Dupa colaborarile de succes alaturi de diferiti artisti si mai multe single-uri care au adunat zeci de milioane de vizualizari pe YouTube, Robert Toma lanseaza piesa si videoclipul Fara sfarsit. O coproductie DeMoga Music si Cat Music, Fara sfarsit este compusa de catre artist alaturi de Marius Moga, Alex Parker si Andy Ghisoiu, iar videoclipul este regizat de Todica Lorin.
Fara sfarsit este o piesa scrisa cu multa durere, plina de regrete si cu sentimentul ca se putea face mai mult pentru persoana iubita. Cand ea nu mai e aproape, parca te simti incoltit de o sinceritate cruda, iar sinceritatea ajunge sa te doara atunci cand vina te apasa. Realitatea e ca nu mai conteaza daca iti recunosti partea de vina, cat timp nu mai are cine sa te asculte. Traim povesti si nu ni le citeste nimeni, nici nu ne dam seama cand scriem cate un rand si daca cineva ne-ar opri sa ne spuna prin cate peripetii captivante a trecut povestea noastra, am ramane muti. Fara cuvinte. Fara sfarsit, marturiseste artistul.
Robert Toma este artist si compozitor in echipa DeMoga Music si a colaborat de-a lungul timpului cu artisti consacrati din Romania, pentru care a compus si produs piese - Marius Moga, Andra, Ruby, Corina, Dorian Popa, Liviu Teodorescu si altii. A lansat single-uri precum Toata vara (feat. Marius Moga), Voi fi acolo, Tot ce mi-a ramas( feat. Adda si Liviu Teodorescu), Pana vom imbratrani, Binele ce imi face rau (feat. Jovanna) si Cum traieste lumea buna, piese care au adunat peste 100 de milioane de vizualizari pe YouTube. Recent, Robert Toma a lansat alaturi de AMNA piesa Aproape cel mai departe.