- Unde v-ati nascut si unde ati copilarit?
- M-am nascut si am copilarit in comuna Niculitel. Situata in nordul Dobrogei, Niculitelul este asezat pe ruinele unui grandios oras Traianopolis care avea aproximativ 30.000 de locuitori, infiintat de stapinirea Romana si care comunica cu cetatea Noviodunum, Isaccea de astazi.
Remarcabile sunt aici Valul lui Traian, un zid de protectie care s-a distrus in perioada colectivizarii fortate din timpul comunismului, Bazilica Paleocrestina din sec 4 e.n., Biserica Sfantul Tanase secolul 13, manastirile Cocos, Celic, Saon secolul 19. Relieful este variat, de la coline cu pasuni si paduri de tei, cimpii cu podgorii de vii, vinurile medaliate si recunoscute in toata lumea, pana la balti cu intinse covoare de nuferi si si variate specii de pesti, protejate ca Patrimoniu UNESCO facand parte din Delta Dunarii.
- Unde era situata casa dvs.? Cand v-at apucat de pictura?
- Casa mea era la poalele unui deal pe care am mers la sanius, am cules flori si plante medicinale, i-am admirat schimbarile cromatice in fiecare anotimp si mai tarziu, cand mama mea zacea fara cale de intoarcere, am simtit ca dealul este viu si vegheaza ca un preot. L-am pictat in mai multe variante, iar Editura Minerva a publicat volumul Zari si etape, de Lucian Blaga, in 1989. Obiceiul olarilor - in traditia populara se faceau focuri noaptea, inainte de inceperea postului mare, care semnificau purificarea populatiei satului. Pregatirea pentru intampinarea lui Hristos se facea tot pe acest deal si in imprejurimi. Copil fiind, am participat la aceste ritualuri de purificare impreuna cu fratele meu si verisorii mei. Foarte aproape de casa mea locuiau lautarii care cantau la horele din sat si la inmormantari, auzeam frecvent in timpul saptamanii repetitiile care le faceau si sunetele alamurilor dadeau spatialitate si culoare copilariei mele.
- Ce va amintiti din copilaria dvs. si care este cea mai frumoasa amintire de atunci?
- Ulita copilariei mele era un covor de iarba, prin care serpuia o poteca, pe care putea sa treaca doar o singura persoana. Acesta strada se termina intr-o livada de ciresi batrani de 100 de ani, ai nimanui, si unde noi ne bucuram de bogatia lor. Am participat la toate obiceiurile satului legate de copilarie: colindele, sorcova, olariile, mersul cu caruta la zbor se marcau zile religioase la manastirile din apropirea satului si le-am trait cu intensitate. Foarte mult m-au marcat basmele populare pe care le spunea cu mult har mama mea, ea fiind si foarte talentata in combinatia culorilor covoarelor pe care le tesea. Parintii m-au incurajat si nu voi uita niciodata prima cutie de culori de ulei pe care mi-a cumparat-o pe furis mama mea, la fel cum i-a cumparat si fratelui meu prima chitara, el fiind atunci pasionat de muzica. Jocurile copilariei, hora din sat,colindele, serbarile scolare unde am avut o rochita rosie din hartie creponata, invatatorul meu care ma aprecia si ma incuraja in mod deosebit, copiii care erau in echipa cu mine dar si in competitie, parintii si fratele meu si-au pus amprenta asupra formarii mele de mai tarziu. Intamplator, intr-o vacanta au venit la Niculitel studenti de la Academia de Arte din Bucuresti sa faca practica de specialitate. Erau de la sectia sculptura si foloseau argila din zona. Aveau nevoie de modele, iar noi, copii fiind, am pozat pentru ei. Imi amintesc si acum cat de uimita priveam lucrarile lor si tot ce era legat de aceasta meserie, fara sa stiu ca mai tarziu voi modela si eu, avand-o ca profesoara pe Iulia Onita. Aceasta a fost una din cele mai cunoscute sculptorite din Romania si voi desena indrumata de profesorul Traian Bradean, unul dintre cei mai mari desenatori din Romania. Dar profesorul care m-a descoperit a fost Albu Gheotghe, in primul an de liceu. El a format o grupa de 15 elevi cei mai talentati din scoala si ne pregatea intr-un Cerc de desen pe care-l dotase cu mulaje de gips, sevalete ,albume de arta si ne desfasuram activitatea in week-end. Albu Gheorghe ma aprecia ca fiind cea mai talentata din aceasta grupa, dar o spunea fara ca ceilalti elevi sa auda, din tact pedagogic. La Academia de Arte, profesorul Traian Bradean ne-a impus un regim de lucru foarte sever, mergea pana acolo incat incuia usa cand incepeam ora de lucru si daca cineva intarzia nu mai putea intra decat la pauza. Era sever cu studentii si cu modelele care preferau sa nu pozeze la clasa noastra, din cauza programului impus. Colegii ne spuneau ca suntem Trupa de soc a domnului Bradean. Profesorul nostru era atat de riguros cu desenul incat a cerut sa ni se monteze o tabla alba in sala de studiu, pe care desena si desenam cu carbune. El a ilustrat