SINTEZA: Ana Blandiana: Corectitudinea politica limiteaza si chiar incalca dreptul la libertatea opiniei (Autori: Bogdan Stanciu, Mihaela Orban si Vakarcs Lorand)
- Un exercitiu de imaginatie: cum ar fi aratat acum societatea romaneasca, daca la inceputul anilor 1990, Romania s-ar fi orientat catre monarhie?
- Un prim pas al acestui exercitiu de imaginatie este sa-mi imaginez cum ar fi aratat societatea romaneasca azi daca in 1990 punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara ar fi devenit lege, o lege a lustratiei. Covarsitoarea majoritate a celor care au format de atunci pana azi clasa politica, ar fi fost atunci scosi prin lege in afara vietii publice, iar in lipsa lor Parlamentul Romaniei ar fi format nu din fosti activisti de partid, fosti ofiteri de securitate si colaboratori ai lor, ci din reprezentanti ai restului nepatat al populatiei, cei pe care ei i-au urmarit si i-au persecutat, cei care au visat la libertate nu ca sa poata fura ci ca sa poata construi un stat de drept care sa-si ia locul in istoria Romaniei si a Europei. Abia dupa ce as incheia cu succes acest exercitiu de visare, as putea merge mai departe imaginandu-mi cum acest parlament ideal ar fi votat noua (si traditionala) forma de guvernamant: monarhia constitutionala.
- De ce credeti ca romanii nu au fost deschisi, in acele momente, la ideea de monarhie?
- Pentru ca tocmai iesisera dintr-un tunel prin care se tarasera in intuneric, foame, frig si frica timp de aproape o jumatate de secol, iar libertatea - pe care nu mai indrazneau s-o mai viseze - era un dar care ii bucura si speria cu care nu stiau ce trebuie sa faca. Descopeream incet-incet ca a fi liber este si mai dificil decat a nu fi liber. De fapt, inainte de a fi deschisi spre monarhie, ar fi trebuit sa stie ce insemnase monarhia in istoria noastra, in ce masura ea a fost inca din secolul 19 o forma de integrare europeana si cum functioneaza o monarhie constitutionala intr-un stat de drept. Si mai ales ar fi trebuit sa-l vada si sa-l cunoasca pe Regele Mihai. Ceea ce, dupa cum stiti, nu s-a intamplat, ba chiar s-au facut mari eforturi ca sa nu se intample.
- Acum romanii par mai deschisi catre monarhie. Din ce cauza?
- Cauza sunt repetatele dezamagiri pe care le-au administrat toate componentele clasei politice populatiei devenite electorat, care a inteles intre timp ca de alegerea ei depinde totul, dar care a ajuns in situatia de a nu mai avea efectiv pe cine sa aleaga. Pe de alta parte, intoarcerea in tara a Regelui Mihai - in acea miraculoasa - si trecatoare ca un vis - zi de Pasti a anului 1992 si apoi de tot in timpul guvernarii Conventiei Democrate - a avut cu siguranta forta unei revelatii, revelatia deosebirii esentiale dintre un personaj politic oarecare si un personaj al istoriei, care vine din ea si care a marcat-o.
- Nu este prea tarziu pentru societatea romaneasca sa isi intoarca fata spre monarhie?
- Nu stiu si nu cred ca - in registru logic - exista cineva care sa poata raspunde acestei intrebari. Istoria este o zeita enigmatica si mai imprevizibila decat ne putem noi inchipui. Un lucru este sigur: ca optiunea unui popor pentru o forma de guvernamant nu este una de natura teoretica, ci depinde de natura si calitatea oamenilor care reprezinta aceste forme de organizare statala.
- Cum l-ati cunoscut pe Regele Mihai? Ne puteti povesti despre Rege si familia regala, daca ati cunoscut-o mai indeaproape.
