Jurnal de una singura, de Areta Sandru
mamei mele
Au inchis usa si-au plecat. I-am auzit langa lift, apoi usa trantindu-se si nimic. Au plecat sa vada mestecenii si sa prinda arici. Fiica mea e convinsa ca va vana arici si e bine ca ideea asta a facut-o sa plece uitand de mine.
E sambata lui libera si eu am inainte o zi si jumatate in care pot sa fac ce vreau, sa-mi inspir incredere, cum spun altii, despre mine.
Deci, stau cu capul pe perna; stiu precis ca cei cu un etaj mai jos se pregatesc pentru baie. Au dat drumul la robinet si apa curge in cada ou zgomot. Mi-e frica sa n-o uite iar deschisa. Cei de deasupra mea, barbatul si fiul, au inceput o partida de scrima. Le aud pasii pe parchet si loviturile de spada. Ce rost ar avea sa bat in calorifer, asa cum fac ei, de cate ori simt impulsul sa ma joc cu fiica-mea de-a olt-citurile ?
Astazi n-am sa ma duc la lectia mea de chitara. La ora asta, profesorul mi-ar fi acordat-o si mi-ar fi spus sa incerc din nou nesuferitele de acorduri in do major si sol 7. Ma apuc sa cant si ciupesc corzile, pana reusesc sa descifrez melodia A furat vulpea o rata. Am timp sa ma duc le coafor, sa-mi fac o cafea tare cu ciocolata. Raman o clipa cu ibricul in mana. Asadar, medicul unu mi-a spus sa! nu beau nici un strop de cafea, niciodata, in timp ce medicul doi mi-a recomandat-o cu insistenta pentru ridicarea tensiunii. Ridic din umeri. Imi torn cafeaua in ceasca. O beau si ma gandesc ce-as putea sa fac intr-o zi si jumatate, timp ramas numai pentru mine. In exclusivitate, cum mi-a spus el, generos, la plecare.
Sa corectez niste lucrari scrise de-ale elevilor n-are rost. Orioum, luni am o fereastra intre ora mea si cea de franceza.
Mi se face dor de mirabila samanta si ma apuc sa citesc. Mi-aduc aminte ca n-am chibrituri si cobor in restaurantul de la parterul blocului. La bar, chelnerul ma refuza politicos : Nu tinem. Un barbat face gestul de a-si cauta tigarile in buzunar. Daca vreti sa fumati, poftiti! Ce-as putea sa-i explic? Ca e tarziu si ca tutungeria s-a inchis si ca n-am, efectiv n-am, nici un chibrit cu care sa-mi incalzesc ceiaul din seara asta ?
Strang dresurile si jucariile din casa. Pun morcovii la fiert pe resou pentru un inutil soteu pe care oricum tot n-am sa-l inghit. Deschid fereastra. Vine iarna si gandul ma bucura. Dau drumul casetofonului, unde fiica-mea rosteste, neintelegand mare lucru: Pe pamant avem de toate, inchisori. Tata, inchisori e acolo unde sunt leii?
Mai am de spalat vasele si sortul ei de luni dimineata.
Mi-amintesc de zilele cand faceam canotaj. Trebuia sa fac canotaj si-n fiecare dimineata alergam Herastraul, fara sa tin nici o regula in alergare, nici macar cum si cand sa respir. Apoi caiacul pe care mi 1-a dat profesorul si cu care inconjuram insula din mijlocul lacului. Aveam pumnii reci si vineti din cauza efortului cu picioarele incordate in barca si cu apa care-mi cadea pe brate si umeri. Era toamna tarziu, si-n parc, dimineata cand veneam, nu era aproape nimeni. Ma simteam extraordinar, treceam cu tenisii prin frunzele de pe alei pana la debarcader, unde aveam baza sportiva, alergam in nestire, faceam cateva alei, apoi vasleam spre insula. N-o privisem niciodata atat de aproape. Mai erau si altii pe lac, cu caiacul sau schiful. Intr-o zi, cativa s-au rasturnat in mijlocul lacului, unul nu stia sa inoate si baietii l-au adus pe mal, aproape inghetat. Au ramas sa se usuce si sa scoata apa din schif. Dimineata, ma sculam devreme, cand era inca intuneric, si invatam. Profesorul a trecut odata pe la liceul unde urmam si m-a laudat in fata colegilor mei, spunandu-le ca-mi vad de carte serios si ca imbin stralucit invatatura cu sportul. Pana cand intr-o zi m-am imbolnavit si ai mei nu mi-au mai dat voie sa merg la canotaj. Cand era la televizor cate-un concurs la care se castiga, treceam in camera cealalta. As fi putut fi si eu printre cei premiati. Mama ma consola, spunandu-mi ca nu ma pot expune la nici un efort fizic. Stiam ca grupa mea face antrenament la sala, la bazin. N-am mai dat pe acolo. Profesorul meu s-ar fi bucurat daca m-ar fi vazut cu urme de cerneala pe maini. Asa am ratat o posibila cariera sportiva.
