DIGI 24: Copilaria lui Dan C. Mihailescu, intre complexe, lipsuri si viata de mahala
Un critic cu greutate, o copilarie marcata de absenta tatalui, de complexe sau de lipsa banilor. Aceasta este, pe scurt, povestea nespusa pana acum a lui Dan C. Mihailescu.
- Eram un copil obsedat de saracie, de obezitate, de balbaiala, de acnee, de faptul ca n-am avut tata. (Ai mei au divortat cand eu eram de 3-4 ani). Pe urma, maica-mea - ca sa nu se spuna ca am o mama tarfa, cu zeci de ibovnici, s-a maritat. S-a recasatorit. O data, de doua ori, de trei ori, de patru ori. Si fiecare dintre tatii astia, care au stat intre 3 luni si 2 ani, ma dusmanea. Ca maica-ta te pupa in fund, c-o sa ajunga un derbedeu, un golan, ca nu vezi la el ca e inconjurat de hoti, de pungasi? Ma jucam cu tiganii pe campul de la butoaie, fiind bursuc, ma puneau baietii in poarta, ca umpleam poarta bine. Eram balbait, eram speriat si complexat, crescut numai de mama, de matusi, de bunici, eram sentimentaloid, plangeam repede, dezvaluie criticul literar.
Asa cum se intampla si cu unele personaje din romane, pustiul Dan C. Mihailescu s-a refugiat in arta. Literatura avea sa-i devina, in scurt timp, cel mai bun prieten.
- Pe masura ce ma balbaiam mai tare, d-aia voiam sa spun poezii! La 4 ani, din cat ma balbaiam mai rau si ma sufocam de emotii, am vrut sa apar pe scena si sa spun poemul Taticul meu. Care era, in final, Gheorghe Gheorghiu-Dej! Cert este faptul ca intr-a-ntaia si a doua, invatatoarea, capacitata de multe borcane de dulceata si serbet pe care i le dadea mita bunica-mea, a decis sa ma vindece de balbaiala punandu-ma sa spun basme. Citeam in delir de la 4 ani, bunica-miu, parsiv, ca sa ma faca sa citesc, mi-a spus: Tu imi citesti din Scanteia, cate un editorial, si eu iti spun basme. Dupa aceea, in liceu, din cat voiam sa stau mai tacut, mai retras, sa ma bag in biblioteca, d-aia eram mereu cu gazetele de perete, cu poezii, d-aia voiam sa fac formatie de rock, Grup 39, a liceului 39. Am vrut sa fiu actor, am si fost! Eram printr-a noua, la Busteni, am luat o mentiune pentru ca l-am imitat pe Toma Caragiu, spunand despre un balet la radio, a mai povestit scriitorul.

