Jurnalul National: Marius Tuca: De ziua tatalui meu

Ti-am spus de atunci, de cand eram foarte mic,
Sa nu te joci cu sentimentele mele de copil.
Te-am rugat frumos, chiar aveam lacrimi in ochi,
Sa-mi iei bicicleta Pegas cu sa lunga,
Dar tu te-ai facut ca nu ma auzi.
Si au trecut ani de zile de iluzii, de asteptari
Pana cand visul meu sa se implineasca.

Apoi a fost asteptarea cea mai lunga si mai grea.
Cand iti doresti ceea ce isi doresc toti copiii,
Sa vina tatal tau si sa-ti spuna cele doua cuvinte.
Sa-ti spuna ce spun toti tatii copiilor cand e si nu e cazul.
Sa te ia in brate, sa te puna pe genunchi,
Sa te pupe apasat pe frunte mirosind a barbat
Si sa-ti spuna: te iubeste taticul tau!

Ei bine, olteanul-oltenilor, dragul meu tata, tati, taticule,
Cred ca-mi facusem de mult majoratul,
Ba chiar spusesem catorva fete si femei
Eu insumi, timid dar foarte clar, ca le iubesc
Pana cand matale, de la inaltimea tutorelui,
Sa-mi dai senzatia ca s-ar putea, la o adica,
Nicidecum sa-mi spui cu subiect si predicat, ca ma iubesti.

Si de cate ori nu te-am rugat sa n-o mai certi pe mama
Iti aduci aminte, toate promisiunile ca n-o s-o mai faci,
Iar tu, ca si cand nu te-as fi rugat niciodata,
Nu ma ascultai si o luai de la capat, stiind foarte bine
Ca nu iubeam pe nimeni mai mult pe lumea asta
Iar motivul era mereu acelasi, aceeasi cheie de yala
Pusa sub presul de la usa ca sa pot intra in casa cand veneam dimineata de la bairam.

N-am uitat, tata, n-am uitat nimic din toate astea,
Asa cum n-am uitat nici cum o luai la misto pe mama,
Ca tot veni vorba despre ea, despre noi, in general despre familia Tuca Marin,
Cand iti spunea ca am degete de pianist,
Maini fine, de om de litere, care s-ar putea apuca de scris.
Iar mata, taticule, voiai sa ma faci un pic mai mult
Fierar betonist, sculer-matriter, eventual prelucrator prin aschiere.

Of, daca m-ai fi ascultat, daca ai fi avut incredere in mine
N-ai fi exagerat atat cu coniacul de Corabia,
Cu nenumaratele ciorbe de burta si cefe de porc,
Cu oalele de sarmale si nesfarsitele damigene de vin
N-ai fi ajuns pe la spitalul lui Sorin Oprescu,
Care facea misto de tine ca nu ti se mai ridica
In urma atacului de cord si a congestiei cerebrale.

Si toate ca toate, au fost atatea si atatea
Nu mi-ar ajunge toate strofele Luceafarului,
Stii bine ca sunt inalt, tandru si misto.
Sunt ca focul de paie si, deopotriva, bun si iertator
Dar spune-mi ce-ai avut cu bicicleta mea semicursiera Sputnick,
Visinie, cum nu era alta in tot orasul Caracal,
De ai vandut-o fara sa-mi spui un cuvant?

De ce, de ce ai facut asta cand stiai ca ea,
Bicicleta asta, era libertatea si iar libertatea mea?
Si, mai ales, de ce m-ai facut s-o astept atata timp
Cand tu, taticule, o vandusesi de mult pe doi poli?
N-ai inteles ca bicicletele pentru baieti
Inseamna mai mult decat toate fetele pupate in spatele blocului?
Stii ca si astazi mai astept inapoi bicicleta aia?

Bineinteles ca nu, altfel nu ma rugam de tine
De dimineata pana seara, zile de-a randul,
Sa-mi dai bani sa-mi iau pick-up-ul vietii mele
Profesionist, adevarat, cu boxe de lemn si stereo
Ascultand si iar ascultand vinilurile vremii
Pana cand toate blocurile din cartier le-au invatat pe dinafara
De ce, tata, de ce a trebuit sa astepte baietii aia de la ACDC, Phoenix, Led Zeppelin si Sfinx atat de mult?

Sigur, dupa toate aceste intamplari care mi-au marcat poezia si copilaria,
Nu inseamna ca nu te iubesc la fel de mult,
Asa cum un copil isi iubeste ca la inceput tatal,
Dar uite ca nimic nu ramane neplatit pe lumea asta,
Chiar daca in cazul tau se intampla tarziu, foarte tarziu.
Apocalipsa, sfarsitul lumii cum ar veni, dragul meu tata,
Cade tocmai pe 21 decembrie, de ziua ta de nastere.