Partidul Democrat - Filiala Constanta a analizat, in cursul zilei de ieri, inca trei seturi de sondaje realizate in localitatile Lumina, Mihail Kogalniceanu si Poarta Alba, urmand ca peste cateva zile sa mai fie finalizate alte doua sondaje. PD Constanta doreste, in acest fel, sa afle, periodic, pe ce procente se poate baza, dar si sa-si contureze candidatii pentru fotoliile de primari ai judetului. Potrivit lui deputatului Stelian Dutu, presedintele Organizatiei Judetene a PD Constanta, rezultatele sunt foarte bune, iar unul dintre exemple poate fi cel al localitatii Valu lui Traian, acolo unde primarul democrat Florin Mitroi se bucura de aprecierea si intentia de vot a peste 80% din populatie. La fel, potrivit lui Stelian Dutu, in orasul Eforie PD ar obtine in caz de alegeri 60% din voturi, in timp ce candidatul PD, Gigi Chiru, a iesit in sondaje ca avand 49%. In ceea ce priveste Mangalia, acolo unde conform declaratiilor lui Stelian Dutu, a fost intocmit un sondaj de opinie in urma cu o luna si jumatate, din care a reiesit ca primarul Zamfir Iorgus se bucura de aprecierea a 67% dintre mangalioti, iar PD - 43%. Per total, conform datelor de pana acum centralizate de PD Constanta, ar obtine in caz de alegeri parlamentare 46-47%, iar pentru Consiliu Judetean si consilii locale - 38%.