ZIARUL LUMINA: Calea Victoriei vazuta prin ochii unui arhitect (Autoare: Irina Munteanu)
Frumusetea poate fi uneori o absenta. Uratul poate fi uneori reprezentat de prea multa armonie. Intr-o dupa-amiaza luminoasa, impreuna cu doamna Hanna Derer, profesor la Facultatea de Arhitectura, am facut o plimbare pe Calea Victoriei. Am descoperit ca Bucurestiul e un oras frumos, daca stii sa-l privesti cu iubire. Intram in Pasajul Victoriei, ce duce din strada Academiei in Calea Victoriei.
- Acest pasaj ar trebui sa-si gaseasca un investitor sau un sponsor potrivit. Nu e un gen de spatiu urban spectaculos, insa are valoare de raritate, pentru ca in Bucuresti nu avem foarte multe astfel de scurtaturi intre doua trasee de circulatie. Acesta e un pasaj descoperit. Avem si Pasajul Villacrosse, acoperit. Aici se vede lipsa de intretinere, dar nu m-as plange, pentru ca inca exista cladirile istorice ce au dat nastere acestui spatiu. S-au pastrat majoritatea detaliilor, spre exemplu feroneria ferestrelor. De obicei, cand apare investitorul sau sponsorul, dispar aceste detalii. Fie din cauza gustului personal, fie din motive financiare. Ceea ce este dureros este faptul ca oamenii se gandesc doar la ceea ce le place lor si nu stiu sa respecte si gusturile altora. In alte cazuri, detaliile - dar nu numai - dispar pentru ca eficienta economica cere in locul unui parter plus doua etaje sa apara un P+4. Banul dicteaza in multe situatii, fie direct - investitia trebuie sa aduca profit maxim -, fie prin intermediul timpului. A restaura cu grija detalii pretioase inseamna mai mult timp decat a demola cu buldozerul si a construi din prefabricate, spune arhitecta.

Un ansamblu placut

Ajungem vizavi de Biserica Kretzulescu.
- Imi place acest ansamblu. Blocurile din spate creeaza un fundal neutru pe care se profileaza biserica; imi dau seama ca blocul turn e la distanta si nu sunt tentata sa citesc totul in acelasi plan, spune arhitecta.
Ne intoarcem si privim spre cladirea de pe strada Dobrescu, ce are partea de jos de piatra, iar partea de sus din sticla verde. Acolo se afla acum sediul Uniunii Arhitectilor, iar inainte de decembrie 1989 se zvonea ca s-ar fi aflat unul din sediile Securitatii. Fusese acolo si redactia revistei Magazin istoric. In timpul evenimentelor din 1989, cladirea a fost atacata, a ars, au venit si pompierii. Apoi ani de zile a stat fara acoperis, in ploaie, vant, soare.
- Intr-un tarziu, a aparut acel investitor. Cladirea fusese declarata monument istoric si in acest caz nu se putea interveni pe ea oricum. Intai trebuia facut un studiu pentru a vedea in ce consta valoarea culturala a edificiului, pentru ca atunci cand te asezai la planseta sa stii ce este permis si ce nu.
