In ajunul Zilei Nationale Constantin Brancusi, la Casa de Licitatii A10 by Artmark a avut loc prima licitatie de arta contemporana a anului 2021, ce s-a dovedit totodata si cea mai lunga licitatie de arta contemporana vreodata desfasurata. Evenimentul de pe 18 februarie, a inregistrat vanzari totale de peste 715.000 de euro si o rata de adjudecare de 85,4%. Cu aceste cifre licitatia devine cea mai buna licitatie de arta contemporana care a avut loc pana azi in Romania, desi licitatia a avut loc doar online. Recordul anterior de vanzari intr-o licitație de arta contemporana a fost stabilit in noiembrie 2019.
Sculptura-obiect Le Crocodile a celui mai cunoscut artist roman, Constantin Brancusi, care face parte din seria experimentelor de atelier realizate in plumb de celebrul sculptor, a pornit de la pretul de 3.000 de euro si a fost adjudecata pentru 18.000 de euro, iar fotografia Cap de fata (Premiere pierre directe), realizata si semnata de marele artist in anul 1908, uneia dintre lucarile sale astazi disparute, a fost adjudecata pentru 14.000 de euro, pornind de la o valoare de doar 5.000 de euro.
Totusi, recordul Licitatiei de Arta Postmoderna si Contemporana a fost inregistrat de artistul contemporan Adrian Ghenie. Astfel, pictura Untitled, apartinand ciclului mitologic din anii 2000, a fost adjudecata pentru 129.000 de euro, iar cea de-a doua lucrare de Ghenie de mari dimensiuni din licitația de ieri seara, purtand numele exploziei stelei care devine mai stralucitoare, pentru ca apoi sa revina la forma initiala, Nova, a fost adjudecata pentru 110.000 de euro.
Recorduri de autor au inregistrat si Sabin Balasa cu o impresionanta Calatorie, adjudecata pentru 31.000 de euro, de la un preț de pornire de 5.000 de euro, sau Felix Aftene, cu Imblanzitorul de pasari, care a fost adjudecat pentru 9.750 de euro. Și sculptura contemporana si-a facut loc in randul recordurilor inregistrate aseara, astfel lucrarea realizata de tanarul artist Costin Ionita Cavalerul Negru, a fost adjudecata pentru 30.000 de euro.