- Era in 1999 si, cu prilejul implinirii unui deceniu de la Operation Villages Roumains” (acea miscare europeana care incerca in 1988-1989 sa salveze de la demolare satele romanesti, infratindu-le cu sate din Occident) televiziunea publica din Geneva, o saptamana intreaga, a invitat in fiecare zi reprezentantii cate unui sat elvetian care fusesera dupa revolutie in Romania sa cunoasca si sa ajute satul romanesc pe care, cu un deceniu in urma, il alesesera la intamplare pe harta. Iar eu eram invitata sa comentez, din perspectiva romaneasca, relatarile lor. Emisiunea avea o mare audienta si, intr-una din zile, realizatorul, incantat, mi-a spus ca a primit un telefon de felicitari din partea Casei Regale si a fost rugat sa-mi transmita o invitatie la Versoix. Il mai vazusem pe Majestatea SA cu ani inainte, in timpul miraculoasei vizite la Bucuresti, cand Alianta Civica ii oferise si montase statia de amplificare, in balconul hotelului Continental, ca sa se poata adresa multimii, dar acum in 1999, era pentru prima oara cand am stat cu adevarat de vorba cu Majestatea Sa. Evident, nu se pune problema sa pot reproduce o convorbire mai lunga de o ora, dar imi amintesc ca principala tema a fost intoarcerea in tara care punea nenumarate probleme si pentru care pledam, caci mi se parea ca simpla prezenta in tara a Regelui putea sa faca bine Romaniei: sa o apropie de normalitate. Il ascultam vorbind si-mi aduceam aminte ce ne povestea tata in copilarie despre printul frumos si trist, despre destinul lui de copil, de adolescent, de tanar, caruia ceilalti ii asezau pe umeri greutatile tarile si ale epocii, despre demnitatea si daruirea cu care si-a asumat responsabilitatile si si-a iubit poporul, care l-au iubit cu aceeasi dragoste patriotica. Imi amintesc sentimentul - pe care mi l-am descoperit cu emotie si mirare inca atunci - ca il cunosc de mult, ca ne cunoastem. Si-mi amintesc mai ales cum, in trenul care ma intorcea la Geneva, rememorand intalnirea care tocmai se incheiase, am inceput deodata sa plang gandindu-ma la tristetea Regelui si a omului, ca la unul dintre cele mai dureroase destine ale istorie noastre, un destin pe masura acestei istorii dureroase pe care si-a asumat-o si de care nicio clipa nu s-a dezis.In anii urmatori aveam sa-l intalnesc in mai multe randuri, cea mai emotionanta revedere, fiind cea de la Comana, unde invitat de Parintele Irineu Iurascu, staretul manastirii coborase pur si simplu intr-o buna dimineata de la volanul masinii, in curtea stravechiului asezamant. In timp ce, raspandindu-se vestea de necrezut, batranii si copiii satului se stransesera in jurul lui ca-ntr-o icoana. Si in timp ce taceau cu totii, prea intimidati ca sa spuna ceva, s-a apropiat schiopatand usor un taran batran, inalt, cu parul alb, si ajungand in fata Regelui a spus: Sunt din regimentul de garda al Majestatii Voastre, iar vorbele s-au auzit in linistea care dormea, ca si cum n-ar fi fost rostite de un om, ci ar fi coborat de undeva din istorie. Apoi batranul a ingenuncheat si a vrut sa-i sarute mana, iar Regele s-a aplecat si l-a ridicat imbratisandu-l. Erau la fel de inalti si de drepti si aveau amandoi ochii in lacrimi.
- Dupa 1990, ati fost tinta unor atacuri imunde, care v-a durut cel mai tare?
- Un editorial publicat in ziarul Adevarul imediat dupa mineriada care a reprimat Piata Universitatii, al carui autor s-a dovedit a fi o universitara din Craiova (desi atunci credeam ca este un pseudonim al redactiei). Articolul se numea Partea putreda a sufletelor noastre (intelectualii sunt partea putreda a sufletului unui popor, ar fi spus potrivit semnatarei Constantin Noica) si explica de ce au vrut minerii sa ma omoare, purificand astfel sufletul poporului roman. Am suferit mai mult ca la alte insulte si calomnii, pentru ca eram acuzata ca am refuzat sa-l primesc pe tata cand a iesit in 1964 din inchisoare, ceea ce l-ar fi facut sa se sinucida, ca sa ma pedepseasca! Eram murdarita astfel nu numai eu, ci si tata, care murise intr-un accident la putin timp dupa eliberare. Iar ca sa intelegeti - daca nu ati trait-o - atmosfera epocii, trebuie sa adaug ca, in cele doua saptamani cat aveam dreptul legal sa dau in judecata ziarul si pe autoarea calomniei, nu am gasit un avocat care sa aiba curajul de a accepta sa ma asiste juridic.
- Si care a fost cel mai mare succes al acestei perioade pentru dumneavoastra?
- Faptul ca - dupa ce mai bine de zece ani am fost prizoniera orbita de reflectoare a scenei publice - am avut puterea sa ma asez ca un scriitor profesionist la masa de scris, iar cartea rezultata (Fals tratat de manipulare) ca si cartile de versuri publicate intre timp, sa fie primite cu un tulburator interes de catre criticii si cititorii noii generatii aparute intre timp. Ma refer evident la ceea ce mi s-a intamplat in tara. In strainatate, din cele 60 de carti aparute in 24 de limbi cel mai bine primite au fost cele publicate in Spania, traduse de Viorica Patea, iar in 2015 Patria mea A4, ultimul meu volum de versuri a fost tradus in 5 limbi. Pentru traducerea in limba poloneza de catre Joanna Kornas-Warwas mi s-a acordat de curand la Gdansk distinctia de Poet european al libertatii.
- O ultima intrebare. Cine ar fi astazi Arpagic?
- Pisica mea (de fapt a noastra, pentru ca il iubeste mai mult pe sotul meu) care este acum de genul feminin si se numeste Miss Pis. Daca va refereati insa la personajul politic care fusese poreclit astfel, mi-e teama ca trebuie sa va raspund ca nu mai exista nici pe departe in viata noastra politica un personaj destul de important ca sa poarte acest nume.
Post scriptum: La o intrebare adresata mai tarziu, despre cum comenteaza acuzele de legionarism care i-au fost aduse de Mircea Toma dupa discursul de la Universitatea Babes-Bolyai, Ana Blandiana a evitat sa raspunda.
- Acuzatiile lui Mircea Toma sunt aberante, dar furtuna mediatica pe aceasta tema este de domeniul trecutului, intre timp au aparut alte teme mai fierbinti, a raspuns scriitoarea.