SORIN OPRESCU: CANALUL BUCURESTI-DUNARE poate fi un PRIM PAS in dezvoltarea bazinului dunarean
Realizarea CANALULUI BUCURESTI-DUNARE cu extensie spre Giurgiu-Ruse ar putea fi un PRIM PAS in dezvoltarea bazinului dunarean cu implicarea institutiilor publice din Romania si din Bulgaria, a declarat Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, la Consiliul Oraselor si Regiunilor Dunarene de la Viena.
Primarul General, Sorin Oprescu, a participat joi la dezbaterile din cadrul Consiliului Oraselor si Regiunilor Dunarene (CoDCR), eveniment gazduit de Primaria Vienei, care a precedat lucrarile celei de-a treia editii a Forumului anual al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii (SUERD).
Intalnirea Comitetului Executiv extins al Oraselor si Regiunilor Dunarene a vizat perspectivele politicilor urbane in regiunea Dunarii, in contextul elaborarii unei Platforme Urbane in Regiunea Dunareana (UPDR).
In alocutiunea rostita in deschiderea evenimentului, Sorin Oprescu a tinut sa sublinieze importanta includerii de catre UE a capitalelor tarilor riverane in elaborarea strategiei.
"Cred ca dezvoltarea Dunarii de Jos nu reprezinta doar o prioritate zonala. Dupa discutii privind strategia UE, care au durat aproape trei ani, astazi este evident ca avem nevoie de o Dunare unificatoare si nu de o granita intre nord si sud, intre vest si est. Avem nevoie de o Dunare ca axa majora de dezvoltare economica si sociala, la nivelul continentului european. Sper ca, dupa discutiile din aceste zile sa intelegem ca a venit momentul depasirii stadiului declarativ si sa decidem impreuna intrarea in etapa actiunilor concrete", a declarat Oprescu.
Totodata, el si-a exprimat convingerea ca, pentru realizarea unei reale dezvoltari a bazinului dunarean, piatra de temelie este "elaborarea unui program complex, bazat pe un concept unitar, pentru intreg teritoriu, cu implicarea institutiilor publice din Romania si din Bulgaria, a Comisiei Europene si a celorlalte institutii continentale, administrative si financiare.
"Un PRIM PAS ar putea fi realizarea proiectului pentru zona economica Bucuresti Sud, in lungul CANALULUI BUCURESTI-DUNARE, cu extensie spre Giurgiu-Ruse. Atat Bucurestiul, cat si Sofia trebuie sa se transforme in doua locomotive de dezvoltare pentru a putea atinge obiectivele Strategiei Uniunii Europene privind conectivitatea si cresterea calitatii vietii", a mai spus primarul general al Capitalei.
La randul sau, referindu-se la nevoia de implicare a administratiilor publice centrale si locale in dezvoltarea si implementarea unei strategii coerente in regiunea statelor dunarene, Kurt Puchinger, coordonator din partea Uniunii Europene pentru Strategia Dunarii, Axa Prioritara 10, a subliniat nevoia armonizarii politicilor europene dar si a eliminarii decalajelor in ceea ce priveste statele participante.
"La costuri egale pentru produsele de baza - si dau aici ca exemplu pretul mediu al carburantilor in Austria si in statele Europei de est: 1,29 euro/litrul de motorina, in primul caz, respectiv intre 1,3 - 1,41 euro in zona Dunarii de Jos - salariile medii in domeniul administratiilor publice din aceste state sunt catastrofal de mici: aproape 6 din 10 angajati din administratia publica locala castiga mai putin de 167 de euro pe luna, ceea ce inseamna ca marea majoritate a acestora au venituri mai mici decat un pensionar din aceste tari. Este imposibil de imaginat ca vom putea aduce bunastare in regiunea Dunarii fara sa realizam, inainte de toate, o echilibrare graduala, dar rapida, a veniturilor celor carora astazi le cerem sa contribuie la definirea, implementarea si dezvoltarea regiunii dunarene", a spus Puchinger.
La eveniment au mai fost prezenti primarul orasului Viena, Michael Haupl, primarul orasului Ulm, Ivo Gonner, primarul Sofiei, Yordanka Fandakova, Peter Langer, coordonator general al Consiliului Oraselor si Regiunilor Dunarii, precum si Jose Palma Andres, director al Comisiei Europene, in cadrul DG-Regio, alaturi de alti oficiali europeni.
Strategia Dunarii este un proiect politic european lansat de Romania impreuna cu Austria. SUERD a fost adoptata de Consiliul European in 24 iunie 2011, ca strategie macro-regionala a Uniunii Europene.
Sursa: MondoNews