Dor

La putina vreme dupa aparitia "Povestilor unui mizantrop" , am fost chemati la TVR, sa vorbim despre carte. Eu, Traian si poetul Cosmin Perta, reprezentantul editurii.
"Povestile..." avusesera drum lung si deloc usor pana sa devina carte. Lucia Verona si Stefania Cosovei au cheltuit multa staruinta pentru a ma convinge ca trebuie sa le dau tiparului. Am inteles ca n-am gresit ascultandu-le abia atunci cand m-a sunat Traian sa-mi spuna: "Daniele, bravo domnule! Povesti, de asta e nevoie. Toti vor sa ia premiul Nobel, toti scriu romane despre oameni de asfalt, Frumoase povesti. Povesti, batrane!"
Trebuia sa ajungem la TVR. Hotarasem ca il sun cand intru in Bucuresti si trec sa-l iau cu masina. Il sun. Ma asteapta "in cartier". Ajung.
-Ce faci, Traiane?
- Daniele... Mi-e dor... Mi-e asa un dor de Nichita...
Nu stiu ce sa raspund. Cel mai bine ar fi sa nu spun nimic. Asa ca tac.
- Ai auzit, Daniele?
- Am auzit, Traiane!
-Bun! Ca trebuia sa ma auda cineva.
Dupa emisiune il intreb:
-Iti mai e dor de Nichita?
-Pai, tu crezi ca asta trece, Daniele? Ai sa vezi cum e cand o sa-ti fie dor de mine.
A doua zi dupa emisiune ma suna sa-mi spuna ca a primit un telefon din partea producatoarei emisiunii.
-Le-ai placut alora, bai! imi spune. A sunat lumea, nebunie curata!
- Traiane!
- Da?
- Mi-e dor de tine!
- Pai, ne vedem diseara la Romica!
- Nu, Traiane! Mi-e dor de tine...
- Lasa, dom’le, ca am inteles ce spui, dar inca nu.

Inceput de an, rece, umed, chinuit de ceata. Un an care incepe ca un drum prost asfaltat. Ma suna Lucia: "Traian... A murit..." O sun indata pe Stefania. "Traian a plecat, Daniele".
Trebuia sa ai tu dreptate, caposule? Nu puteai sa ma crezi? Chiar imi era dor de tine. Si imi e. Si n-o sa-mi mai treaca.

Sursa: Moshemordechai.ro