Doamna Derer a lucrat la studiul pentru aceasta cladire si isi aminteste ca a gasit caramizi pe care era imprimat anul de productie, un an de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Fusese aici o locuinta luxoasa: la parter se aflasera o sera, o camera de zi si un birou, la etajul intai - dormitoare si o baie larga, iar la mansarda - camerele personalului domestic. La subsol se gaseau bucataria si un depozit de lemne. Casa era o ruina. Ramasese casa scarii de onoare, ce fusese realizata din piatra, urme vagi de pictura murala, iar concluzia a fost ca valoros din ce se pastrase era doar fatada in stare de ruina.
- Nu am putut propune reconstituirea casei, ce isi pierduse prea mult din substanta originala. Am gasit planurile originale in arhive, lipseau multe detalii, pentru ca asa se desena proiectul pe vremea aceea. M-a frapat faptul ca fatada casei era construita exact ca in proiect, ceea ce se intampla foarte rar. Nu am propus reconstituirea pentru ca, si daca as fi avut dupa ce copia, nu as fi vrut sa simulez ca sunt arhitect de secol XIX.
Doamna Derer spune ca de multe ori, mergand cu trenul, calatorii, afland ca e arhitecta, deschideau discutia despre aceasta cladire.
- Oamenii, chiar daca nu sunt educati in ceea ce priveste arhitectura, sesizeaza defectul principal, si anume ca partea veche este egala cu cea noua; or, in arta se evita din principiu acest raport care produce dualitate si da impresia de echivoc. Aceasta proportie face ca edificiul in cauza sa fie o compozitie indecisa. In proiect, partea noua era cu jumatate mai inalta decat este acum si arata mai bine. Ideea era si aceea de a distrage atentia de la partea din spate a blocurilor de pe Magheru. In perioada interbelica, cand au fost construite acele blocuri, arhitectii isi imaginau ca fatadele posterioare nu se vor mai vedea pentru ca urmau sa fie construite si alte cladiri inalte in spatele lor. Daca stai langa Biserica Kretzulescu, vezi acele fatade posterioare si, prin acest accent vertical, arhitectii au dorit sa distraga atentia de la ele.
Ne intoarcem privirea spre Palatul Regal, acum Muzeul de Arta, si undeva in dreapta, departe, vedem niste ochiuri de sticla.
- Ma deranjeaza ca se vede turnul de la cladirea de langa Catedrala Sfantul Iosif. Asta arata ca trebuie sa te gandesti foarte bine cand propui o constructie inalta, pentru ca poti sa strici peisajul urban pe o raza apreciabila. Acum ai senzatia ca acest edificiu e chiar in spatele palatului. Cladirile inalte sar in prim-plan, se apropie de tine. Aici se anuleaza profunzimea spatiului urban si nu e in regula. In principiu, eu nu sufar in Bucuresti din cauza diferentelor de inaltime. Bucurestiul nu a fost niciodata strict din punctul de vedere al inaltimii, precum Berlinul. Accentele verticale insa trebuie sa se afle la intersectii, ca sa-ti permita orientarea in spatiu, spune doamna Derer.

