ADNOTARI: Tara oamenilor cumsecade (Autor: Daniel Bejan)
Scriitorul Daniel Bejan publica pe blogul sau, Adnotari, un text despre vorbele de duh ale romanilor de odinioara.

xxx

Bunica spunea despre vreun amarat care abia o ducea de pe o zi pe alta ca e SARAC CA O ZI DE MARTI. Nu stiam, pe atunci, de ce tocmai ca o zi de marti. Nici astazi nu stiu de ce tocmai acea zi e cea mai nevoiasa dintre degetele saptamanii. O cercetare mai adanca nu-si avea rostul, lucrurile aveau sens, in aceasta simpla rostire, pur si simplu. SARAC LIPIT PAMANTULUI era alt mod de a descrie un amarat, exista acolo o nuanta sesizabila, vorbind parca despre o stare care nu mai lasa loc de speranta. In ambele expresii exista, vizibila, o nota de compasiune, care disparea brusc atunci cand era vorba despre cineva atat de SARAC CA N-ARE NICI DUPA CE BEA APA. Atunci cand venea vorba despre UN CARPA-N CUR, tonul devenea usor dispretuitor, iar saracia descrisa parea insotita de un soi de talamba fudulie. Rareori m-am lasat sedus de nevoia de a idealiza trecutul, de a privi cu prea aplecata admiratie spre taramul lui odinioara, desi o anume nostalgie e greu de alungat. Dar deseori ma incearca sentimentul ca am lasat trecutului, cu prea mare usurinta, lucruri de pret. Felul in care, candva, batranii nostri potriveau vorbele pentru a descrie lumea si intamplarile ei fac parte dintre lucrurile acelea de pret. Spunea Mos Mihaila despre cineva ca e TOBA DE CARTE. Mos Mihaila era unul dintre hatrii aceia care stiau SA MASOARE CERUL CU OCHII SI LUMEA CU PICIORUL - cum chiar el zicea. Nu stiu de ce tocmai toba. Nici nu conteaza. Despre altul zicea ca ARE MINTE BUNA, DAR NU-I TOATA BUNA. Stia ca PANA LA DUMNEZEU TE MANANCA SFINTII, dar si ca UNDE SAPA DRACUL GRADINA, NU CULEG SFINTII PAPUSOI. Daca poposeam seara pe la el, la o cana cu vin si o strachina cu nuci, se mai intampla sa vina vorba despre cele politicesti, atunci imi amintea ca MINCIUNA IN POLITICA E CA BURTA LA POPI, dar si ca POLITICIENII SUNT CA VRACII AIA CARE STIU TOATE BOLILE, DAR NU CUNOSC NICIUN LEAC. Bunicul ma certa ca fumez, imi zicea TRAGI FUM SI SUFLI ZILE. Cand i-am adus prima mea carte a vrut sa stie daca MAI CUMPARA OAMENII VORBE ? Sapa in gradina si-mi amintea ca TRUDA E DE LA OM, RODUL DE LA DUMNEZEU. Citea prin gazete si mormaia nemultumit ca pe acolo erau doar VORBE INTR-O DOARA. Iarna, stia cu certitudine, MOR FRUNZELE CA SA SE NASCA OMATUL, iar PRIMAVARA SCOATE LENEA DE LANGA SOBA. Bunica a murit in somn. La capataiul ei, bunicul ii mangaia fruntea si o intreba: asa se pleaca, Marie, dupa 50 de ani ? Cand a simtit ca-i vine si lui vremea ne-a zis ca MA DUC LA MARIA MEA, SA-I DUC VORBA DESPRE VOI. Si a plecat intre blajini, pentru ca acolo, in satul lor, cei plecati nu se numeau morti, ci blajini. Imi spuneau ca APA SAPA-N PIATRA SI VORBA IN SUFLET, ca INTELEPTUL CAUTA, PROSTUL GASESTE. Radeam cand auzeam cum careva STRICA TOCMEALA CU O BASINA sau cand Mos Mihaila isi mustra feciorul ca TE-AI TOCMIT SLUGA LA LENE! VORBA E MESTESUG, MINTEA BETESUG. E bine sa pastram in minte tara aceea a oamenilor cumsecade. Fie si pentru a avea unde ne ascunde, din cand in cand, cand vrem sa fugim dintr-un azi insuportabil.

(Sursa: adnotari.ro)