Viata de mahala

Este de ani buni in centrul atentiei in calitatea sa de critic literar, insa Dan C. Mihailescu stie mai bine ca oricine cum e viata la margine. A copilarit la periferia Capitalei.
- Traiam la mahala, undeva pe soseaua Giurgiului, departe, inspre Ferentari, vecin cu niste tigani care se bateau si noaptea auzeam cum bate capul Tudoritei in zid, batut de sotul ei, care venea cam din 4 in 4 luni de la inchisoare - statea 2 saptamani, fura ceva si pleca din nou. Distantele erau mici, de la o casa la alta, ne taiam reciproc gainile, porcii, se striga lumea peste gard: Coana Victorie, n-ai niste ulei, sa-mi dai si mie? Danca, da-mi si mie niste ceapa! N-am, fa, ceapa, unde e barbata-tu? S-a-mbatat din nou! Ha, ha, ha! Adulter, tot felul de lupte, tiganie, familii. Cismeaua era la vreo 100 de metri de casa, wc-ul - la vreo 10 metri... Am stat cu maica-mea in pat pana pe la 14 ani, ne spalam in lighean, sobolanii erau atat de mari, bunica-miu - vanator - ii impusca pe zapada, se roteau si lasau dare de sange. Deci era o viata de infractionalitate suava, dulce, in care se taiau intre ei baietii seara, nu stiai care, cand apare fara o ureche, cu nasul rupt, cine cu cine se marita a sasea oara”, isi mai aminteste acesta.
Putina lume stie ca Dan C. Mihailescu are un trecut infractional
- Pe la vreo 10 ani, m-a pus un tip sa tin de sase, cand el fura antene de la Dacii, din parcare. Am venit acasa suav si i-am spus maica-mii> Uite, azi am fost cu Vasile si am stat de sase. Ce-ai facut?! Am tinut de sase! Nici nu stiam ce-i aia. Dar ce facea el? Lua antene si le vinde cu 20 de lei. Nenorocire, rupere, batut maini cu vatraiul, a mai spus Dan C. Mihailescu.
Copilul de altadata a fost un adevarat ghem de contradictii.
- M-au hiperalintat - bunica, matusa - cu dulciuri, cu prajituri, cu baclavale, m-au indopat infiorator, n-am putut sa fac sport deloc, cum am dat sa fac judo, Vai de mine, isi rupe copilul spinarea!; cum am vrut sa fac box, Vai, sa nu te prind la usa mea cu nasul umflat!; cum m-am dus la patinaj, O sa-ti rupi picioarele!; cum jucam fotbal, O sa te darame golanii! Si, pana la urma, n-am sarit nici coarda si am inceput sa joc sah. La 16 ani am vrut sa dau la Teologie, voiam sa fac yoga, sa stau toata ziua in pozitia lotus, toate nebuniile au trecut inauntrul meu. Inclusiv literatura raului: la 15-16 ani eram imbibat de Baudelaire, de Verlaine, de Rimbaud, visam sa inec in scuipat, in saliva, toata lumea. Gargantua, Rabelais, sa stau pe Notre Dame si sa urinez pe tot Parisul. Uraciuni, rau, boli, bube, putregaiuri, mai marturiseste scriitorul.

Dan C. Mihailescu: Asta a fost o tristete a mea - ca n-am avut niciun fel de educatie

