ZF.ro : Cum va arata reteaua de autostrazi peste cateva zeci de ani

Romania va fi brazdata de autostrazi si drumuri expres de la vest la est si de la nord la sud, sase poduri vor traversa Dunarea la granita cu Bulgaria, iar pe calea ferata dintre Nadlac si Constanta se va circula cu viteze de peste 250 de kilometri pe ora, potrivit primei variante de lucru a Masterplanului General de Transport, publicata ieri pe site-ul Autoritatii de Management pentru Programul Operational Sectorial Transport AMPOST).
In documentul afisat pe site-ul AMPOST se arata ca planul national de constructie de drumuri a fost aprobat de guvern si ca de acesta se va tine cont in elaborarea masterplanului. Nu se precizeaza insa cati kilometri noi de autostrazi sau drumuri expres va avea Romania si nici cand vor fi acestia gata. Cu toate acestea, orizonturile de timp luate in calcul in redactarea documentului sunt anii 2015, 2020 si 2030.
In prezent, doar o mica parte din proiectele de pe harta soselelor sunt deja finalizate sau se afla in curs de executie. Romania are in prezent circa 506 kilometri de autostrazi, dintre care insa doar circa 350 de kilometri au fost inaugurati in ultimii 23 de ani, astfel ca pana la constructia soselelor prezentate in masterplan ar mai putea dura inca alte cateva zeci de ani. De asemenea, in constructie se afla in prezent putin peste 300 de kilometri de autostrazi, cea mai mare parte a acestora fiind finantata din fonduri europene. Situatia acestor autostrazi se afla momentan sub semnul intrebarii, avand in vedere ca recent Comisia Europeana a notificat Guvernul de la Bucuresti in legatura cu intrarea in procedura de "presuspendare" a majoritatii axelor prioritare ale Programului Operational Sectorial Transporturi, ca urmare a unor deficiente din cadrul sistemului de gestionare si control al acestui program.
In documentul afisat pe siteul AMPOST apare si una dintre cele mai controversate autostrazi din ultimii ani, si anume Targu-Mures - Iasi, o sosea ce ar urma sa traverseze Carpatii Orientali si sa coste circa 8,9 miliarde de euro, adica un pret de peste 30 de milioane de euro pe kilometru. Totodata, o alta sosea pe care romanii ar putea circula in cativa ani este Autostrada Sudului, care va face conexiunea intre Bucuresti si Timisoara, prin partea sudica a Romaniei. De altfel, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a publicat deja un anunt pentru organizarea unei licitatii pentru realizarea unui studiu de prefezabilitate pentru noua autostrada. Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a semnat in aprilie doua contracte de consultanta pentru elaborarea master planului general de transport al Romaniei si pentru ma nagementul POS-T, in scopul crestereii ratei de absorb - tie de fonduri europene. Cele doua contracte, cu o valoare de circa 16 mil. lei (3,7 mil. euro), sunt finan tate din fonduri europene nerambursabile. Contractul pentru elaborarea masterplanului general de transport a fost acor dat companiei Aecom Ingenieria si va costa 9,5 mil. lei (2,2 mil. euro).
Masterplanul va consta, printre altele, si in esti marea cererii de transport si a fluxurilor de trafic pana in 2030. Pe de alta parte, contractul privind serviciile de consultanta pentru management de program a fost atribuit asocierii formate din firmele European Funds Invest, Aesa-Agriconsulting Europe, Avensa Consulting si va costa 6,5 milioane de lei (1,5 milioane de euro).