Senatorul Florin Constantinescu a sustinut o declaratie politica intitulata "Economia Romaniei ar putea depasi pentru prima data in acest an nivelul din 2008", pe care o puteti citi in continuare.

Analistii economici estimeaza ca Produsul Intern Brut al Romaniei ar putea depasi pentru prima data in acest an nivelul din 2008, sustinut de o revenire a cererii interne. Principalele riscuri ar fi eventuala deteriorare a increderii consumatorilor si o productie agricola sub asteptari - se arata intr-un raport Erste Group Research.
Economia romaneasca este pe cale sa creasca mai repede decat era de asteptat pentru primul trimestru din 2014. Dovada stau datele colectate din productia industriala, exporturile, vanzarile cu amanuntul sau serviciile prestate companiilor. Analistii bancii estimeaza un avans al PIB de 3% pentru Romania in acest an, dupa o crestere de 3,5% anul trecut. Cresterea ar urma sa urce usor in urmatorii ani, la 3,3% in 2015 si 3,5% in 2016, se arata in raport.
Dati-mi voie sa enumar cateva date concrete.
Productia industriala si-a continuat ascensiunea in februarie 2014, facand un salt de 9% fata de aceeasi perioada din 2014. Evolutia pozitiva a industriei a fost confirmata si de Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
Industria a adus trei sferturi din cresterea economica din 2013. Industria a ajuns dupa 14 ani la 30% din PIB. Astfel, semnalele pozitive de la inceputul lui 2014 din industrie ne indica faptul ca si pentru acest an trebuie sa ne asteptam la o crestere economica semnificativa.
Investitiile straine directe au totalizat in primele doua luni ale anului 282 milioane de euro, in crestere cu 35,6% fata de perioada similara a anului trecut. Cifra de afaceri din comertul cu amanuntul - cel mai important indicator pentru consumul populatiei - a avut in februarie un plus de aproape 9%, comparativ cu aceeasi perioada de anul trecut. Potrivit Institutului National de Statistica, salariul mediu al angajatilor romani a ajuns in februarie 2014 la 1.626 de lei net, in crestere cu 4,7% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
In martie, inflatia a ajuns la un nou minim, de 1,04%.
Se colecteaza mai multi bani la buget. Prin intermediul ANAF, colectarea veniturilor bugetare in trimestrul I pe anul 2014 a fost cu 4,63% mai mare fata de perioada similara a anului trecut. In ceea ce priveste totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF in luna martie 2014, se constata o crestere de 2,33% fata de perioada similara din anul 2013. In cifre absolute, colectarile din februarie sunt peste cele de anul trecut.
Toate aceste semnale din economie ii determina pe analistii din zona financiar-bancara sa modifice in sus prognoza PIB, spre 3-3,5% crestere economica.
Ce facem cu aceste date? Unul dintre cele mai importante lucruri este sa sustinem in continuare cresterea economica. Prin politici sustenabile, prin masuri de revigorare a economiei, in asa fel incat potentialul pe care tara noastra il are sa fie valorificat. Trebuie sa cream un cadru competitiv, sa ne axam de politici economice propice revitalizarii mediului de afaceri, IMM-urilor, cresterii investitiilor. Locurile de munca, atragerea investitiilor straine in infrastructura sunt, de asemenea, puncte importante pe care trebuie sa le atingem pentru o crestere economica sanatoasa.