Adevarul : Amintirile dureroase ale lui Sergiu Nicolaescu

"Visul meu nu sunt filmele politiste sau de aventuri, ci filmele de arta", le povestea Sergiu Nicolaescu reporterilor "Adevarul", intr-unul dintre multele interviuri pe tema Revolutiei. Dar Sergiu Nicolaescu divaga mereu de la discutiile despre 1989. Se ducea mereu spre filme.
Primul lui film a fost, intr-adevar, unul de arta, "Memoria trandafirului", un film de 8 minute, facut din resturile de pelicula ale altor regizori. Avea 33 de ani. "Memoria trandafirului, da. Un film fara vorbe, fara nimic. Era o melodie, era o drama puternica. Despre ce traiesc trandafirii in timpul unei dimineti. Pe baza unei poezii scrise de un poet francez pentru o fata moarta la 14 ani. Viata ei a fost ceea ce traiesc trandafirii in timpul unei dimineti. Frumoasa poezie!", isi amintea Sergiu Nicolaescu in 2010. Pentru acest film a fost chemat la festivaulul de la Cannes in 1963.
"Am luat motocicleta, m-am dus la mama acasa - locuiam diferit de mama - si i-am spus 'Mama, plec in Franta. Si raman!'. Ea a zis: 'bine, baiatule, ramai si daca ti-o fi tie bine, ne chemi si pe noi'". Dar n-a ramas. Cu banii primiti de la francezi pentru "Memoria trandafirului", 20.000 de dolari, a mers la Galeriile Lafayette, in Paris, si a cumparat un frigider. "I l-am trimis mamei prin avion, in Romania. Pana atunci, mama cara gheata, saraca, bucati mari de gheata, le cara si le tinea pana se topeau. N-am ramas. N-am ramas".
Peste ani, Sergiu Nicolaescu spune ca a ajuns sa fie turnat la Securitate chiar de tatal sau. "Tata a fost arestat in 1947, condamnat, 7 ani, canal si asa mai departe. Cand a iesit din inchisoare a semnat ca devine informator. Toti au semnat. Toti! La un moment dat mi-a spus tata: 'Stii ce mi-a cerut securistul?' 'Ce tata?' 'Sa-i fac rost de cheia de la tine, sa-ti bage microfoane'. 'Vezi tata ce ai facut? Vezi unde ai ajuns?' 'Nu le dau, da-i dracu’'. Dar, dupa Revolutie am gasit microfoane prin casa. Erau mici, atat, cat jumate de deget".