ARHITECTURA: CENTRUL DE CULTURA ARHITECTURALA AL UAR DIN BUCURESTI (Autor: Adrian BALTEANU)
Centrul de cultura arhitecturala UAR
Noul sediu al Uniunii Arhitectilor din Romania, din strada Jean Louis Calderon, nr. 48, a fost inscris in lista monumentelor, alaturi de casa geamana de la nr. 50. Centrul de Cultura Arhitecturala al UAR este atat spatiu expozitional, cat si sediul bibliotecii, al arhivei UAR, a librariei ARHILIBRA si al revistei ARHITECTURA. Cladirea a fost construita in anul 1898, primul proprietar fiind Aron Iacob, care detinea mai multe imobile situate la intersectia actualelor strazi J. L. Calderon si Th. Masaryk (J. L. Calderon nr. 48, 50 si Str. T. Masaryk 4, 6, 8, 10). Numele arhitectului a ramas inca necunoscut, planurile identificate la Arhivele Nationale nefiind semnate. Referitor la acesta, in studiul de fundamentare al valorii culturale - parte din dosarul de clasare - este semnalata prezenta unor analogii de limbaj arhitectural distinctive in interiorul grupei cladirilor neogotice din Capitala, intre cele doua case din strada J. L. Calderon si lucrarile arhitectului Zigfrid Kofczinsky: Caru' cu Bere (1893-1895) si casa Herman I. Rieber (1903) din str. Romulus 15. Printre valentele memorial-simbolice ale istoriei cladirii se numara faptul ca acesta a apartinut lui Solomon I. Bally, un mare proprietar imobiliar in Bucurestiul inceputului de secol al XX-lea. El si familia lui se numarau intre binefacatorii si donatorii mai multor sinagogi si temple mozaice din Capitala. Analiza istorica a evidentiat ca posibila existenta unei legaturi de rudenie intre Solomon I. Bally si familia pasoptistului Davicion Bally, importanta pentru comunitatea evreiasca-sefarda din Bucuresti, insa nu a documentat-o. Nu stim ce motive l-au determinat pe Solomon Bally sa vanda, dar in anii 1920 cladirea era locuinta chirurgului Ion Balacescu, personalitate a domeniului medical, profesor la Facultatea de Medicina din Bucuresti si autor de importante studii in domeniu. Reprezentativitatea pentru cladirile de locuit bucurestene ale epocii si pentru fondul construit realizat in stilul neogotic in Capitala sunt doar doua dintre trasaturile identificate ca purtatoare de valoare culturala de studiul ce a fundamentat clasarea ca monument istoric. Cladirea se evidentiaza prin folosirea unui limbaj arhitectural exterior de factura flamboyanta. Contextul urban contribuie, de asemenea, la valoarea culturala a cladirii. Acesta este definit de apartenenta imobilelor la un ansamblu format alaturi de cladirea geamana din str. J. L. Calderon, nr. 50, de o pereche de cladiri gemene de pe str. Th. Masaryk si de alte cateva cladiri invecinate cu care are o istorie comuna si stabileste relatii compozitional-volumetrice de compatibilitate. Fatadele cladirii pastreaza modenatura initiala, cea dinspre vest se remarca printr-o compozitie, in mezorelief, ce surmonteaza ancadramentul ferestrei salonului nord-vestic. Aceasta contine doua scuturi medievale si medalioane reprezentand doua personaje. Deasupra mezoreliefului este pozitionat balconul etajului. Golul usii-fereastra de la etaj are centrul marcat printr-o coloana neogotica, pe care se sprijina doua arce trilobate lanceolate. Fantezia arhitectului se remarca pe fatada nordica, unde se afla cel mai amplu subansamblu decorativ al exteriorului, cel al intrarii principale. Acesta este compus in jurul loggiei cu arce polilobate flamboyante si a arcului lanceolat al intrarii. In interior, se disting incaperile de la parter cu plafoane decorate, aparatul format de holurile principale ale parterului si etajului si de casa scarii. La etaj, in centrul plafonului, este montat luminatorul, incadrat intr-o rama bogata de stuc. Racordarea ramei la pereti se face prin intermediul unor suprafete concave, impartite in panouri, delimitate prin colonete de stuc, terminate in registrul superior prin busturi de putti (pseudo-atlanti). Registrul inferior este inchis prin mascheroni masculini. Sirul de suprafete concave formeaza o friza continua, care ocupa patrimea superioara a peretilor. Campurile panourilor sunt pictate in ulei, scenele reprezentate fiind de doua tipuri: de colt, infatisand elemente naturale, executate cu sablonul, si de camp, reprezentand compozitii cu amorasi (putti), redati in diferite atitudini, intr-o ambianta celesta. Varietatea scenelor, ca si folosirea unei largi palete coloristice, amintesc de compozitiile similare aflate in vila Mathilda (1897, arh. P. Gottereau si Al. Clavel, pictor St. Luchian), str. Otetari 2 si in casa de pe str. Sfintilor 12 (c. 1900). Utilizarea repertoriului decorativ de factura neoclasica intr-o cladire neogotica este similar cu acela din casa Otetelisanu (a. 1897, pictor Napoleon D'Este), situata pe str. Biserica Amzei 23.
Daca nucleul reprezentativ de la strada a fost pastrat, in partea posterioara, cladirea a suferit recompartimentari si extinderi. Transformarea cea mai semnificativa la nivelul imaginii de ansamblu a fost adaugarea unei scari secundare deasupra celei de-a doua intrari. La exterior, extinderea continua marcarea asizelor din restul fatadei si inglobeaza partial arcatura unei ferestre. Judecand dupa elementele specifice stilului Art-Déco, prezente in interior, scara a fost construita la sfarsitul anilor '20-anii '30 ai secolului al XX-lea.