ESEU: Amintirile si locul lor in suflet (Autoare: ALEXANDRA MIHALACHE)
Amintirile frumoase sunt bijuterii pierdute - Paul Valery. Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniti - Jean Paul. Amintirile sunt o haina magica ce nu se uzeaza din pricina folosirii - Robert Louis Stevenson. Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile - Octavian Paler.

xxx

Amintirile sunt calatorii reversibile ale sufletului. Ne putem reintoarce in locuri pline de emotii sau revedea chipuri dragi noua atunci cand ne este dor. Si dorul poate strabate timpul si spatiul intr-un mod unic. Retraim clipe de neuitat si intelegem ca amintirile si-au gasit un loc in sufletul nostru si vor ramane mereu acolo chiar daca in ele se ascund nu doar bucurii, ci si tristeti. Fiecare amintire pastreaza in ea o emotie, o imagine, o stare. Clipe care au ramas in loc doar pentru ca au o semnificatie deosebita pentru sufletul nostru. Cine nu are amintiri poate fi considerat sarac si trebuie sa ne construim amintiri pentru ca ele vor fi casa noastra mai tarziu. Timpul este o floare careia ii cad petalele la picioarele noastre. Iar aceste petale duc cu ele parfumul unor amintiri. Nu toate amintirile zambesc, unele lacrimeaza, dar le pastram intr-un album al sufletului si le respectam locul in viata noastra. Le lasam sa-si spuna povestea si o reascultam doar pentru ca are un mesaj important. Ne asezam langa ele si le privim zambetul, dar si lacrimile. Amintirile care poarta cu ele zambete sunt clipe importante din viata noastra la care ne reintoarcem cu drag oricand, doar pentru a retrai acele emotii frumoase care ne-au inseninat viata. Fie ca e vorba de reusite, de intalniri cu oameni deosebiti, de momente speciale, de chipurile unor oameni dragi, aceste amintiri care ne insenineaza sunt inestimabile si mesajul lor este acela de a pretui mai mult fiecare clipa si pe cei care ne fac viata mai frumoasa. Ne amintim de bunicii nostri, care poate nu mai sunt, dar care au scris momente unice intr-o amintire numita copilarie. Copilaria este una dintre amintirile care devin terapie. Asta pentru ca ea reprezinta timp independent, lipsa grijilor si acea inocenta care poate vindeca neajunsurile noastre din prezent. Ne amintim de adolescenta, de anii de liceu, de oameni care ne-au iesit in cale si ne-au oferit o mana de ajutor la nevoie, de prieteni deosebiti pe care i-am cunoscut, de evenimente care ne-au marcat existenta intr-un mod placut. Si, desi sunt amintiri fericite, cred ca ele starnesc o oarecare nostalgie. Iar aceasta nostalgie e necesara in viata noastra si, de asemenea, fireasca. Sunt intru-totul de acord cu afirmatiile lui Octavian Paler: Cine n-are nicio nostalgie si nu s-a legat de niciun lucru atat de mult incat sa regrete ca timpul i l-a smuls, nu mi se pare insetat de progres. Mi se pare sarac, si atat. Chiar daca e mai usor sa traiasca fara bagaje. Amintirea si speranta ne modeleaza in aceeasi masura, iar prezentul, pentru a fi adevarat, nu poate fi nici orb, nici surd. Timpul se masoara prin iubire si cunoastere. Tot ce am cunoscut si iubit vreodata se intipareste in noi. Stari, chipuri, locuri care si-au pus amprenta intr-un fel anume asupra noastra revin prin amintire. Tot ce a locuit in sufletul si privirea noastra, in gandurile care ne-au strabatut, au scris file importante din cartea vietii noastre pe care uneori dorim sa le rasfoim iar si retraim acele emotii. Nu putem uita aceste clipe si imagini, mai ales chipurile celor care au insemnat ceva pentru noi. Si ne reintoarcem la ele prin amintire. Din pacate, ne amintim si momente mai putin frumoase din viata noastra. Amintirile care poarta cu ele lacrimi sunt cele care ne intristeaza sau chiar produc sangerari ale unor rani mai vechi. Sunt imagini care ne-au marcat, clipe pline de durere care au adus suferinti si nori pe cerul existentei noastre. Greseli facute inconstient, dar greseli din care avem de invatat. Ele ne invata ca nu se poate fara nori, ca trebuie sa acceptam si file mai triste ale trecutului nostru si sa privim spre clipele senine pretuindu-le mai mult. Sa profitam mai mult de timp si sa-l transformam in amintiri memorabile, sa petrecem cat mai mult langa oamenii dragi, sa ne pretuim sanatatea si familia si sa luptam mereu pentru a da un sens aparte vietii noastre. Ne amintim cu drag ori ne amintim cu tristete, locuim totusi printre amintiri si fara ele sufletul nostru ar fi sarac. Deseori amintirile ne dor, dar trebuie sa le asezam la locul lor si sa intelegem ca fiecare pagina din cartea vietii noastre are o anumita semnificatie. Fotografiile sunt marturii ale unor amintiri, timp care a stat in loc doar pentru a surprinde zambete, emotii si imagini de neuitat. Ele reusesc sa ne readuca zambetul pe chip, chiar daca deseori e nostalgic, sa ne mangaie dorurile si suferintele, sa ne reaminteasca in ce mod am trecut prin timp si alaturi de cine, cum am atins clipe emotionante, cine a fost alaturi de noi in acele clipe si locurile frumoase prin care am trecut. Fotografiile sunt amintiri pe care le putem strange la piept. Amintirile adapostesc lacrimi sau zambete, emotii, doruri si sentimente profunde. Fara ele viata noastra nu ar mai avea farmec. Ele ne sunt adapost, mangaiere si alinare. Ele ne sunt si zambet si lacrima, si nostalgie si putere. In ele ne cuibarim adesea si ne gasim puterea de a merge mai departe. Niciodata nu e prea tarziu atata timp cat te mai poti reintalni cu tine, cel de odinioara.

(Sursa: alexandram.ro)