ziaristionline.ro : Un eseu miscator al Profesorului universitar dr. Ilie Badescu: Blestemul unui neam: tinerii cu inimi batrane
Iar noi locului ne tinem, // cum am fost asa ramanem. (M. Eminescu).
(Continuare)
Pentru om, asadar, intrarea in existenta este ca o plonjare intr-un ocean de potentiale risipiri, de teribile rataciri, de vanturari (atractul plecarii din fiinta neamului), de imprejurari pierzatoare (xi), din care se poate sustrage facand bine, savarsind fapte bune, prin munca si statornicie, iar la toate acestea vegheaza Dumnezeu (existenta este ograda lui Dumnezeu, este gradina divina. Cu fiecare, asadar, ca ins si ca generatie, se implineste o speta etnica ori, din contra, se risipeste, se pierde pur si simplu o sansa obiectiva. Cu fiecare dintre noi, fiinta sociala numita popor slabeste (se scade) ori se intareste (se adauga). Asumandu-mi neamul dezbatranesc (ma adaug fiintei sale nemuritoare), netraindu-l, imbatranesc cu o viteza teribila, ma intunec, nici nu-mi pot aminti ca am trait, caci insasi amintirea este un proces de memorie colectiva, cum ne invata Jung. Nimic nu se adauga in lume decat prin fiinta morala a popoarelor, care nici nu memoreaza intamplarile altfel decat prin categorii paradigmatice, iar acestea sunt, fundamental si implicit, morale. Nu este oare semnificativ faptul ca, etimologic, intamplare vine de la in templum?! Iar templum inseamna si locul unde augurii observau auspiciile, loc consacrat pentru auspicii (deci cadru al profetiei, al proorocirii), dar si tribuna pentru discursuri, senat, adica spatiu al legitimarii lucrurilor si faptelor, aspect intarit de sensul tare al termenului care este acela de templu, loc sacru, sanctuar. Apartenenta la un neam te sfinteste. Parasirea neamului te sminteste, ba te poate si indraci, te arunca in transa diavoleasca a injuraturii de neam, spumegata si urat mirositoare, atestand demonul mut dinlauntrul fiintei tale stalcite. Neamul este o varianta a Gradinii Raiului, lasata de Dumnezeu in lume sub forma virtualizata a darului identitatii. A-l cultiva inseamna a dobandi actualizarea gradinii. A-l desconsidera, in toate formele lui, inseamna a pierde Raiul, a lasa in paragina cea mai de pret gradina si singura casa a fiintei care este neamul tau si limba pe care acesta o vorbeste cu evlavie, nerusinat (ce penibila este fuga de limba romana in universitati, in institutii etc. etc. Vae victis!). Intrebe-se tinerii sofisticati de azi, cat de mandri sunt de credinta lor si de faptul ca vorbesc romaneste, ca sunt purtatorii unei comori sfinte, cum spune poetul basarabean, Mateevici: limba noastra-i o comoara. Si de cate ori, vai!, s-au simtit rusinati ca sunt romani, ca vorbesc romaneste, ca sunt de o stirpe cu sfintii si martirii neamului lor, cu eroii pe care manualul de istorie se sfiieste, in chip netrebnic, sa-i memoreze cum se cuvine.
Prin urmare, omul poate, prin faptele lui, sa confirme caracterul sfintit (daruit) al existentei; prin viata daruita, prin fapte bune, prin vocatie (expresia personalizata a harului) poate si se poate adauga gradinii vietii, ori o poate urati, murdari, degrada, dezgradi, prin pofte, dez mat, nelimita, nesabuinta, nesimtire de sine insusi si de neamul sau etc. El este locul (y) in care se rezolva, iata, ecuatia existentei si, deci, chestiunea raului.
Romanii, asadar, se invesnicesc prin mantuirea intru Hristos Domnul, angajand in acest scop (aducand la dimensiune verticala, ascendenta) conceptia despre munca, stabilitate, vecinatate etc., adica tocmai spatialitatea, dimensiunea orizontala a existentei. Altfel spus, am putea raspunde ca romanii raspund intrebarii timpului prin ceea ce M. Eliade a denumit crestinism cosmic, invesnicirea naturii si a convietuirii, iar tehnica folosita este liturghia cosmica, proiectarea existentei in taina participarii mistice a intregii firi la Sf. Liturghie, ca in nunta mioritica. Acest fel de a fi, a simti, a gandi si a actiona impreuna cu ceilalti se fixeaza, la randul sau, in tipare durabile, care au proprietatea de a sistematiza traiul in comun si de a schematiza temele vietii zilnice. Thomas si Znaniecki, sociologi americani, au numit aceste tipare scheme sociale. Gratie lor, omul poate organiza existenta, iar defectiunea lor dezorganizeaza societatea in intregul ei. Noi am numit aceste tipare sau feluri pilduitoare de a fi invataturi spirituale. Cand aceste invataturi sunt impartasite de popoare, prin generatiile lor, le numim invataturi populare sau ale popoarelor. Elitele pot urma aceste invataturi sau nu si, in acest din urma caz, ele se indeparteaza pana la instrainare de popoarele peste care superfeteaza. Popoarele au memorat numai acele invataturi care cuprind secretul manifestarilor implinitoare, care fac din fiecare ins un purtator al vasului tainic al implinirii fiintei colective, adica un preot al creatiei si al partasiei cu neamul. Unii poarta acest vas al darurilor cu toata responsabilitatea, altii, din contra, il arunca mereu, caci vasul acesta are proprietatea de a reveni la fiecare dintre noi ca o invitatie la slujire si deci ca un prilej de relua ta implinire a menirilor spirituale, de fiinta ale insului. Incat timpul tau, daruit tie prin darul vietii, poate fi interval de gratie, adica de manifestari implinitoare si deci de bucurie, ori, din contra, poate deveni un cadru de nesfarsite risipiri, de viata fara sens, de suferinta absurda. Insul purtator si implinitor de daruri este destinat, iata, gratierii. Din contra, cel ce nu conteneste sa risipeasca darurile, in frunte cu darul apartenentei, isi risipeste insasi viata, o transforma in ca dru al unei bizare liturghii intoarse, caci, in loc de a implini darurile, le risipeste, le arunca de la sine, ceea ce este tot una cu pragul apostaziei, cu paganismul. Lepadarea de neam este, iata, act antiliturgic, liturghie intoarsa, antecamera apostaziei. Cine se leapada de neam se poate lepada si de Dumnezeu. Spunem ca insul acela dispretuieste invataturile gratierii, care ne invata calea spre mantuire si alege, in schimb, invataturi false, caci cuprind in ele promisiuni mincinoase. Le numim, de aceea, idolatrii, adica pseudoinvataturi zidite de invatatori mincinosi, de indrumatori si initiatori in cultul rasturnat al pierderii si al nimicirii.
Sursa: Revista Clipa / Ziaristi Online