Senatorul Florin Constantinescu a sustinut o declaratie politica intitulata: "Trebuie sa facem ceva pentru economia romaneasca"
Va prezentam textul integral al declaratiei:

Aș vrea sa abordez astazi doua probleme importante. Prima dintre ele se refera la vizita delegatiei Fondului Monetar International. Cea de doua se refera la reluarea creditarii pentru IMM-uri. Cele doua aspecte pe care doresc sa le punctez astazi au un deosebit impact pentru economia romaneasca.
Consiliul Director al Fondului Monetar International a aprobat, pe 22 martie, cea de-a patra evaluare a acordului de tip preventiv cu Romania, punand la dispozitia tarii o noua transa, de 505 milioane de euro. Cu noua transa, Romania are la dispozitie de la FMI aproximativ doua miliarde de euro. Cea de-a patra misiune de evaluare a Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale a avut loc la sfarsitul lunii ianuarie - inceputul lunii februarie 2012. Acordul dintre Romania si FMI a inceput la 31 martie 2011 si este unul de tip preventiv, ridicandu-se la 3,1 miliarde drepturi speciale de tragere (DST), respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentand aproximativ 300% din cota pe care Romania o are la FMI.
Saptamana trecuta misiunea Fondului Monetar International a venit la București pentru cea de-a cincea evaluare a Acordului stand-by aflat in derulare cu autoritatile romane. Urmeaza ca saptamana viitoare misiunea sa faca publice concluziile la incheierea vizitei.
Guvernul Emil Boc și apoi Mihai Razvan Ungureanu si-au asumat mai multe angajamente in fata FMI, cu termene-limita la 30 aprilie, dar nu a respectat mai bine de jumatate dintre ele. Mass media a relatat deja faptul ca si de data aceasta, reprezentantii finantatorului international "va prinde Guvernul cu temele nefacute", avand in vedere ca mai bine de jumatate din angajamentele asumate si care aveau termen-limita sfarsitul lunii aprilie nu au fost indeplinite.
Astfel, Guvernul a convenit privatizarea integrala, pana la 30 aprilie, a companiilor Cupru Min si Oltchim. Daca in cazul Cupru Min socotelile au fost date peste cap din cauza negocierilor esuate dintre autoritati si canadienii de la Roman Copper care au castigat licitatie la 26 martie, procesul de privatizare al Oltchim se deruleaza mai greoi. Patru companii au depus oferte neangajante pentru participarea la privatizarea combinatului chimic, insa licitatia nu va fi deschisa mai devreme de o luna.
In al doilea rand, numirea de manageri privati la companiile de stat este unul dintre demersurile autoritatilor care au suportat mai multe amanari. In ultima scrisoare de intentie, Guvernul s-a angajat ca pana la finele acestei luni sa selecteze noile echipe de management, insa pana la acest termen se va intocmi o lista de propuneri pentru cinci companii de stat. "Lista scurta cuprinzand propunerile de directori generali va fi realizata pana la 30 aprilie 2012 pentru Hidroelectrica, Oltchim si Romarm si pana la 15 mai 2012 pentru Electrica Furnizare si Complexul Oltenia. Numirea directorilor generali de catre consiliile de administratie ale companiilor va fi efectuata imediat dupa lista scurta", se arata intr-un document oficial. Pe lista companiilor care vor avea management privat se mai inscriu Posta Romana, Tarom, Electrificare CFR, CFR SA, CFR Calatori, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica, Romgaz si Administratia Porturilor Maritime Constanta.
Ce s-a intamplat in schimb? Autoritatile au reusit sa vanda 15% din actiunile Transelectrica si sa selecteze intermediari pentru ofertele companiilor Romgaz, Hidroelectrica si Tarom pentru care va scoate la vanzare pachete minoritare. Pana la sfarsitul acestei luni, autoritatile ar trebui sa vanda insa si un pachet de 15% din actiunile Transgaz, dar si sa selecteze intermediar pentru oferta de la Posta Romana. Ministrul Comunicatiilor, Razvan Mustea, a declarat insa recent ca procesul se va incheia la sfarsitul anului sau la inceputul lui 2013, fara a mentiona daca a fost desemnat un consultant. De asemenea, consultanti juridici nu au fost desemnati nici in cazul Electrica Serv, Electrica Furnizare, CFR Marfa si Nuclearelectrica.
Dupa cele doua saptamani in care va fi realizata cea de-a cincea evaluare a Acordului stand-by ar trebui ca Delegația condusa de Jeffrey Franks sa remarce toate aceste nereușite ale Guvernului, si eventual, sa transmita cateva direcții clare si termene precise pentru respectarea angajamentelor. In mod firesc, se pune intrebarea, cine isi asuma nereusitele si nerealizarile?
Cea de-a doua problema pe care as vrea sa o abordez se refera la masurile de resuscitare a IMM-urilor. Dupa doi ani de masuri austere, mai mult de jumatate dintre IMM-uri au avut probleme financiare. Reglementarile inflexibile au adus firmele mici si mijlocii in pragul falimentului. Situatia trebuie sa se schimbe daca ne dorim relansare economica. Pe de alta parte, noile firme infiintate nu vor putea supravietui fara finantare. De aceea, Banca Nationala trebuie sa aplice reglementari mai flexibile, care sa permita bancilor sa crediteze IMM-urile. In tarile Uniunii Europene exista instrumente care admit un risc mai mare pentru bancile care finanteaza IMM-uri. In Romania, finantarea IMM este una extrem de redusa in Romania fata de media Uniunii Europene, iar cresterea creditarii pe acest segment ar contribui la majorarea ponderii in Produsul Intern Brut. Potrivit statisticilor contributia IMM la PIB in UE este de 65%. In Romania este aproximativ la fel. Diferenta este aceea ca ponderea firmelor mici si mijlocii finantate sunt 65% in UE si doar 15% in tara noastra.
Consider ca este foarte important dialogul dintre autoritati, reprezentantii BNR si reprezentantii IMM-urilor. Acestia din urma sustin ca daca finantarea IMM-urilor ar creste cu 25%, PIB-ul ar putea creste cu cel putin 1-2%.
Presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Saramet, a anuntat, saptamana tecuta ca s-au gasit solutii pentru simplificarea procedurilor pentru acordarea de garantii, fiind nevoie doar de o singura zi pentru aprobare. Ce avem de facut? Trebuie sa cream premizele pentru ca aceste proceduri de acordare de garantii sa fie aprobate.
Este adevarat ca dupa saptamana viitoare, dupa ce va pleca delegatia FMI vom trage linie si vom vedea ce este de facut. Și in ceea ce priveste nerealizarile Guvernului Ungureanu si in ceea ce priveste pornirea motorului pentru IMM-uri.