Concertul de lansare a celui de-al patrulea album CRI GRI va avea loc joi, 11 decembrie, ora 19:00, inn sala Teatrului ARCA, din podul clubului La Scena (Calea Calarasilor, nr. 55, sector 3, Bucuresti).
Best OFF, Beast ON contine 11 piese mai vechi, reinregistrate si reochestrate si... rebotezate, dar si un cantec nou.
Exista obiceiul ca dupa trei LP-uri trupele sa scoata un Best Of. Neavand piese de 'renume national', am ajuns la titlul prezent, dat fifty-fifty de mine si Chris Tanasescu (Margento). Am reinregistrat, reorchestrat si rebotezat 11 cantece din cele publicate pe primele trei CD-uri CRI GRI. Ne-am bucurat de priceperea si inventivitatea domnului Victor Panfilov, in studioul caruia s-a desfasurat proiectul. Din fericire il vom avea la butoane si la concertul de lansare, ceea ce e o garantie a unui sunet de calitate.
La inregistrari au participat:
Catalin Ion Patrascu Stefanescu - chitara si alte instrumente cu coarde, aranjamente
Marius Bob (Neuro) - chitara si aranjamente
Victor Panfilov - chitara, claviaturi, percutie si aranjamente
Nunu Racris - tobe
Vlady Sateanu - bass
Stefan Mardale - voce
Toate compozitiile si versurile apartin lui Stefan Mardale.
Albumul a fost inregistrat, mixat si masterizat la Realsoundandvision.
Producator muzical si inginer de sunet: Victor Panfilov
Producator executiv: Stefan Mardale.
Grafica: Marius Bob (care a 'reinregistrat' copertile primelor trei CD-uri, realizate de Bogdan Liviu Pasat)
Un colaj din fragmente ale cantecelor de pe album poate fi ascultat la aici.
Componenta actuala CRI GRI:
Stefan Mardale - vocal, bass
Dan Stoica - chitara, voce
Cristi Chinezu' Constantin - tobe
Alex Ciacoi - claviaturi
Grupul CRI GRI a luat fiinta in 1996. A fost ideea lui Stefan Mardale, un pic speriat de apropierea celei de-a treizecisitreia aniversari. Bilantul nu se anunta prea fericit. O multime de cantece scanceau inghesuite in sertar. Necantate, neinregistrate. Dupa o sedinta furtunoasa, in care sertarul s-a aflat pe masa, in procesul verbal s-a consemnat ca cele scancitoare erau vesele si triste. Si frumoase le-a zis, candid, autorul.
Acum 18 ani, in luna august, un greiere i-a intrat in casa si a iesit doar cand a avut el chef, desi fusese amenintat, rugat, implorat timp de aproape trei saptamani. Legand tristetea si veselia greierelui de august cu bilantul deficitar, nemaipomenind de admiratia pentru George Toparceanu, numele CRI GRI doar ca n-a batut la usa care s-a deschis. Si asa a ramas pana in ziua de azi.
Pe o usa deschisa oamenii vin si pleaca. Sunt dezavantaje, e posibil sa te traga curentul, dar e si avantajul aerului proaspat. Avand mari posibilitati de expresie, trupa a abordat stilul Porumbac. Vorbitorii de engleza ii spun Fusion. Cercetatorii fizicii nucleare inca se invart in jurul cozii, ametind particulele prin acceleratoare, pe cand artistii au unit, de mult, mai mult decat doua particule din cele sapte arte.
Lansarea albumului Best OFF, Beast ON aniverseaza, cumva, si majoratului trupei CRI GRI.
Ca o ilustrare elocventa a stilului Porumbac, Stefan vrea profite de aceasta ocazie pentru a-si lansa si volumul de proza scurta Paharul poetului necunoscut.