vasiledancu.blogspot.ro / DESPRE CRIZELE SPIRITULUI SI UNIVERSITATEA
(Continuare)
Traim in primul rand o criza de incredere, o criza de incredere in care Romania pare devastata, pare desertificata de incredere. Oamenii nu mai au incredere in institutii, nu mai au incredere in stat. oamenii au inceput sa atace in ultima vreme si Biserica si credinta, oamenii nu mai au incredere unii in altii, ne-am indepartat unii de altii, cum spunea Parintele Bartolomeu: ”A crescut iarba pe cararile dintre noi. Acesta este un fenomen sociologic pe care noi il masuram, din pacate, si aceasta este o masurare trista, chiar daca ni se pare ca cifrele nu au viata. Ni se pare ca atunci cand facem stiinte exacte sau cu mijloacele stiintelor exacte, ni se pare ca aceasta este de fapt un lucru neutru. Nu poti fi neutru cand citesti aceste cifre.
Avem o criza a dezbaterii si a ideilor. Nu avem un spatiu normal al dezbaterii, in spatiul public nu se mai dezbat idei, nu se mai cauta alternative. Mai degraba avem o violenta continua, mai degraba avem un spatiu conflitual mereu deschis. Si ce este mai grav este ca astazi argumentare este foarte rar folosita. Traim mai degraba un efect al seductiei, unde mobilizarea pentru dezbatere vine din alte locuri, decat din dorinta de cautare a adevarului. Profesorul Ioan Hosu a spus multe despre ceea ce am incercat sa cercetez eu in acest domeniu si despre rezultatele mele.
Traim o dictatura mai degraba a emotiilor, iar emotiile nu duc niciodata la solutii. Niciodata nu vom putea, pornind de la emotii, sa gasim solutii si proiecte.
De asemenea, traim o democratie care este bolnava. Este bolnava pentru ca avem un absenteism masiv. Este bolnava pentru ca oamenii nu se prezinta la vot, pentru ca nu participa la dezbatere, pentru ca de multe ori ei isi vand votul pe un kilogram de ulei sau pe un kilogram de zahar. Si acesta nu este un gest de revolta asa cum spunem noi, sociologii, cateodata. Oamenii nu se revolta prin aceste gesturi de abandon fata de un sistem care nu le convine, ci mai degraba este un semn de abrutizare a cetateanului, este un semn ca nu mai cauta solutii, ca nu mai are nicio speranta. Statul a primit din partea noastra toate delegarile posibile: sa aiba grija de noi, iar noi sa nu mai avem nicio responsabilitate. Sa se ocupe de bolnavi, de saraci, de dezastre, de educatie, de sanatate, iar noi suntem niste cetateni clienti care asteptam, platim impozite, dar de fapt stam intr-un pavilion de egoism vecin cu dezumanizarea. Nu ne mai sensibilizeaza suferinta celorlalti. Nu ne mai sensibilizeaza criza din jurul nostru.
Avem si o criza a spiritului ca o criza de solidaritate colectiva. Noi suntem o colectie de insule care se indeparteaza tot mai mult unele de altele. Incepem sa traim un fel de singuratate istorica, i-as spune una structurala, promovata aproape ca model, in acest moment. Nu este vorba numai de individualism ca si valorizare a creatiei individului si a libertatii sale, dar este vorba de egoism, de un narcisism care deja este tot mai vizibil in cercetarile noastre. Acum 15 ani am scris un text despre un bolnav din Botosani care s-a sinucis spanzurandu-se sub patura si familia lui a aflat doar dupa o saptamana despre acest lucru. A fost pentru mine un adevarat soc care mi-a schimbat o parte din preocuparile mele de sociologie pentru ca am vazut pericolul unei mutatii umane, a unei mutatii care ne dezumanizeaza, un fel de contract de indiferenta mutuala care inlocuieste constractul de solidaritate si contractul crestin al grijii fata de celalalt si fata de intreaga umanitate prin aceasta.
Traim intr-o societate in care dispare utopia si speranta. Suntem o societate care nu mai fabrica jucarii. O societate care nu mai fabrica jucarii pentru copii este o societate care nu se mai gandeste la viitor. A disparut si dispare cuvantul viitor din discursurile noastre. In fond, intreg sistemul politic si social pare construit cu spatele la oameni, cu fata mai degraba spre conducatori. Si aceasta cred sa este o mare pierdere.
Avem o criza a ratiunii implicate in actul de conducere fie ca este vorba de cel politic, fie ca este vorba de cel social. Astazi emotia umileste ratiunea in fiecare zi. Suntem permanent contropiti de emotii si aceasta ne duce la pierderea sensului. Mass media produce o criza a culturii prin faptul ca este un canal care poate suporta orice, este un canal prin care se poate transmite orice. Nu mass media este de vina, chiar daca noi de multe ori criticam mass media, prin care transmitem noi tosi, fara responsabilitate si fara criterii. Dar mai degraba mass media este un amplificator emotional, transmite cateva sentimente si emotii puternice, transmite mai ales frica.
Suntem o societate coplesita de frica, de la politicieni carora le este frica sa ia decizii, la destine individuale marcate de frica. Astazi 80% dintre romani sunt infricosati de viitorul copiiilor lor si de aceea avem un fel de regresie spre magic, spre un fel de mitic, spre solutii iluzorii. De exemplu, solutia plecarii in strainatate, incercarea de a-ti exporta copiii in strainatate pentru un viitor care este cu siguranta mai nesigur decat viitorul pe care l-am putea construi in societatea noastra.
(Va urma)