Relatia omului cu timpul reprezinta o drama esentiala, producatoare de angoase si temeri. De fiecare data cand aduc in discutie, in scrierile mele, conceptul de timp, imi amintesc de marturisirea Sfantului Augustin (din Confesiuni):
- Ce este timpul? Daca nu sunt intrebat, stiu. Daca sunt intrebat, nu stiu.
Constanta a gandirii filosofice, reflectia asupra timpului a fost preocuparea de baza a ganditorilor lumii. Pascal a incercat sa dea o definitie timpului. A incercat, dar n-a reusit. La capitolul acesta nu se dovedeste un cautator anterior esentelor, ci gandurile sale interactioneaza cu o ordine preexistenta. Platon a fost mai metaforic:
- Timpul este creat odata cu cerul, fiind copia mobila a eternitatii.
O alta metafora care mi-a ramas in minte este a lui Nietzsche. A scris despre timp intr-una din cartile sale unde clipa este surprinsa, simultan, in doua ipostaze ale sale: moment efemer, boaba de nisip in clepsidra timpului si unitate de masura a eternitatii.
De la noi, foarte ineresanta si pertinenta mi s-a parut conceptia lui Mircea Eliade despre timp. In capitolul Durata profana si timpul sacru din eseul Sacrul si Profanul, Mircea Eliade accentueaza asupra dihotomiei dintre timpul profan - vazut ca durata, ireversibil, dinamic, care curge, devine si se transforma si timpul sacru - reversibil, static, rotund, ciclic si cosmic. Scriu despre timp si parca-l percep ca entitate materiala. De fapt, toti il simtim asa, folosind expresiile: economisim timp, pierdem timp, timpul inseamna bani etc. Pentru ca suntem obsedati sa ne umplem viata cu diverse sortimente de senzatii, nu ne dam seama cat de repede trece timpul. Timpul nu pleaca niciodata cu mana goala. Isi ia cu el bagaje mari si dus este. Tarand nume, fapte si mituri ne lasa mai tristi, mai insingurati. Conteaza mult perceptia personala asupra timpului. Timpul este asa cum il vede fiecare, dar este si asa cum nu-l vede, dar il vad altii. Gratie timpului, orice si totul are o identitate, adica prezent, trecut si viitor. De fapt, timpul e etern, noi trecem prin el. Daca am terminat cu filosofia, sa trecem la fizica, care avertizeaza unduindu-si vectorii: timpul inseamna miscare! Poate ca timpul e un concept abstract, dar miscarea e concreta. Daca nu te misti, pierzi timpul! Iar timpul, in zilele noastre, inseamna bani. N-o spun eu, zicala time is money e arhicunoscuta. Daca pe timpuri zicala la moda era festina lente (grabeste-te incet!), acum cel care se grabeste incet ramane de tot in urma. Prinde momentul, sau ramai bosumflat pe margine. Nu mai avem timp de nimic. Nici macar de iubire. Cea mai cumplita maladie a acestor timpuri este lipsa iubirii. Dorim iubire, dar n-avem timp de ea. Pe timpuri, pentru a ajunge la alcov, barbatul curta femeia o jumatate de an. Cel putin, erau siguri de sentimentele lor. Acum totul merge rapid, pe principiul vazut-placut, ce ramane de facut? Nimeni nu mai are timp sa ramana in asteptari. Iubim tot ce este direct. Nu mai avem timp de visare. Altadata oamenii aveau dreptul sa viseze si sa amane. Acum visatorul si cel care amana ies din ritm. Nu mai avem timp de speranta. Suntem o lume care a uitat arta de a spera. Din acest motiv, se-ntinde tristetea peste gandurile si chipurile noastre. Nu mai avem timp de reculegere, trebuie sa ne aruncam in vartej. Nu mai avem timp pentru noi insine. Blazati, apatici si reci, traim toti cu inchipuiri de tot felul privind viata noastra, viata lumii. Nu mai avem timp pentru credinta. Si cata nevoie am avea de ea.
OK. Am scris destula teorie. Ca psiholog, propun si o viziune practica a subiectului. Ai de ales: clachezi sau te organizezi. In primul rand, nu te mai plange ca nu ai timp. Pentru toata lumea, ziua are 24 de ore. Pentru a stapani si a gestiona corect timpul, trebuie sa-l intelegem. Exista anumite obstacole psihice cu care se confrunta omul in incercarea de a stapani timpul:
- sunt oameni care fac totul in ultimul moment, intrand in criza de timp, facand totul sub presiune - ei sunt cei care se plang cel mai adesea ca sunt stresati si e si firesc sa fie asa.
- sunt oameni care se impauneaza ca pot face totul fara ajutor - genul care ia totul asupra sa si nu se plange, dar cedeaza si acesta stresului.
- perfectionistii pot scoate opera de arta, dar pierd destul timp pentru asta. Detaliaza, ordoneaza, rafineaza, garanteaza, dar cand sa culeaga roadele muncii, sunt deja obositi, aplauzele nu-i mai incanta.
Cel mai bun sfat e cel pe care l-am primit si eu mai demult: Simplifica-ti viata! Astfel iti vei simplifica si timpul! Evita curse contra-cronometru. Poti ajunge primul, dar cu ce pret! Ce activitate iti face cu adevarat placere? Fa-ti timp doar pentru ea. Poti parea egoist, dar nu vei mai fi stresat si vei oferi celor din jur o fata mai luminoasa. Psihiatrul American IRVIN YALOM stabilea o dihotomie a timpului in tratatul sau de Psihoterapie existentiala, si anume: nevoia de activitate este specifica spiritului occidental, in opozitie cu aplecarea spre simplitate si contemplatie a orientalilor. Noi, romanii, suntem cam la portile orientului. Cum zicea Plesu, nu suntem nici asa, nici altminteri. Oricum, niciodata nu e timpul trecut: Nina Berberova si-a inceput cariera de romanciera la 84 de ani. Si pentru ca exemplul motivant face referire la o EA, voi incheia cu un sfat pentru ELE: Da valoare timpului tau! Fa ce-ti place, joaca-te, roaga-te, plimba-te, iubeste, canta, daruieste, priveste, bucura-te, simte. Intr-un cuvant, traieste! Nu vei incetini astfel trecerea timpului, dar nici nu vei trai degeaba!
Autor: Psiholog ADRIANA SAVU

(Eseu publicat in revista PSYVOLUTION)