Anatomia artistica dupa care se studiaza si astazi la Academia de Arte. Cand ne facea corectura lucrarilor, vorbea ca un duhovnic cu noi si trecea dincolo de partea tehnica a lucrarii, gasind semnificatii nebanuite in lucrarile noastre. Misiunea lui de indrumator s-a continuat pentru mine multi ani dupa ce am terminat scoala, el venind intotdeuna la expozitiile pe care le-am facut de-a lungul anilor. Am avut un mic incident cu Bradean, la o tema de peisaj, cand ne-a dat doua zile libere sa desenam dupa copaci in parc si apoi revenind in atelier cu schitele sa continaum lucrarea. Cand ne-am intors cu schitele din natura, ne-a pus note - el nu punea nota 10 si a notat la colegii mei cu 8,7,9, iar cand a vazut desenele mele a spus: tu ai nota 2, fiindca ai copiat dupa Leonardo da Vinci. Am fost foarte bucuroasa in sinea mea, dar revoltata ca nu ma credea ca nu copiasem, desi insistam sa-l conving. Pana la urma argumentul suprem a fost ca vreau sa mearga in parc unde am desenat, sa vada ca acesti pomi exista! Atunci a inteles si mi-a dat nota 10, singurul 10 pe care l-am primit de la el. Acum ma intreba unde sunt lucrarile mele din studentie, de ce nu le-am pastrat, ca erau deosebite - mai am doar doua. Ca pictor, profesorul Traian Bradean m-a format pe figurativ ,desi el are un desen mai riguros din linii frinte, iar eu ma exprim mai usor prin linii curbe.
- Am aflat ca sunteti numita pictorita florilor. De ce?
- Sunt numita pictorita florilor si ma atrage culoarea, forma perfectiunea lor, dar mai ales ca forile si plantele pentru mine sunt ca niste fiinte vii, care transmit mesaje pozitive lumii noastre. Sunt puternic atrasa de plantele medicinale, mergand pana acolo ca experimentez forta lor de terapeutica. Primele mele tablouri aveau mai pregnant amprenta picturii flamande si erau preponderent pe fond inchis. Pe parcurs mi-am deschis paleta cromatica si am dat sensuri onirice lucrarilor mele. In pictura romaneasca am afinitati cu pictorii Frentiu Sever si Sabin Balasa.
- Ce pictati, in general?
- Cred ca paleta mai deschisa din ultima perioada reflecta atitudinea mea pozitiva si optimista fata de viata, dar am pictat si teme dramatice cum ar fi tabloul Apocalipsa sau Omagiu, dedicat unor persoane dragi din familie, care nu mai sunt printre noi, unde gama cromatica este mai sobra. Peisajele pictate de mine sunt definite onirice, deoarece incerc sa vad dincolo de tot ce este concret in lumea palpabila si cred ca cele nevazute, dar existente, ne determina viata. Un pasionat admirator al operei mele care este foarte evoluat spiritual mi-a spus ca simte anumite lucrari ca fiind inspirate din Nagual, la care se ajunge foarte greu.
Acelasi lucru il pot spune si despre simetriile din tablourile mele care prezinta subiectul concret pe de o parte si difuz, misterios, transfigurat pe de alta parte. Luate ca un tot, la final formeaza o lume care te provoaca la interogatii si meditatie.
- Prin ce ati trecut ca sa ajungeti artistul plasticcare sunteti aatazi?
- Fazele mele de dezvoltare ca profesionist au fost mai intiai ca desenator, prin studiile facute dupa model in Academia de Arte, apoi ca pictor am trecut printr-o perioda foarte restransa cromatic. As putea spune ca lucram intr-o gama monocroma, care nu ma mai reprezinta acum si perioada actuala, cand paleta este diversificata cromatic contrastele complementare sunt frecvent intrebuintate in tablourile mele, la fel si curajul de a folosi culorile inchise sau pure.
- De cand abordati teme religioase in pictura dvs?
- Pictura religioasa am abordat-o inca din peroada cand ma pregateam pentru Academia de arte, deoarece am avut in familie trei matusi calugarite, surorile tatalui meu, care m-au influentat si ele cumva in acest sens. Am facut copii dupa Leonardo da Vinci - Sfanta Ana, Filippo Lippi - Fecioara Maria, dar si dupa icoane bizantine. Metoda prin care pictez acum icoanele bizantine, respectand fibra lemnului, s-a nascut din admiratia pe care o am pentru lemnul cu fibra pronuntata si care creeaza in sine o compozitie. Am incercat sa fac o simbioza intre icoana si lemnul atit de armonios ritmat prin fibra lui, lasand sa traiasca impreuna imaginea si fibra formand un tot in contradictie aparenta. Astfel imaginea pictata pare incompleta, dar este astfel o provocare pentru privitor, care devine creator in timpul lecturarii imaginii. Aceasta metoda, unica in lume, am brevetat-o la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci din Romania. Mi se pare ca tablourile pe care le pictez in ultimul timp nu-mi apartin, ca mi-au fost daruite de cineva. Le privesc, eu facand parte din public, fiind detasata, pot avea o atitudine critica fata de opera mea.