Dintre membrii familiei, unul anume a marcat copilaria lui Dan C. Mihailescu.
- Iubitul meu a fost bunicul din partea mamei, care niciodata n-am sa aflu daca era arman, grecotei sau cataon (machedon care a tradat pentru greci). In mama si in mine, este un neam de hoti de cai, care furau caii din Bulgaria si, cu mainile pe coamele a doi cai, traversau Dunarea pana la noi, la Calarasi, comuna Modelu, pe malul Borcei, unde erau niste pesti - somni - legendari, care mancau nou nascutii! Era un om foarte bun, un bon viveur, caruia ii placea viata, munca, mancarea, era vanator patimas, el m-a dus la sitar, la rapitoare, la mistret, la rate salbatice, la gaste, el m-a invatat ce-nseamna cainele cand sta in arret. Tot farmecul natural, de carnalitate si de traire intensa, fizica, mi l-a dat el. De la el am bucuria de a fi, a mai afirmat Dan C. Mihailescu.
Dar si celalalt bunic si-a pus amprenta asupra caracterului sau. Chiar daca, astazi, face parte din lumea buna a culturii, Dan C. Mihailescu regreta, inca, minusurile din copilarie.
- Asta a fost o tristete a mea - si a ramas si acum -, ca n-am avut niciun fel de educatie (in afara de educatia esentiala, cea de bun simt): n-am avut educatie financiara, educatie vestimentara, artistica, arhitectonica, educatie gastronomica. Totul a fost facut ca la mahala, mult, in dezordine. Nu-i reprosez nimic mamei mele, o persoana cu care am avut un comert foarte complicat: pe cat m-a adorat, pe cat am adorat-o - era si tipul de mama posesiva, care nu concepea ca pot sa am prietene, iubiri, inselari, ca ma voi insura, intr-o zi. Am o amintire usor incercanata pe linie materna, da, a recunoscut criticul.
Copilaria isi are, de obicei, dramele specifice, dar si marile bucurii.
- Bucuriile mari sa stiti ca n-au fost mari, au fost bucurii mici. Multe. Ea, cartea, a fost aliatul, bucuria, pansamentul, compensatia la toate handicapurile si complexele mele. Am invatat la 3-4 ani sa citesc, visul meu era sa am biblioteca mea. Si n-o aveam! Atat de mult am plans, incat maica-mea, in camera noastra de 2 metri, mi-a dat vitrina de la sifonier! Era atatica, mi-a pus, una langa alta, traista cu povesti. Erau niste carticele de 15/10, de cate 20 de pagini, Ispirescu, Andersen, lucruri de acest gen. Bucuriile mele au fost de ordin senzorial. Plecarile la vanatoare si pescuit, umblatul pe miristi, ore si ore intregi, haitasii care veneau dupa iepuri, mistreti si lupi. Tot ceea ce tine de bucuria simturilor mi-a ramas. A, sau focul! Soba! Copilaria mea a fost dictata de soba, stateam minute in sir, deschideam halucinat usita la soba, aveam un scaunel mic si stateam precum Ganditorul de la Hamangia, mai povesteste scriitorul.
Umilinta infioratoare: sa vrei sa spui Te iubesc si sa spui Te iu-iu, sa nu poti sa termini
Crescut de mama, bunici si matusi, micul Dan a devenit, devreme, un fin cunoscator al psihologiei feminine, insa relatia cu scoala a fost complicata.
- Eram livrat, trup si suflet, literaturii, limbilor straine, istoriei, georgrafiei, si am avut o dusmanie feroce, un dispret infiorator si necazuri cu toptanul, din partea stiintelor exacte. Am fost un scolar cuminte, la locul meu, n-am suparat pe nimeni, n-am avut niciodata nota la purtare mai mica. Decat intr-a zecea, cand m-am indragostit halucinant, zapacitor, am avut vreo 50 de absente intr-un trimestru - mergeam la film, in fiecare luni, si prin parc. M-am vindecat, pentru ca am avut o umilinta infioratoare in parc: sa vrei sa spui Te iubesc si sa spui Te iu-iu, sa nu poti sa termini, isi mai aminteste Dan C. Mihailescu.
Nimic vesel in dezamagirile amoroase. Dar adolescenta a avut si partea ei de distractie nebuna.
- Distractiile au inceput cam de prin 65, 66, de cand Dan al lu' tanti Lia, de pe strada, care era fiu de mahari, m-a dus pentru prima data, la 15 ani, la Snagov! Aparusera sticlele de Pepsi brobonate, crenvusteii. Era dupa Congresul al IX-lea. Am intrat in UTC pe ritm de Chuck Berry, Rock around the clock. Dansam, cu o patima nebuna, dansam. Si-acum ma mai vad dansand fie solo-ul de baterie al lui John Bonham din Moby Dick, Led Zeppelin II, fie Eric Clapton, Sunshine of Your Love. Traiam intens, ne-am imbatat infiorator cu lichior, triplu sec, nu stiam ce-i aia. Fumam, de la 11 ani, tigari Amiral, in wc-ul de la scoala, ca tot baiatul care se respecta, a mai dezvaluit criticul.
Din vremurile de demult, Dan C. Mihailescu regreta doar imaginea mea de pe la 7 ani, pana pe la 14, in care, matematic, la toate Sambetele Mortilor, eram in Cimitirul Bellu (marea mea dragoste din orasul asta) si unde, fiind curatel, spalatel, bucalat si balbait, toate doamnele imi dadeau coliva. Ma adorau, ca ma balbaiam la bogdaproste!, spuneam bb-bo-bb-bo-bb-bo, a mai spus scriitorul.

Sursa: digi24.ro