AM Press: Romania, tara cucerita fara razboi (Autor: Lucian Avramescu)
Romania era alintata candva granarul Europei. Pamantul manos, intinsele zone de campie cu cernoziom, solul cel mai fertil, apele care traverseaza ca un desen de linii ale vietii in palma intregul teritoriu, ingaduind alimentarea culturilor cu apa si-n vreme de seceta, fac meritat renumele. El n-a fost sters. Stearsa a fost dragostea de pamant agricol a romanilor. Orfelinatul comunist a facut isprava asta sau dezlanata politica postdecembrista? Ambele probabil. Citesc mai jos o stire postata de o colega de la AMPress care mi-a starnit interesul. Rimeaza, tragic as zice, cu o mai veche amaraciune personala. Un primar PSD din nordul Modovei, de la Botosani, spune ca daca si-ar intalni seful de partid, pe domnul Ponta, i-ar cere sa gaseasca o modalitate de a domoli viteza cu care pamanturile noastre sunt vandute strainilor. In curand, daca ritmul ametitor in care se vand terenurile in Romania se mentine, vom veni in vizita in tara noastra. Semnalul il tragea si un fermier de langa Bucuresti, doctorul Mihai Petcu, dupa ce primise o numeroasa echipa de fermieri dintr-o tara nordica veniti sa-l viziteze. Fermierii strani erau uimiti de calitatea pamanturilor noastre, de ieftinitatea lor, iar cativa - era limpede - nu venisera in excursie de agrement, ci cu gandul la afaceri. Pamantul la noi, pentru straini, ramane o afacere. O sa mi se replice ca si noi putem cumpara, sa zicem, in Germania sau Franta un petec de pamant. E si nu e adevarat. Oprelistile, conditiile sunt atat de complicate si alambicate incat te lasi pagubas. Apoi exista un semnal de alarma, iar statul, cand tu ca proprietar esti dispus sa-ti vinzi terenul, apare imediat ca prim si imbatabil cumparator. Din acest motiv Franta e populata cu fermieri francezi, Italia cu fermieri Italieni, iar tara ramane, in proportie covarsitoare, a lor. Ungaria si Polonia nu-si prea vand terenurile. In Germania japonezii au cumparat in Berlin o bucata de teren sa-si faca nu stiu ce cladire. Dar n-au cumparat Bavaria cu totul cum am dat noi Banatul italienilor, care s-au dus cu terenurile cumparate pana-n Dolj, iar Transilvania e peste jumatate vanduta unor firme intamplator unguresti. Da, are dreptate primarul botosanean care spune ca, la ritmul instrainarilor, in 5-6 ani, romanii vor fi in vizita prin tara. Criza alimentara bate la usa!, zice el. Ce face statul roman? Doarme? De ce nu pune bazele unui fond de investitii national alimentat de la buget sau din subscriptie publica pentru a achizitiona teren agricol? Proprietarul face mai intai o oferta initiala catre statul roman si apoi catre ceilalti clienti publici sau privati! Macar un milion de hectare pentru inceput. Il cheama Ovidiu Portariuc si n-am inteles in ce localitate botoseneana e primar. Unde o fi primar, conteaza mai putin. Are dreptate, iar semnalul lui, preluat deocamnada de cativa ziaristi ramane absent presupun din muncile care chinuie viata politicienilor. De ce, de ce, de ce, cate deceuri trebuie sa astern?
Nu-i vorba aici de nationalism ieftin. Cresc si vor creste, inteleg, impozitele pe avere. Pe case, pe pamanturi. Oameni batrani si amarati nu mai au puterea sa-si salveze mostenirea de la parinti. Avem un stat, compus din indivizi alesi de noi, sa ne reprezinte, sa ne apere si cand suntem neputinciosi. De ce n-o face? Romania, ramasa fara industrie, demolata si apoi vanduta ca fier vechi (inteleg din necazurile familiei Cioaba ca nu prea mai merg afacerile cu fier vechi, fiindca tot ce se putea vinde a fost vandut) ar putea sa mai incerce cate ceva resuscitand o calitate strabuna, dragostea de pamant, nevoia de pamant, cea zugravita in componenta ei dramatica de Liviu Rebreanu in romanul. Dreptul de a vinde si a cumpara e legitim si european. Tarile conduse de patrioti, de oameni cu luminoasa dragostea pentru tara lor fac astfel ca tara sa nu dispara. Romania, striga cativa, dispare. Capitalistii romani au intrat, multi dintre ei, in puscarie. N-am prea vazut samsari straini care au incalcat vartos legile bagati la zdup. Intra predilect ai nostri. N-am nimic cu indesarea la parnaie a celor vinovati dar parca prea se brodesc dintr-o parte, iar in epoca sper incheiata, numai dintr-o parte a partii.