In cel mai scurt timp, Guvernul va face cunoscute colegiile din mai multe judete, printre care si Constanta. Astfel, partidele politice vor sti cu siguranta care sunt localitatile sau zonele care formeaza un colegiu sau altul si vor bate in cuie candidatii. Intrucat alegerile din toamna inseamna vot uninominal, pentru cei care si-au anuntat intentia de a candida pentru Parlamentul Romaniei este important sa vada exact cum va fi impartit judetul, pentru a sti care zona il avantajeaza mai mult si unde sa candideze. Cu toate ca nu este facut inca anuntul oficial, pentru judetul Constanta, surse guvernamentale ne-au declarat ca vor exista 10 colegii pentru desemnarea deputatilor si 4 colegii pentru Senat. In privinta Senatului, lucrurile sunt simple: 2 impart judetul in nord si sud, iar 2 municipiul Constanta tot in nord si sud.
In ceea ce priveste candidatii pentru Camera Deputatilor, exista ceva sanse ca lucrurile sa mai fie un pic retusate pana la anuntul oficial al colegiilor. In mare insa, lucrurile vor sta dupa cum urmeaza: un colegiu este, potrivit surselor noastre, cel care inglobeaza localitatea Lumina, orasul Navodari si se intinde spre nord, cu localitatile Sacele, Corbu, Cogealac, Istria, Mihai Viteazu. Al doilea colegiu este cel al zonei oraselor Medgidia-Harsova; al treilea - Cernavoda-Ostrov, se intinde spre sud-vestul judetului si putin spre centru; urmeaza colegiul Ovidiu-Basarabi-Castelu, spre sudul judetului, posibil sa cuprinda si Negru Voda; un alt colegiu este reprezentat de sudul litoralului, cu localitatile Eforie-Mangalia; Cumpana-Techirghiol reprezinta un alt colegiu; iar municipiul Constanta se mai imparte in inca patru colegii: colegiul Constanta-Faleza Nord, colegiul Constanta-Tomis Nord-centru, colegiul Constanta-Anadalchioi si parte din localitatea Valu si un "rest" din municipiu Constanta (Poarta 6) cu localitati din sud, pe linia comunei Agigea.

Pretendentii pe colegii

Cu toate ca lista colegiilor nu este definitiva, deja exista si pretendenti: astfel, se stie ca fostul primar al Mangaliei, Zanfir Iorgus (PD-L) ar tinti colegiul din sudul litoralului Eforie-Mangalia, in timp ce fostul primar al Navodariului, Tudorel Calapod (PD-L) ar dori sa candideze pe primul colegiu enuntat mai sus - care inglobeaza localitatea Lumina, orasul Navodari si se intinde spre nord, cu localitatile Sacele, Corbu, Cogealac, Istria, Mihai Viteazu. Tot pe acest colegiu este interesat sa candideze si deputatul George Dragomir (PNL), iar de la PSD se aud zvonuri ca ar vrea deputatul Alexandru Mazare (PSD), insa nu este sigur, atata timp cat despre acesta s-a vehiculat la un moment dat ca tinteste zona Medgidia, iar colegii lui de la Constanta spun ca mai degraba va candida pentru un colegiu din municipiul Constanta. Mergem mai departe insa, la colegiul Medgidia-Harsova, unde situatia este foarte interesanta: de la PNL si-au exprimat intentia de a candida pentru aceasta zona nu mai putin de trei persoane. Vor trebui insa sa discute si sa fie stabilit un sigur candidat dintre Mihai Lupu (directorul Oil Terminal), Stere Busu (directorul Spitalului din Harsova), Ionel Chirita, fostul primar al Harsovei. Si pe colegiul Cernavoda-Ostrov PNL are doi pretendenti care urmeaza sa "dea cu banul" pentru a ramane unul singur: Gheorghe Hansa (fostul primar din Cernavoda) si Gheorghe Albu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii.

Culetu isi face sondaj sa stie sigur daca are sanse

In municipiul Constanta, dintre cele patru colegii, de mentionat ca Septimiu Bourceanu (PNL, director al Sanatoriului Techirghiol) tinteste colegiul Faleza Nord, acolo unde isi doreste sa candideze, din cate se pare, si Mircea Banias (PD-L, fost director al Administratiei Porturilor Maritime). In privinta lui Gheorghita Corbu, un alt potential candidat al PD-L, se pare ca acesta ar tinti zone care sa cuprinda localitati precum Valu lui Traian, Cumpana si Techirghiol, dar depinde atat de decizia partidului, dar si de configuratia finala a colegiilor. Din partea PSD, vor candida, pe langa Alexandru Mazare, si deputatul Lucian Balut, si Cristina Dumitrache, dar si deputatul Eduard Martin. Dintre toate numele 99% certe de candidati de la PSD, doar despre Eduard Martin se aude ca ar prefera colegiul Constanta-Poarta 6-localitati invecinate din sud. De la PNL mai ramane de adaugat ca toti cei care si-au manifestat intentia de a candida au libertatea de a-si face propriile sondaje, pentru a vedea pe care zone ale judetului ori municipiului Constanta stau cel mai bine. Astfel de sondaje va efectua si partidul. In privinta prefectului Danut Culetu, liberalii sustin ca acesta inca ezita sa spuna ferm ca va candida, in aceasta perioada fiind preocupat sa-si efectueze, pe cont propriu, un sondaj care sa ii indice sansele, precum si zona care il avantajeaza cel mai mult.