Acum ma gandesc la vanatoarea de arici si la mesteceni. Fiica mea a desenat o foaie intreaga cu mesteceni si mi i-a facut cadou la plecare. Era sigura ca voi veni si eu cu urmatorul troleibuz.
Vasazica, n-am sa vad mestecenii in toamna asta, in care-mi amintesc cum dadeam tarcoale insulitei din mijlocul lacului cu Caiac unu.
O zi si jumatate din viata unei femei, in care nu trebuie sa existe timpi morti! Starea civila : casatorita, un copil. Are destule sanse sa se poata odihni si sa-si imparta orele dupa bunul ei plac. In lipsa sotului si-a fiicei, plecati de bunavoie la soacra, poate, de buna seama, sa-si vada de ora ei la coafor si dentist, sa aiba grija de chibriturile care trebuiesc neaparat cumparate, de sortuletul caruia-i lipseste un nasture (si mai trebuie si spalat - si pentru asta trebuie sa cumpere Dero), de saculetul care trebuie facut pentru saptamana viitoare, cu prosopul si agatatoarea cusuta.
Deci, unei femei ii revine o sambata dupa-amiaza si o duminica libera, o sambata cu un gust numai al ei, cu chibritjurile si Dero care trebuiesc cumparate, cu acordurile care urmeaza sa fie invatate; cu putina imaginatie sa-si inchipuie cum arata mestecenii toamna, sa-si aiba ora ei de amintiri, eventual sa stea la coada la banane. O femeie nu are voie sa aiba timpi morti. Va pregati cu entuziasm sote-ul de morcovi, cu caietul de muzica pe frigider, unde-si va arunca din cand in cand ochii pentru acordul lui sol 7 pe corzile chitarei. Apoi va pune aspiratorul in priza si, cu geamul deschis, va face putina ordine qandindu-se la timpul liber, va pregati apoi o vaza curata pentru viitoarele crizanteme pe care si le va cumpara, dupa un vechi obicei, singura. Ceaiul de sambata seara va avea o aroma placuta si imbietoare cu felia de lamaie care va auri paharul in suportul lui argintat.
Mai am atatea de facut. Ma uit in oglinda: o femeie independenta, cu vointa, cu incredere in ea si-n timpul ei liber. Cine oare ma caracterizase asa ? Acum cata vreme? In ce an sau anotimp sau secol?
Sotul meu imi spune: Ai vrut sa fii egala cu mine. Du tu doua sacose de cumparaturi si eu le voi duce pe celelalte. Eu ii spun: Fa tu supa asta de pui, pana-mi scriu eu capitolul la noua mea carte. El imi spune: Vom bate amandoi covorul si pe urma poti su te duci sa-ti faci lectia la chitara.
Uneori ne intelegem perfect. Astazi, de ziua mea, mi-a facut o zi si jumatate cadou, ca sa fac ce vreau: sa scriu, sa citesc, sa-l invat pe sol 7.
E miscator sa vezi cum au grija barbatii fie tine.
Duminica e pe sfarsite. Am dat cu aspiratorul peste tot, am facut ordine, am spalat, am uscat rufele si pe calorifer, ca sa pot sa le calc pe toate mai repede. Mancarea asteapta fierbinte pe aragaz, casa este bine aerisita. M-am dus constiincioasa si la dentist. Saculetul pentru luni este curat si cu tot oe trebuie in el. De coafor n-am mai avut timp.
Sunt putin obosita. Duminica am stat si-am asezat hainele pentru iarna, mi-am facut ordine in biblioteca, m-am gandit ce frumos va fi de revelion, cand vom merge undeva in Vrancea, intr-o cabana forestiera si nu voi avea grija de nimic. Va fi o iarna cu multa zapada si ne vom da cu sania.
Se aude soneria. Fiica mea, de mana cu taica-su. Obositi, infometati. N-au gasit nici un arici; fiica mea e revoltata ca n-a fost dusa la vanatoare. De mesteceni nici vorba. A plouat tot timpul. Mai bine stateam acasa toti trei. Sunt imbufnati, deci eu sunt de vina de timpul probabil. Au stat in casa. S-au plictisit. Tu, in schimb, cel putin te-ai odihnit!
Zambesc. Sunt odihnita. Ma voi odihni si de revelion. Precis. Vom lua desigur si copilul. Vom fi toti trei, cu siguranta, va fi foarte frumos.
Le pun masa. Starea civila: casatorita, un copil.

Areta Sandru

(din volumul de povestiri Jurnal de una singura, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1980, p. 144 - 148)