Interesul regimului comunist pentru realizarea de monumente de for public in Bucuresti s-a manifestat mai ales in primele sale doua decenii, reflectand dorinta noii puteri de a se legitima si prin mari lucrari de arta. Atunci s-au ridicat ori au fost initiate unele monumente (Ostasul Sovietic, I. V. Stalin, Eroii Patriei, V. I. Lenin, 1907, Petru Groza), toate concepute in maniera realismului socialist. In conditiile de relativa liberalizare culturala din anii 1960, un caz aparte l-a constituit dezbaterea din 1965 privind realizarea statuii lui Mihai Eminescu, care avea insa ca miza renuntarea la realismul socialist in favoarea abordarilor moderne. Macheta cu forme vetuste ale statuii propuse de Constantin Baraschi, expusa un timp in fata Cercului Militar National, a starnit critici vehemente in presa culturala a vremii. In final, a fost preferata statuia sculptorului Gheorghe Anghel, intruchipand un Eminescu intr-o pozitie hieratica, cu chipul ingandurat si melancolic, lucrare ridicata in fata Ateneului Roman. Pentru asezarea aici a statuii lui Eminescu a fost mutat grupul statuar Alergatorii (1912, sculptor Alfred de Boucher), reamplasat pe Calea Victoriei, in spatiul verde de langa Ministerul Economiei.

(Sursa: arhitectura-1906.ro)