Constructia democratica a Romaniei / AmosNews / Autor: Ion ILIESCU
Multi ar fi tentati sa creada ca 22 decembrie 1989 a insemnat momentul reconstructiei democratiei romanesti. Ca sa reconstruiesti presupune sa fi existat o constructie democratica reala in Romania interbelica. Cea existenta, extrem de subreda, s-a prabusit odata cu instaurarea dictaturii carliste. Nu aveam ce reconstrui, spre deosebire de cehoslovaci, spre pilda, care au o traditie democratica solida, lucru care le-a permis o tranzitie linistita, si o despartire la fel de linistita in doua state, Cehia si Slovacia, dupa iesirea din comunism. Ungaria si Polonia, tari nu foarte democratice in interbelic, au avut sansa unui lung, e drept, si deloc simplu, proces de constructie democratica, fie si numai la nivel mental, dupa revolta din 1956, din Ungaria, si dupa aparitia Solidaritatii, in Polonia.
CFSN, o constructie politica, aparuta pe vidul de putere de dupa fuga cuplului Ceausescu, era o solutie pe termen foarte scurt. Toti eram constienti de asta. Era nevoie de o solutie politica stabila, ce nu putea sa rezulte decat in urma unor alegeri libere, in conditii de pluralism politic. Primele doua puncte din Comunicat, care poate fi considerat certificatul de nastere al Romaniei democratice, stipulau:
Abandonarea rolului conducator al unui singur partid si statornicirea unui sistem democratic pluralist de guvernamant.
Organizarea de alegeri libere in cursul lunii aprilie.
La sfarsitul lunii decembrie 1989, mai precis pe 31 decembrie 1989, a fost publicat un Decret Lege al CFSN, prin care pluralismul politic capata consacrare legala. El prevedea libertatea de infiintare a partidelor politice, in conditii extrem de putin constrangatoare. Era nevoie de existenta a numai 251 de membri. Era un prim pas pentru structurarea vietii politice romanesti post-decembristepe baze pluraliste.
In cursul lunii ianuarie 1990 si-au facut aparitia 30 de partide , inclusiv cele trei partide istorice : PNT-cd, PNL si PSD, ca si FSN. La 1 februarie 1990, la o reuniune cu reprezentantii partidelor existente, s-a constituit CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala), care a functionat ca un preparlament si care , impreuna cu guvernul a asigurat organizarea primelor alegeri libere de la 20 mai 1990.
Cineva ma acuza, acum cateva zile, in pofida acestor fapte, ca resping ideea de pluralism politic, ca sunt inapt pentru democratie si dialog. Acuzele sunt doar una dintre consecintele acestui proces parsiv de rescriere a istoriei, care manipuleaza constiinte, mai ales in randul celor care nu cunosc, si nu au trait acele evenimente. Nu-mi face placere sa reiau aceste lucruri, dar o spun extrem de deschis: din cauza acestor manipulari ordinare, si dintr-o lipsa de educatie civica, riscam sa ne indreptam catre un nou esec democratic,cu efecte multiple asupra vietii publice si a climatului social.
In ce ma priveste, raman legat de PSD, si de istoria sa postrevolutionara â€" de la FSN, la FDSN, PDSR, PSD. Am chiar niste responsabilitati fata de toti aceia care au crezut si cred in PSD, un partid de stanga, social-democrat, aparator al intereselor celor multi.
Anul 1990 si urmatorii au fost ani extrem de tensionati, plini de confruntari si conflicte, politice, dar si sociale. Da, au fost lupte pentru putere. Normale, pana la un punct. Nu era obligatoriu ca ele sa conduca la violente. Dar, au fost astfel de evenimente regretabile, si asta pentru ca aceia care ma acuza acum ca nu am apetenta pentru dialog, atunci l-au refuzat sistematic, preferand solutiile de forta.
Evident, atitudinea lor de atunci, care se insinueaza din nou in sistemul politic actual, contrasteaza radical cu ceea ce s-a intamplat in dezbaterile din CPUN. El a fost, pe de o parte, o structura pre-parlamentara, care a putut functiona tocmai pentru ca acolo era privilegiat dialogul, si in acelasi timp un loc unde s-a gandit viitorul Romaniei, ca democratie. Acolo s-au prefigurat institutii politice si s-au formulat principiile care au stat la baza noii Constitutii.
Nu am refuzat niciodata dialogul. Mai mult, l-am privilegiat. Stiam si stiu la ce duce lipsa lui. Dar dialogul nu presupune obligatia vreuneia dintre parti de a accepta neconditionat opiniile si solutiile celorlalti. Scopul dialogului este construirea de solutii comune, reciproc acceptabile. Prin dialog si consens si-a atins Romania obiectivele strategice dupa 1989, aderarea la UE si la NATO. Prin dialog si consens am construit o Constitutie, considerata la momentul adoptarii ei un exemplu nu doar pentru tarile foste socialiste, care au preferat sa foloseasca vechile Constitutii, scotand din ele principiul partidului unic, dar si pentru unele tari europene. Alegerile din 20 mai 1990 au generat si o Adunare Constituanta, nu doar un Parlament. Constitutia din 1991 este, la randul ei, un produs democratic, al dialogului si consensului.
Nu pot sa nu reamintesc dezbaterile din prima campanie electorala prezidentiala cu domnii Radu Campeanu si Ion Ratiu. Doi oameni pe care i-am respectat si carora le port si astazi o calda apreciere pentru convingerile lor ferme, cat si pentru deschiderea la dialog, pentru respectul aratat democratiei. Au fost cu adevarat parteneri pentru democratizarea Romaniei.
In toti acesti ani-inclusiv in aceste zile- s-au infruntat si se infrunta doua viziuni despre viitorul Romaniei. Unul, care facea abstractie de trecut, mai indepartat sau mai apropiat si era destinat modernizarii Romaniei, democratizarii ei, deschiderii catre Europa si spatiul euro-atlantic, reducerii decalajelor de dezvoltare. Celalalt, un model restaurator, centrat in jurul a doua elemente de baza: reintoarcerea la Constitutia din 1923, si refacerea ordinii politice, economice si sociale anterioare, prin intermediul celebrului principiu Restitutio in integrum.
Acel model, sustinut pana la un punct de cele trei partide istorice, carora li s-au adaugat cateva dintre formatiunile aparute dupa 31 decembrie 1989, a fost cel care a generat temerile despre care aminteam in deschiderea acestui text, temeri care au dus, pana la urma, si la o serie de violente sociale. Asa cum unele masuri de reforma, luate imediat dupa Revolutie, insuficient gandite si explicate, au generat, la randul lor, temeri, care au dus la alte violente sociale, atat conectate cu fenomenul Pietii Universitatii, cat si cu prezenta minerilor in Bucuresti.
Tranzitia a avut costuri sociale si economice imense. Am incercat sa elaboram un model de transformare economica, pentru a trece de la economia de comanda la economia de piata. Asta in conditiile Romaniei â€" o tara traumatizata grav de anii de austeritate, care au generat explozia sociala din decembrie 1989, si careia i se oferea drept perspectiva un nou ciclu de lipsuri si de sacrificii.
Nu cred ca ne-au facut bine atitudini radicale, de genul taierii cozii cainelui dintr-o lovitura in conditiile in care Cainele nu era intrebat daca vrea sa renunte la coada. Asta a generat alte temeri.
(Va urma)