Un fundal prost pentru Hilton

Ne intoarcem privirea spre Athenee Palace. Acolo se vede o cladire in constructie si aflu ca acea cladire e departe, e pe strada Enescu, insa pentru ca e foarte inalta anuleaza adancimea spatiului. Astfel, bucata aceea de oras a disparut din cauza acelei cladiri care e si un fundal foarte prost pentru Hilton.In fata Ateneului se desfasura, in ziua in care am facut aceasta plimbare, un targ de produse traditionale. Am intrebat-o pe doamna Derer cum i se pare acest lucru.
- Cele doua monumente - cel al Revolutiei si statuia lui Carol I - au spatiu, insa nu au coagulat in jur, asa cum e normal, viata urbana. Oamenii nu prea stau pe langa ele si acesta e un semn ca acest spatiu nu e folosit cum trebuie. Acest targ se afla pe un spatiu neconstruit. Decat sa il vad plin de masini, prefer sa-l vad plin de oameni, decenti, daca s-ar putea. La un moment dat, va trebui sa se rezolve si situatia de aici.

BCU - o restaurare fericita

Privim spre Biblioteca Centrala Universitara, a carei restaurare este un exemplu de lucrare conceputa si executata cu grija.
- Apreciez si extinderea, inspirata din arhitectura istorica. Parterul pastreaza acelasi ritm de vitrina - pilastru. La etajul I - nivelul cel mai important - avem ferestrele cele mai elaborate, apoi lucrurile devin modeste, in nuante mai inchise. Aceasta restaurare arata ca poti sa interpretezi arhitectura istorica, nu sa o copiezi. Aici iti dai seama ca cele doua case fac parte din aceeasi familie, dar din perioade diferite. Este un exemplu de edificiu potrivit la locul potrivit. Alte exemple de acest fel se afla in zona strazilor Plantelor si Mantuleasa, foste resedinte ale unor familii instarite, ce au extinderi recente. Acestea au fost facute fie in curte, unde era loc, fie din anexe transformate, explica doamna Derer.
Bucurestiul se diferentiaza de clasicul oras central si vest- european pentru ca nu a avut un sistem defensiv care sa-i incorseteze dezvoltarea pe orizontala si i-a permis sa fie mai eclectic.
- Bucurestiul a putut absoarbe eclectism de bun gust in multe locuri. De exemplu, in intersectia bulevardului Regina Maria cu strada Gladiolelor se aduna patru-cinci case, fiecare de alt stil, insa se potrivesc unele cu altele extrem de bine. In aceasta lipsa de unitate nu s-a creat haos. Se gaseste mereu un element de tip numitor comun ce echilibreaza varietatea.
Arhitecta da exemplu de un astfel de numitor comun: vitrinele pe care le au toate edificiile de pe Lipscani.
- Acolo fiecare cladire are inaltimea ei, insa acest lucru nu te deranjeaza, pentru ca la nivelul ochiului se afla doar vitrine.

Cel mai urat loc: Casa Poporului cu Victoria Socialismului

O intreb pe doamna Derer care i se pare cel mai urat loc din Bucuresti, iar raspunsul vine fara nici o ezitare:
- Casa Poporului cu Victoria Socialismului, in primul rand pentru ca existenta acelui ansamblu a insemnat distrugerea unei bune parti din oras, dar si pentru ca ansamblul nu face altceva decat sa copieze stiluri istorice trecute de multa vreme.
Apoi se gandeste si la Pipera.
- Am fost intr-o zi pe-acolo cu masina si m-am ingrozit. M-a suparat lipsa de viziune urbanistica. Nu ma asteptam ca acest cartier sa fie atat de inghesuit. Apoi, am vazut copii dupa stiluri istorice. Insa arhitectura e un produs, care trebuie sa fie foarte la zi. Nu-si permite sa nu exprime momentul in care e construita. In Pipera m-a mai frapat si lipsa de coerenta. O bucata de oras normal are strazi principale si strazi secundare; acolo nu am simtit acest lucru. Nu am vazut spatii de gen scuar, piata. Bucurestiul nu are piete civice, dar a avut spatii cu acest rol. Acestea erau maidanele - adica spatii urbane neconstruite, folosite pentru comert si evenimente publice. Bucurestiul a functionat cu maidane pana la mijlocul secolului al XIX-lea. Acolo se aflau si fantani publice. Pe locul unde se ridica Hala Matache se afla un maidan cu 5 fantani. Cand s-a construit Gara de Nord, zona nu putea ramane una de vii si livezi si atunci primaria si-a propus sa modernizeze si spatiul comercial. Hala Matache s-a asezat pe maidan intr-un mod logic, natural. Cartierele normale au scuaruri, spatii verzi cu banci si locuri de joaca pentru copii. In Pipera nu am vazut decat locuinte, prea putine scoli si cateva magazine. Nu mai vorbesc ca nu exista, de exemplu, un teatru; oamenii aceia nu au acolo decat dormitorul, considera arhitecta.
Doua cartiere care s-au pastrat relativ bine in Bucuresti sunt Cotroceni si Domenii, spre deosebire de Vatra Luminoasa, unde s-au facut prea multe interventii nefericite.
- Pentru Cotroceni si Domenii s-a proiectat doar partea de urbanism, apoi fiecare, pe parcela lui, a construit conform proiectului propriu. In Vatra Luminoasa s-au proiectat si casele, case tip si de aceea, acolo, daca strici o casa, strici toata strada.
Doamna Hanna Derer, care preda la Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu istoria arhitecturii universale si restaurare, s-a nascut in Bucuresti si iubeste acest oras:
- Intre mine si oras s-au aflat mult timp oamenii si mi-a luat ceva vreme sa inteleg acest lucru: acei oameni care parcheaza peste tot, care fac mizerie, care sunt agresivi fara motiv. In iulie - august, Bucurestiul e un vis. Evitam sa plecam in concediu in aceasta perioada, pentru ca vrem sa ne bucuram de oras.

(Sursa: ziarullumina.ro)