Senatorul Marcel BUJOR l-a interpelat pe Ministrul Economiei, Comertului si Turismului, Mihai Tudose. Obiectul interpelarii: Implementarea unui program de modernizare si investitii in vederea repornirii rafinariei RAFO Onesti.
La inceputul lunii februarie a.c. actionarul majoritar al RAFO Onesti a decis inceperea procedurii de desfacere (vanzare) a activelor si utilajelor aferente ale companiei, datorita situatiei financiare cu care se confrunta rafinaria.
Sumele obtinute ca rezultat al desfacerii activelor si utilajelor vor fi folosite in cadrul companiei pentru intretinerea activitatii curente, plata obligatiilor de mediu, intretinerea infrastructurii companiei cu scopul viitoarei utilizari a teritoriului in calitate de platforma industriala pentru implementarea unor proiecte tehnice.
Rafinaria din Onesti nu mai functioneaza din anul 2008, aproximativ 800 de angajati au fost trimisi acasa, fiind pastrati 410 angajati pentru conservarea instalatiilor.
Tinand cont de faptul ca starea utilajelor statice si dinamice este impecabila, actionarul majoritar a revenit la decizia initiala de a vinde din activele si utilajele companiei, dand asigurari ca lucreaza la un plan de salvare a rafinariei, avand nevoie de sprijinul moral, logistic si financiar al autoritatilor statului pentru a demara acest proiect de dezvoltare si nu de lichidare a rafinariei.
Cunosc faptul ca posibilitatile reale de interventie ale guvernului in activitatea firmelor cu capital integral privat sunt limitate. Din pacate, latura sociala si economica legata de salariatii acestei mari unitati industriale a fost uitata de guvernanti, in conditiile in care promisiunile nu s-au materializat iar locuitorii municipiului Onesti si cei din localitatile invecinate au ramas fara locuri de munca si implicit, fara venituri.
Fata de cele prezentate, va rog, domnule ministru, sa imi comunicati ce masuri se pot intreprinde pentru a sprijini actionarul si administratia Rafo in vederea demararii unui program de modernizare si repornire a rafinariei. De asemenea, va rog sa imi precizati daca exista o analiza la nivelul Guvernului si a altor institutii ale statului, in vederea identificarii unor solutii pentru detensionarea problemelor sociale din zona.