere a urmaririi penale a deputatului Adrian Nastase, pe motiv ca acesta nu era conform cu procedurile Regulamentului Camerei Deputatilor. "In situatia asta, Procurorul General inainteaza inscrisuri din dosarele respective ( referate intocmite de procurorii DNA), pentru a se finaliza procedura de ridicare a imunitatii parlamentare si a fi trimis in judecata Adrian Nastase", a explicat Nicolaescu.
Potrivit viceliderului grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor, prin aceste documente retrimise se considera respectate procedurile parlamentare pentru a se relua procesul de ridicare a imunitatii si trimitere in judecata a lui Nastase.
Scrisoarea procurorului general al Romaniei se afla pe ordinea de zi a sedintei de joi a Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, sedinta care nu a mai avut loc, fiind amanata pentru saptamana viitoare.